Locuri de întâlnire cu Dumnezeu (II)

MAKE
Miscellanea / 12 iunie

Rusaliile sunt identificate ca iele, in folclorul romanesc.Ielele sunt făpturi feminine supranaturale din mitologia românească, răspândite în superstiţii: fecioare zănatice, cu mare forţă de seducţie şi cu puteri magice, cumulând atributele Nimfelor, Naiadelor, Driadelor, întrucâtva şi ale Sirenelor.În Vechiul Testament, Rusaliile sunt, la început, o sărbătoare agricolă de bucurie a evreilor, în care se oferă pârgă din roadele pământului (Ex 23, 16; Num 28, 26; Lv 23, 16), numită şi "Sărbătoarea săptămânilor" Şavuot (Ex 34, 22; Lv 23, 15). Mai târziu, ajunge o aniversare a Legământului, care fusese încheiat la 50 de zile de la ieşirea din Egipt (Ex 19, 1-16), data la care Dumnezeu i-a dat lui Moise Tablele, Legea si Poruncile.Rusaliile creştine au si ele legătură cu Legământul, fiind o sărbătoare a încheierii lăuntrice a Noului Legământ al harului şi iubirii, prin coborârea Sfântului Duh. Rusaliile reprezintă şi consacrarea solemnă a Bisericii întemeiate de Iisus Hristos. Duhul Sfânt nu este dăruit numai Bisericii în ansamblu, ci şi fiecărui creştin în parte, cu darurile sale (cf. Gal 5, 22). Minunea Rusaliilor de la Ierusalim se continuă în Biserică, aducând rod în taina Sfântului Mir. De aceea, Rusaliile sunt şi o sărbătoare de mulţumire pentru harul Mirului. (Wikipedia)

Rusaliile sunt identificate ca iele, in folclorul romanesc.Ielele sunt făpturi feminine supranaturale din mitologia românească, răspândite în superstiţii: fecioare zănatice, cu mare forţă de seducţie şi cu puteri magice, cumulând atributele Nimfelor, Naiadelor, Driadelor, întrucâtva şi ale Sirenelor.În Vechiul Testament, Rusaliile sunt, la început, o sărbătoare agricolă de bucurie a evreilor, în care se oferă pârgă din roadele pământului (Ex 23, 16; Num 28, 26; Lv 23, 16), numită şi "Sărbătoarea săptămânilor" Şavuot (Ex 34, 22; Lv 23, 15). Mai târziu, ajunge o aniversare a Legământului, care fusese încheiat la 50 de zile de la ieşirea din Egipt (Ex 19, 1-16), data la care Dumnezeu i-a dat lui Moise Tablele, Legea si Poruncile.Rusaliile creştine au si ele legătură cu Legământul, fiind o sărbătoare a încheierii lăuntrice a Noului Legământ al harului şi iubirii, prin coborârea Sfântului Duh. Rusaliile reprezintă şi consacrarea solemnă a Bisericii întemeiate de Iisus Hristos. Duhul Sfânt nu este dăruit numai Bisericii în ansamblu, ci şi fiecărui creştin în parte, cu darurile sale (cf. Gal 5, 22). Minunea Rusaliilor de la Ierusalim se continuă în Biserică, aducând rod în taina Sfântului Mir. De aceea, Rusaliile sunt şi o sărbătoare de mulţumire pentru harul Mirului. (Wikipedia)

MAKE

c) Extremele: idolatria şi iconoclasmul (9)

Definiţia noţiunii de "sacru" drept "ceva care stă pentru altceva" (ca la Mircea Eliade) este deficitară, pentru că această relaţie dintre "ceva" şi "altceva", deşi pare convingătoare, este mai curând o constatare empirică asupra felului în care este generat sacrul şi întrucât sacralitatea însăşi este greu de conceput ca manifestându-se fără participarea omului, probabil că o definiţie mai adecvată ar trebui să se refere la sacru ca la o trăire omenească, fără să mai fie necesară precizarea dacă ea ar fi un ecou al onticului sau dacă se datorează unui stimul cultural, pentru că originea este indiscernabilă.

Observaţia este cu atât mai îndreptăţită cu cât, în aceiaşi termeni, Umberto Eco defineşte noţiunea de "semn" ("semnul este ceva care stă pentru altceva") şi, aparent, am avea una şi aceeaşi definiţie pentru doi termeni diferiţi - "sacru" şi "semn" -, ceea ce nu ar fi acceptabil (în limbajul simţului comun).

