Preşedintele american Donald Trump a declarat, înaintea summitului cu Vladimir Putin din Alaska, că obiectivul său nu este negocierea unui acord în numele Ucrainei, ci aducerea liderului rus la masa discuţiilor, potrivit presei internaţionale.
Aflat la bordul Air Force One, Trump a afirmat că nu promite garanţii de securitate pentru Ucraina în cadrul unui acord de pace, deşi este deschis ideii, subliniind însă că Europa ar trebui să preia iniţiativa. „Poate”, a răspuns el întrebat dacă SUA ar putea oferi astfel de garanţii, adăugând că acestea nu ar include aderarea Ucrainei la NATO. „Nu în format NATO. Sunt anumite lucruri care nu se vor întâmpla”, a punctat preşedintele.
Trump a respins ideea că întâlnirea cu Putin ar avea ca scop îmbunătăţirea propriei imagini sau obţinerea unui premiu Nobel pentru pace. „Nu fac asta pentru mine. Nu am nevoie de asta. Aş vrea să mă concentrez asupra ţării noastre, dar fac asta pentru a salva o mulţime de vieţi”, a spus el.
În cazul în care Putin nu acceptă încetarea războiului, Trump a avertizat că Rusia se va confrunta cu „măsuri economice foarte severe”.
1. Comentariu eliminat conform regulamentului
(mesaj trimis de Redacţia în data de 15.08.2025, 18:42)
...
1.1. Comentariu eliminat conform regulamentului (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Redacţia în data de 15.08.2025, 18:57)
...