"Piaţa imobiliară, într-o continuă expansiune datorată interesului crescut pentru investiţiile în real estate"

A consemnat ADELINA TOADER
Ziarul BURSA #Companii /

Alexandru Mihai

Alexandru Mihai

(Interviu cu Alexandru Mihai, partener Nordis) 

"Vom dezvolta proiecte rezidenţiale în Ploieşti şi Piteşti"

"Am decis extinderea şi în Sinaia a conceptului ApartHotel 5*****Nordis implementat în Mamaia"

Interesul crescut pentru investiţiile în real estate şi schimbările tendinţelor de pe piaţa imobiliară sunt factorii cheie cărora li se datorează expansiunea continuă din domeniu.

Prezent pe piaţă de 11 ani, dezvoltatorul imobiliar Nordis a reuşit să-şi dezvolte o reţea de clienţi recurenţi care deţin proprietăţi şi aleg să investească în mai multe ansambluri Nordis.

Totodată, peste 50-60% din unităţile din ansamblurile Nordis sunt vândute încă din faza de proiect.

Alexandru Mihai, partener Nordis, ne-a acordat un interviu în care ne-a vorbit despre piaţa imobiliară şi tendinţele sale de evoluţie, despre stadiul proiectelor pe care le are în dezvoltare, dar şi despre planurile sale de viitor.

Reporter: Cum au fost primite pe piaţă imobilele Nordis?

Alexandru Mihai: Suntem agenţie imobiliară încă din 2008 şi în tot acest interval am fost la curent cu ultimele trenduri şi informaţii din piaţă, lucru care ne-a ajutat, mai târziu, în momentul dezvoltării ansamblurilor Nordis Residence, să înţelegem cât mai bine nevoile şi dorinţele clienţilor noştri finali. Dezvoltarea imobiliară este o direcţie a companiei care s-a modelat în ani de muncă, timp în care ne-am implicat în toate aspectele care decurg din dezvoltarea unui proiect imobiliar şi în procesul de vânzare pentru segmentul middle şi upper market.

Zonele în care construim sunt alese cu predilecţie şi sunt zone privilegiate cu acces rapid la punctele principale de interes. Apartamentele din complexurile rezidenţiale sunt gândite să fie practice, luminoase şi spaţioase, superioare din punct de vedere calitativ, în raport cu piaţa.

Toate aceste premise au pus bazele succesului de care ne bucurăm la vânzarea locuinţelor din ansamblurile Nordis Residence, când procente de peste 50-60% din unităţi sunt vândute încă din faza de proiect. După 11 ani ne bucurăm de roadele muncii depuse şi am reuşit, în tot acest interval, să dezvoltăm o reţea de clienţi recurenţi care deţin proprietăţi şi aleg să investească în mai multe ansambluri Nordis.

Reporter: Care este stadiul actual de construcţie al proiectelor în desfăşurare Nordis şi câte apartamente sunt prevăzute?

Alexandru Mihai: În prezent avem mai multe proiecte în desfăşurare - Nordis Residence Baneasa Lake, Nordis Residence Mamaia Beach şi Nordis Residence Herastrau Lake.

Proiectul Nordis Residence Baneasa Lake este alcătuit din 6 imobile. Toate au structurile şi închiderile perimetrale şi între apartamente finalizate, 4 dintre imobile au finalizate lucrările de instalaţii sanitare şi electrice; 2 dintre imobile au partea de hidroizolaţii, termosistem şi tâmplărie, montate. Cele 6 imobile din ansamblu conţin 67 de apartamente şi 87 locuri de parcare.

Nordis Residence Mamaia Beach este compus din 2 imobile care se află în faza 2 de construcţie. Faza 1 este în plină desfăşurare, având fundaţia formată din 240 de piloţi foraţi terminată (proces ce durează 2 luni şi jumătate) şi placa ridicată peste etajul 1. Faza 2 este în faza de preautorizare şi urmează să începem fundaţia în luna noiembrie 2019. În faza 1 a proiectului sunt prevăzute un număr de 270 unităţi, iar în faza 2, 300.

Ansamblul Nordis Residence Heras-trau Lake este alcătuit din 28 apartamente. Clădirea are finalizat etajul 3, iar acum se lucrează la etajul 4 pentru a fi finalizat ca etaj curent, termenul estimat fiind decembrie 2019.

Nordis Residence Privighetorilor, ansamblul rezidenţial tot de 28 apartamente este finalizat în totalitate.