Dar, comutând problema în câmpul credinţei, dacă, pe de o parte, noţiunile de "Dumnezeu" şi "sacru" se suprapun, iar, pe de altă parte, cele de "cuvânt" şi "semn" se suprapun şi ele, atunci constatăm că nu mai pare întâmplătoare confuzia dintre sacru şi semn, întrucât identitatea lor este asertată în celebra frază de introducere în Evanghelia după Ioan:

"1. La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul". (Evanghelia după Ioan:1).

Această joncţiune din Biblie între teorii asupra unor subiecte distincte - teoria religiilor şi teoria semiotică - pare îndeajuns de spectaculoasă şi de satisfăcătoare ca să sugereze, convenabil, că depăşeşte coincidenţa, ba chiar că indică un invariant de gândire din care izvorăşte exegeza cabalistică asupra textului, autorului, cititorului şi Universului, astfel ca ele să poată fi concepute, inclusiv, drept una şi aceeaşi entitate.

Confuzia între "semn" şi "sacru" este fertilă, conferind sacralitate discursului, simbolurilor sau miracolelor cotidiene, de pildă, făcându-l pe Rav Ashi să-şi ridice poala hainei şi să-l urmeze pe Manase.

Dar este şi periculoasă, deschizând poarta idolatriei şi justificând, de exemplu, iconoclasmul ca mişcare cultural distructivă.

Desigur, tehnic vorbind, sacrul presupune semnul, căruia îi adăugăm efortul asocierii cu intangibilul, (în forma sa cea mai radicală, inexistentul din ordinea existenţilor cunoscuţi, acea entitate corespunzătoare unei sensibilităţi sufleteşti, dar care nu poate fi nici percepută senzorial şi nici nu poate fi gândită - caracteristici ale lui Dumnezeu).

Efortul acestei asocieri furnizează, el însuşi, experienţa unei intensificări a trăirii sufleteşti la care, de altfel, se şi poate limita procesul sacralizării, dar, în orice caz, definiţia noţiunii de "sacru" merită să nu se reducă la o relaţie semiotică, ci să includă atât starea sufletească pe care ea o poate prilejui, cât şi experienţa din ocazie.

Sub această perspectivă, iconoclasmul contează drept extremism, urmărind purificarea experienţelor şi trăirilor sacre de relaţia semiotică.

Semnul nu condiţionează cu prezenţa (aceluia pentru care stă) operaţiunile intelectuale în care este implicat, astfel că permite eroarea şi falsul în sens logic, dar şi iniţierea unei aşa-zise corespondenţe cu absenţa (luată ca revers ontologic), în această din urmă variantă dobândind potenţialul să denoteze orice (eventual, totul), şi cu atât mai mult nimicul (bănuiesc că denotatul nu este altceva decât un produs intelectual).

În reciprocitate, absenţa reclamă suspendarea semnului care i-ar fi fost alocat, atât ca nume, cât şi ca reprezentare, justificând, astfel, calea tainică (arcanizarea) a declanşării.

Este plauzibil să atribuim aceste explicaţii raţiunii pentru care Moise sfărâmă "lucrarea lui Dumnezeu".

În metatext, o sfărâmă perpetuu.

d) Dumnezeu nu admite să fie idolatrizat?

Este plauzibil că Moise eliberează Tora de confuzia cu suportul ei material ca să-i sublinieze sfinţenia, infinitatea şi eternitatea.

Tablele au fost date pierzării şi fragmentele au rămas goale de scris: "Şi Tosefta a îndrumat: tăbliţele au fost sparte şi literele zboară şi se întorc la punctul lor de origine". (Pesachim 87b)

Ideea premerge pe aceea din Cabala: Dumnezeu a făcut Universul aruncând pe firmament literele Torei, două cîte două, iar în ziua în care, printr-o improbabilă coincidenţă, niciunul dintre noi nu va studia Tora, literele ei se vor întoarce la locul de origine şi din Univers nu va rămâne nimic-nimic.

În sfărâmarea Tablelor se străvede un cataclism universal.

Astfel de pierdere trebuie să aibă raţiunea ei (cu atît mai mult, cu cît Dumnezeu nu îl admonestează pe Moise, ci mai degrabă îl încurajează): dacă viţelul turnat din aurul donat de israeliţi a avut efectul idolatrizării reprezentării lui Dumnezeu, atunci întrucât mai puternic ar fi fost idolatrizate Tablele Legii scrise chiar de Dumnezeu?

Care este deosebirea între idolatrizarea viţelului şi idolatrizarea Cuvântului lui Dumnezeu?

În timpurile noastre, unii kohanim (preoţi), după citirea Torei în sinagogă de către baal korei (expertul în citire, altul decît kohen sau rabin), ridică sulul Torei, pentru ca participanţii să admire anatomia lui Dumnezeu.

Este aceasta idolatrie?

Unii cabalisti spun că Tora, Dumnezeu şi Universul sunt unul şi acelaşi lucru, în pofida sacrificării Tablelor Legii de către Moise.

Alţii spun că numele lui Dumnezeu este Tora întreagă.

Dar nu afirmă Ioan că Dumnezeu era Cuvîntul?

Dumnezeu nu admite să fie idolatrizat?

e) Cine a scris Tora?

Ca în cazul altor episoade, scrierea celui de al doilea set de Table are două variante diferite (10):

(Exodul:34):

"28. Şi a scris Moise pe table cuvintele legământului: cele zece porunci."

(Deuteronomul:10):

"4. Iar El [Domnul] a scris pe table, cum fusese scris şi pe cele dintâi, cele zece porunci pe care vi le spusese Domnul pe munte din mijlocul focului, în ziua adunării, şi mi le-a dat Domnul mie";

Deci, cine a scris al doilea set de Table?

Moise sau Dumnezeu?

Similar cu povestirea sfărâmării tabliţelor, cea de a două variantă, cea din Deuteronomul, este relatare subiectivă, din unghiul lui Moise, astfel că este compatibilă cu explicaţii psihologiste.

Dar, adoptând circularitatea Pentateuhului drept principiu de interpretare, scrierea dumnezeiască de pe Tablele Legii este suprapusă peste cea a lui Moise.

Nimic nu împiedică speculaţia, consecventă cu subcapitolele c) şi d), că Moise distruge perpetuu manopera divină, ca să împiedice idolatria, iar ceea ce ne rămâne este scrisul său, scrisul de mână omenească.

Biblia face din scrisul lui Moise pe Tablele Legii un fapt indubitabil.

Acesta este primul pas al invaziei omenescului în Porunci, ceea ce adaugă un înţeles inedit definirii Poruncilor drept locuri de întâlnire cu Dumnezeu: puritatea caracterului divin al Poruncilor se întâlneşte cu omenescul în chiar scrierea lor.

Vezi partea I

NOTE

(9) Textul acestui subcapitol intitulat aici "Iconoclasmul" este o parte (revizuită şi adaptată) din articolul meu publicat sub titlul "Şapte zile", /BURSA/01.12.2020.

(10) Cele două variante biblice pentru scrierea celui de al doilea set de Table ale Legii:

Exodul:34

"1. Zis-a Domnul către Moise: «Ciopleşte două table de piatră, ca cele dintâi, şi suie-te la Mine în munte şi voi scrie pe aceste table cuvintele care au fost scrise pe tablele cele dintâi, pe care le-ai sfărâmat»".

"4. Deci a cioplit Moise două table de piatră, asemenea cu cele dintâi, şi, sculându-se dis-de-dimineaţă, a luat Moise în mâini cele două table de piatră şi s-a suit în Muntele Sinai, cum îi poruncise Domnul".

"27. Şi a mai zis Domnul către Moise: "Scrie-ţi cuvintele acestea, căci pe cuvintele acestea închei Eu legământ cu ţine şi cu Israel!"

"28. Moise a stat acolo la Domnul patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi; şi nici pâine n-a mâncat, nici apă n-a băut. Şi a scris Moise pe table cuvintele legământului: cele zece porunci".

Deuteronomul:10

"1. Atunci mi-a zis Domnul: «Ciopleşte-ţi două table de piatră, ca şi cele dintâi, şi suie-te la Mine în munte şi-ţi fă un chivot de lemn;

2. Că Eu am să scriu pe tablele acelea cuvintele ce au fost pe tablele cele dintâi, pe care le-ai sfărâmat, iar tu să le pui în chivot.

3. Am făcut atunci un chivot din lemn de salcâm, am cioplit două table de piatră, că şi cele dintâi, şi m-am suit în munte cu cele două table în mâinile mele.

4. Iar El a scris pe table, cum fusese scris şi pe cele dintâi, cele zece porunci pe care vi le spusese Domnul pe munte din mijlocul focului, în ziua adunării, şi mi le-a dat Domnul mie";

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

GALA BURSA 2022
Avocat Ianul Alexandra
Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
roovi.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Dec. 2022
Euro (EUR)Euro4.9211
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6615
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9963
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7073
Gram de aur (XAU)Gram de aur268.9159

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro