Europarlamentarul Gheorghe FALCĂ (PNL/PPE) a participat la conferinţa europeană „Light Vehicles. Big Changes”, organizată de Autoritatea Europeană a Muncii (ELA), dedicată noilor reguli care intră în vigoare de la 1 Iulie 2026 pentru transportul internaţional cu vehicule comerciale uşoare. În marja evenimentului, eurodeputatul român a avut un mic dejun de lucru cu Cosmin Boiangiu, director executiv al ELA, pentru a discuta principalele provocări privind mobilitatea forţei de muncă în Uniunea Europeană şi priorităţile legislative din perioada următoare, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.
„Autoritatea Europeană a Muncii are un rol esenţial în buna funcţionare a pieţei unice. ELA sprijină cooperarea dintre autorităţile naţionale, facilitează controalele comune, combate frauda şi munca nedeclarată şi contribuie la protejarea drepturilor celor peste 14 milioane de europeni care lucrează într-un alt stat membru. Pentru România, această activitate este cu atât mai importantă cu cât aproximativ cinci milioane de români trăiesc sau muncesc în alte state ale Uniunii Europene”, a declarat Gheorghe Falcă.
Un subiect central al discuţiilor l-au reprezentat noile reguli aplicabile de la 1 Iulie 2026, prevăzute de Regulamentul (UE) 2020/1054, parte a Pachetului Mobilitate I. Acestea extind regulile privind timpii de conducere şi de repaus, utilizarea tahografului inteligent şi normele privind detaşarea şi asupra vehiculelor comerciale uşoare cu masa între 2,5 şi 3,5 tone utilizate în transportul internaţional de mărfuri.
„Aceste măsuri înseamnă mai multă siguranţă pentru şoferi, condiţii de concurenţă echitabile pentru transportatori şi reguli clare aplicate în mod uniform în întreaga Uniune Europeană. În acelaşi timp, companiile româneşti trebuie sprijinite în procesul de adaptare la noile cerinţe, astfel încât să rămână competitive pe piaţa europeană”, a subliniat eurodeputatul.
În cadrul întâlnirii cu directorul ELA, Gheorghe Falcă şi Cosmin Boiangiu au discutat şi despre provocările generate de deficitul de forţă de muncă la nivel european, concluziile celui mai recent Raport EURES 2025 şi necesitatea unei mai bune valorificări a mobilităţii europene. Raportul arată că România se numără printre statele cu cele mai multe ocupaţii aflate în deficit, fiind identificate 170 de profesii în care angajatorii întâmpină dificultăţi majore de recrutare.
Europarlamentarul român a evidenţiat şi contribuţia lui Cosmin Boiangiu în perioada Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene din 2019, când acesta a coordonat, din partea Consiliului, negocierile privind înfiinţarea Autorităţii Europene a Muncii şi o parte importantă a negocierilor din Pachetul Mobilitate, două dosare care continuă să modeleze piaţa europeană a muncii şi transporturilor.
„România a demonstrat atunci că poate conduce negocieri europene complexe şi poate construi compromisuri solide. Astăzi vedem rezultatele acelui efort, iar experienţa acumulată trebuie valorificată în continuare pentru a apăra interesele lucrătorilor şi companiilor româneşti”, a declarat Gheorghe Falcă.
Discuţiile au vizat şi viitorul Fair Labour Mobility Package - Pachetul privind mobilitatea echitabilă a forţei de muncă, pe care Comisia Europeană s-a angajat să îl prezinte până la sfârşitul anului 2026. Pachetul va include European Social Security Pass (un permis european de securitate socială), consolidarea rolului ELA şi Skills Portability Initiative - Iniţiativa privind portabilitatea competenţelor, cu obiectivul de a digitaliza procedurile, de a facilita recunoaşterea calificărilor profesionale şi de a consolida protecţia lucrătorilor mobili în întreaga Uniune Europeană.
„Avem milioane de români care muncesc, învaţă şi contribuie la economia altor state membre. Ei trebuie să beneficieze de drepturi clare, de proceduri simple şi de recunoaşterea rapidă a calificărilor lor. În acelaşi timp, companiile româneşti trebuie să poată concura pe piaţa unică în condiţii egale şi predictibile. Aceasta este direcţia în care trebuie să evolueze politica europeană privind mobilitatea forţei de muncă”, a concluzionat Gheorghe Falcă.



















































1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 01.07.2026, 13:27)
paiața asta si-a umflat buzele ca femeile , astia reprezinta Romania in PE