Reporter: La cât s-a ridicat, până în prezent, investiţia pentru realizarea proiectelor Nordis?

Alexandru Mihai: Fiecare proiect a avut caracteristicile sale şi a presupus deci bugete diferite. Pentru Nordis Residence Mamaia Beach, de exemplu, investiţia a fost de 38 milioane euro.

Reporter: Câte dintre apartamentele Nordis au fost contractate?

Alexandru Mihai: Dacă ne referim la Nordis Residence Baneasa Lake, aici avem 35% dintre unităţi contractate, iar la Nordis Residence Mamaia Beach peste 65%. Estimăm ca până la sfârşitul anului să vindem peste 80% dintre unităţile din Faza 1 a proiectului şi 50% dintre unităţile din Faza 2. De asemenea, proporţia apartamentelor contractate din cadrul Nordis Residence Herastrau a atins 90%.

Reporter: Care este suma de la care pornesc preţurile apartamentelor din complexele rezidenţiale Nordis?

Alexandru Mihai: Aşa cum spuneam fiecare ansamblu rezidenţial cons-truit de noi are caracteristicile sale. Astfel, în cadrul ansamblului Nordis Residence Baneasa Lake preţul un apartament de două camere este de 68.000 euro, plus TVA, valoarea unuia de trei camere 98.000 euro, plus TVA, iar apartamentele de patru camere pornesc de la 199.000 euro plus TVA. Dacă ne referim la Nordis Residence Mamaia Beach, aici preţul unui studio este de 48.000 euro plus TVA, unui apartament de două camere costă 61.000 euro, plus TVA, iar pentru trei camere tarifele sunt de 95.500 euro, plus TVA.

În ansamblul Nordis Residence Herastrau un apartament de două camere se ridică la 155.000 euro plus TVA, apartamentele de trei camere costă 230.000 euro plus TVA, iar cele de patru camere pornesc de la 295.000 euro plus TVA.

Totodată, un apartament de două camere în ansamblul Nordis Residence Privighetorilor costă 90.000 euro, plus TVA, tariful pentru un apartament de trei camere este de 125.000 euro, plus TVA, iar preţul apartamentelor de patru camere este de 150.000 euro, plus TVA.

Reporter: Aveţi în plan dezvoltarea unor noi proiecte şi în alte oraşe pe lângă cele din Bucureşti şi Mamaia?

Alexandru Mihai: Datorită succesului pe care l-am avut cu Nordis Residence Mamaia Beach, primul în care am implementat conceptul de Apart-Hotel 5***** Nordis, am decis extinderea şi în Sinaia. Complexul va fi amplasat într-una din cele mai bune locaţii pentru un ApartHotel, la doar 500 de metri de telegondolă, aproape de res-taurante şi încadrat pe 3 părţi de pădure, oferind o panoramă superbă asupra oraşului Sinaia şi Valea Prahovei. Acesta va avea 120 de camere, zonă SPA, restaurant, sală de fitness şi parc de distracţie.

În următorii doi ani, ne dorim să aducem conceptul şi în Bucureşti. În plus, vom dezvolta proiecte rezidenţiale în Ploieşti şi Piteşti.

Reporter: Care este profilul clientului căruia i se adresează compania dumneavoastră?

Alexandru Mihai: Cumpărătorul Nordis Residence este o persoană educată, informată cu privire la piaţa imobiliară şi tendinţele acesteia, cu propria afacere sau într-o poziţie de middle/ top management. Clienţii noştri îşi doresc ca ei şi familiile lor să locuiască într-un ansamblu care să le ofere siguranţă şi confort şi să fie aproape de cele mai bune şcoli, de cele mai întinse zone de verdeaţă, de restaurante sau de principalele hub-uri de birouri.

În al doilea rând, este profilul inves-titorului, care îşi doreşte o rentabilitate bună a investiţiei, cu randament de cel puţin 8% pe an, mult superior unui depozit bancar.

Ambii sunt persoane care înţeleg că o achiziţie imobiliară este şi o investiţie pe termen lung şi de aceea îşi doresc colaborarea cu un brand puternic şi de încredere precum Nordis.

Reporter: Care sunt principalele motive pentru care clienţii aleg apartamente în clădirile din portofoliul Nordis?

Alexandru Mihai: Clienţii aleg apartamentele Nordis Residence pentru că le oferă confort, accesibilitate, o viziune actuală a spaţiului iar ansamblurile se află în locaţii atent alese. Am observat, în rândul clienţilor noştri, mândria de a fi proprietar într-un ansamblu Nordis Residence pentru că punem foarte mare preţ pe calitate începând de la materialele de construcţie până la finisaje, facilităţi şi partenerii cu care lucrăm.

Menţinem standarde ridicate şi investim timp şi muncă pentru ca fiecare proiect să poată îndeplini cele mai exigente aşteptări.

Reporter: De ce facilităţi dispun clienţii atunci când aleg proiecte din portofoliul dumneavoastră? (magazine, spaţii verzi, spaţii pentru sport etc.)

Alexandru Mihai: Dacă vorbim de Nordis Residence Mamaia Beach - ApartHotel de 5 stele, acesta se află în cea mai bună locaţie din Mamaia, în vecinătatea celor mai cunoscute şi selecte cluburi, aproape de plajă, cu vizibilitate maximă din bulevardul principal, dar totuşi ferit de agitaţie şi zgomot. Complexul oferă un mix unic între confortul oraşului şi sentimentul de libertate oferit de apropierea mării.

Toate facilităţile şi serviciile sunt exclusiv premium, începând de la recepţia somptuoasă şi elegantă, zonă SPA, galerie comercială la parter, piscină încălzită, sală de fitness şi restaurant până la încălzire în pardoseală, terase şi băi elegante. Construirea celei de-a doua faze ne oferă ocazia de a veni cu facilităţi speciale care vor face din ansamblu un aparthotel exclusivist în Mamaia Nord: parcare cu valet, pis-cină exterioară şi zonă de relaxare cu bar şi terasă, piscină interioară de tip tunel pentru înot şi galerie comercială de tip mini-mall cu branduri de lux.

Ansamblul Nordis Residence Baneasa Lake a fost construit cu pasiune pentru design şi arhitectură, plin de stil, calitate şi durabilitate, aflat într-o zonă cu infrastructură total nouă, lângă lacul Băneasa. Locuinţele au suprafeţe generoase, cu spaţii vitrate mari pe toată înălţimea etajului, iar apartamentele de la parter dispun de curţi individuale şi de locuri de parcare, instalaţie modernă de interfon şi sis-tem de supraveghere video.

Ansamblul premium Nordis Residence Herastrau Park este situat în cartierul Herăstrău, aproape de parc, de cele mai bune restaurante, şcoli, grădiniţe şi clinici medicale. Imobilul este izolat termic şi fonic, iar finisajele sunt de cea mai bună calitate. Ansamblul este prevăzut cu o sală de fitness, complet utilată şi o saună, apartamentele au terase spaţioase, spaţii vitrate mari, bucătării separate şi sistem de supraveghere video.

Nordis Residence Privighetorilor - ansamblul "green" este situat într-o zonă liniştită, în apropierea pădurii. Am integrat cele mai bune sisteme şi materiale de construcţii, menite să asigure un consum mic de utilităţi (izolaţie cu vată minerală bazaltică, ferestre tripan, iluminat LED), dar şi să protejeze mediul înconjurător. Imobilul beneficiază de proiectare antiseismică, este aproape de pădurea Băneasa, de centre comerciale şi dispune de terase şi locuri de parcare subterane şi exterioare.

Reporter: Cum aţi caracteriza piaţa construcţiilor şi cea imobiliară din ţara noastră?

Alexandru Mihai: Piaţa imobiliară este într-o continuă expansiune datorată interesului crescut pentru investiţiile în real estate şi a schimbării tendinţelor pe piaţa imobiliară. Cerinţele clienţilor sunt din ce în ce mai exigente, ei îşi doresc facilităţi sporite şi îşi îndreaptă atenţia către companii de top, cu care pot dezvolta o relaţie de durată şi care le pot îndeplini toate cerinţele.

Piaţa imobiliară din Mamaia Nord este, la acest moment, în plină dezvoltare, bazată pe dorinţa investitorilor de a obţine un randament bun prin închiriere hotelieră şi a cumpărătorilor finali de a deţine o locuinţă de vacanţă, la mare. Observăm, de asemenea, o creştere a interesului cumpărătorilor pentru proiecte de anvergură, construite de dezvoltatori cu renume pe piaţă, care se află în locaţii premium şi care le pot oferi facilităţile dorite.

Reporter: Vă mulţumesc!

(Articol preluat din Revista BURSA Construcţiilor)

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Gala BURSA 2019

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS