POVESTEA MEA CU SIFONARII ŞI CU "MARELE ELVEŢIAN"Elon Musk are şanse mari să ajungă pe Marte înainte să pot convinge statul român că drepturile investitorilor trebuie să fie respectate

Ben Madadi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 13 septembrie

"Corabia nebunilor" (circa 1490-1500), Hieronymus Bosch, Muzeul Luvru, Paris

"Corabia nebunilor" (circa 1490-1500), Hieronymus Bosch, Muzeul Luvru, Paris

Ben Madadi

Vă spun sincer că nu m-aş fi băgat în toată această încrengătură putredă dacă aş fi ştiut nivelul extrem de scăzut al management-ului SIF Muntenia (SIF4). Acum îi numesc "sifonari", deoarece principala lor preocupare este sifonarea unui patrimoniu, care aparţine altora, şi nu urmărirea intereselor acţionarilor adevăraţi. Dar aveam să realizez acest lucru abia în luna martie a acestui an, când deja acumulasem aproape 4% din SIF4. În momentul în care am investit am avut o intenţie firească şi banală pentru orice investitor: doream să acumulez câteva procente din SIF4, după care să cer management-ului societăţii câteva schimbări corecte şi legitime în favoarea tuturor acţionarilor. Aşa se procedează într-o piaţă de capital normală. Nu m-am aşteptat nicio clipă la primirea pe care mi-au făcut-o. O voi descrie în continuare: este experienţa mea cu mocirla SIF-urilor, cea care m-a determinat să întreprind tot ce s-a văzut în spaţiul public în ultimele luni.

În martie l-am contactat pe Nicu Buică, directorul SAI Muntenia (adminis tratorul SIF4), ale cărui contacte le aveam datorită unei cunoştinţe comune, Mihai Chişu. L-am rugat pentru o întâlnire cu el şi cu şeful dumnealui, Bogdan Drăgoi. Răspunsul primit a doua zi a fost un refuz. Presupun că a durat ceva să se consulte cu domnul Drăgoi.

Totuşi, ştiind că deţin aproape 4% din capitalul SIF4, nu i-a interesat deloc să-mi asculte doleanţele. Aveau să respingă orice fel de întrevedere cu mine şi nu am înţeles niciodată raţiunea.

Am încercat apoi să-mi exprim nemulţumirea faţă de conducerea SIF4 într-un grup de Facebook unde Mihai Chişu (angajat drept "reprezentant" al acţionarilor la SIF4) era administrator. Însă dumnealui m-a înlăturat din grup şi în lipsa mea a lansat acuzaţii calomnioase, cum că aş fi urmărit să şantajez (nu a specificat pe cine şi cum) şi să manipulez cotaţia SIF4 cu scopul de a-mi vinde acţiunile cu un preţ cât mai mare unor investitori pe care aş fi urmărit să-i păcălesc. 

Aceste acuzaţii false lansate de Mihai Chişu erau bazate pe nişte informaţii primite de la Bogdan Juravle, al cărui client eram la Swiss Capital. Îi spun, de un timp, "marele elveţian" domnului Juravle, deoarece este director şi acţionar la o firmă care se numeşte Swiss Capital, dar fără să aibă vreo legătură cu Elveţia. Informaţiile false despre mine, răspândite de domnul Chişu de aici proveneau. Îl întrebasem în scris pe Bogdan Juravle dacă are cumpărător pentru câteva procente din SIF4. Nu aveam deloc intenţia să-mi vând acţiunile la preţurile de atunci, ci întrebasem mai degrabă să văd dacă există şi alţi cumpărători mari în afară de mine. Însă marele elveţian a transmis această informaţie confidenţială, de la un client al Swiss Capital, către Mihai Chişu. Apoi domnul Chişu (angajat la SIF4) a folosit această informaţie ştiută doar de marele elveţian să calomnieze un acţionar SIF4, pe care teoretic trebuia să îl reprezinte şi să îl apere.

A fost ca o revelaţie! Am înţeles atunci că am de-a face atât cu sifonarii de la SIF4, cât şi cu cei atraşi drept colaboratori în sifonare. Am trăit, pe moment, o senzaţie puternică de dezgust şi de regret că m-am încurcat cu ei. Dar într-un timp destul de scurt această senzaţie s-a transformat în voinţă. Sunt convins că sifonarii şi colaboratorul lor, marele elveţian Bogdan Juravle, se aşteptau să fiu intimidat şi să mă retrag. Nu am făcut asta!

Avea să-mi mai ia ceva timp să aflu că încrengăturile dintre sifonari şi marele elveţian erau foarte serioase. La început am fost nedumerit de comportamentul marelui elveţian. Îl consideram un broker bun şi nu vedeam de ce şi-ar fi compromis reputaţia şi afacerea pentru nişte sifonari. Dar dumnealui n-a avut nicio reţinere să încalce orice urmă de profesionalism şi să folosească informaţii confidenţiale ale unui client pentru a-l ataca şi calomnia. Marele elveţian avea motive reale (măsurate în bani mulţi) să-şi batjocorească un client mai mic (pe mine) în favoarea unui client mai mare (SIF-urile controlate de domnul Drăgoi). Nici nu ştiam atunci că marele elveţian, de fapt, nu are interese doar în Swiss Capital ci şi la BRK Financial Group (BRK): Swiss Capital are o deţinere mare la BRK, iar preşedintele CA al BRK este chiar un angajat al marelui elveţian la Swiss Capital.

Am aflat în scurt timp şi despre nivelul aberant al comisioanelor încasate de Swiss Capital de la sifonari. S-a tot scris despre comisionul celebru de 12,55% platit de SIF4 la Active Dinamic (un fond care aparţine de Swiss Capital). Acum Swiss Capital şi BRK (şi câteva alte SAI-uri mai mici) continuă să încaseze comisioane de milioane de lei anual de la SIF1 şi SIF4, exclusiv pentru deţinere pasivă de acţiuni (plătite cu banii SIF1 şi SIF4) care sunt folosite la vot în favoarea sifonarilor. În acest fel, investitorii acestor SIF-uri sunt prejudiciaţi şi totodată piaţa de capital românească este afectată negativ. În Uniunea Europeană nu sunt premise astfel de practici, iar legislaţia românească, adaptată după modelul European, nu permite crearea sau menţinerea conflictelor de interese de către administratorul unui FIA (Fond de Investiţii Alternative) în defavoarea investitorilor acelui FIA. În cazul sifonarilor avem însă o prejudiciere intenţionată, la vedere, a unui număr uriaş de investitori. 

Să nu vă faceţi griji că domnii Juravle sau Chişu mă vor da în judecată pentru cele pe care le scriu. Nu au cum să facă aşa ceva, deoarece tot ceea ce susţin sunt fapte reale care pot să fie probate cu dovezi scrise şi sute de martori. Aceasta este epopea mea cu sifonarii. Am intrat în această poveste fără să fi ştiut magnitudinea mizeriei. În mod normal, ar fi de datoria autorităţilor statului român să facă ceva cu această gaşcă. Dar din păcate până acum acestea i-au privit pasiv cum îşi fac de cap, în batjocură, cu un patrimoniu de 1,5 miliarde euro care nu le aparţine.

După ce am primit tratamentul descris mai sus de la nişte oameni care în mod normal ar fi trebuit să-şi respecte clienţii (în cazul Swiss Capital) sau acţionarii (în cazul SIF4), mi-am propus să fac un lucru fără precedent şi chiar fără prea mare logică investiţională. Mi-am zis că aş putea să fac puţină curăţenie pe piaţa de capital românescă, o piaţă de pe urma căreia şi eu am avut de câştigat. Iar această curăţenie am început-o, în primul rând, prin mediatizarea neregulilor, apoi prin acţiuni concrete; juridice sau financiare. Nu exclud deloc varianta că am început ceva nesăbuit. Poate să fie naivitatea mea nebunească şi realizez perfect că există riscul să am o pierdere financiară semnificativă. Dar nu mai privesc de mult timp acest demers doar din perspectiva banului! 

Miliardarii americani aruncă resurse cu nemiluita, din pasiune, să-şi construiască rachete cu care să meargă în spaţiu, chiar să ajungă pe Marte. În schimb, milionarii dâmboviţeni (chiar şi unul de origine "persană") nu-şi permit mare lucru. Însă niciodată nu poţi să obţii rezultate, stând impasibil. Şi chiar dacă Elon Musk are şanse mari să ajungă pe Marte înainte să convingem noi statul român că drepturile investitorilor trebuie să fie respectate, aceste eforturi trebuie continuate pentru că numai aşa bursa se poate însănătoşi. 

Un fenomen precum Elon Musk apare într-o bursă sănătoasă unde drepturile investitorilor sunt respectate. Însă vedeta bursei româneşti este Bogdan Drăgoi, cel care conduce corabia sifonarilor. Este patron auto-desemnat la SIF Banat-Crişana, o societate care se tranzacţionează la bursă cu discount de 60%. Şi astfel, căpetenia sifonarilor a ajuns să deţină un record mondial.

Cred că vom vedea, într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat, destinaţia acestei corăbii a piraţilor sifonari, plină de şobolani. Ea se va scufunda şi odată cu ea nu numai piraţii vor pieri, dar şi multitudinea de şobolani graşi care s-au tot înfruptat pe margine. Nu ştiu când va începe furtuna, dar mi se pare că a început să bată vântul.

Opinia Cititorului ( 98 )

  1. Bravo dl. Madadi! Felicitări pentru curaj, disciplina și dorința de a face lucrurile corect. Este greu într-adevăr, dar în astfel de situații mai devreme sau mai târziu dreptatea iese la suprafață!

    1. Solutia e una singura, si nu tine de Madadi. Procurorii trebuie sa prinda curaj, sa.si faca datoria, si sa.i ridice pe uzurpatorii astia. GATA, s.a rezolvat. Se incalca legile, legea 31/1990 si legile MiFID. NU exista astfel de scheme in tari civilizate, europa - SUA etc...

      Corect. Nu se poate așa ceva. Toți investitorii vad asta, o grămadă de lume vede încălcarea legii și fug de SIFuri ca dracul de tămâie (discountul la SIF1 este de vreo 60%, record mondial cum spune acolo), întreaga Bursa românească este considerata o gluma de orice investitor străin ce știe de schema de la SIF1,4,5 (de fapt ne plâng de milă). Gata, aplicați frate legea!!!!!!

      Comisioanele incasate de Juravle constituie in fapt mita pentru a vota la adunarile generale asa cum dicteaza grupul mafiot de la SIF1.

      procurorii trebuie sa prinda curaj ?! adica , sa le dam un pahar cu vin , ceva coca ?

      Este suficient sa isi faca datoria.

      La fel in cazul ASF. 

      La fel in cazul presedintelui si al guvernantilor.

      La fel in cazul nostru, al tuturor. 

    Dar unuia precum Bogdan Juravle nu îi e rușine deloc? El tot ce are se datoreaza pieței de capital, și el este cel mai important om in delapidarea investitorilor de către unii care se tot laudă că sunt securiști bla bla. Rușinos! N-are ce căuta la bursa! Trebuie sa se angajeze direct, precum Copariu, la un SIFONAR.

    N-ARE CE CAUTA ca broker, sa se laude cat de mare si tare e, din furaciuni!!!! 

    1. Juravle trebuie sa se lase de golanii. Toată meseria lui este pusă acum sub un mare semn de întrebare. Ba frate ba, de ce oare nu au și ei mândria de a își face meseria corect?!

      Cei care citesc aceste rânduri și îi folosesc serviciile, ar trebui sa-și pună niste mari semne de întrebare. FP nu are ce mai căuta să utilizeze golanul asta. Templeton sa ia un broker corect, care câștigă bani respectând legea și fără conflicte de interese prin care păcălește investitorii. 

      Corect! Nu numai marele elvetian.. investitorii trebuie sa i ocoleasca pe toti care se comporta ca niste pirati. Dar cel mai mare pirat al pietei ,colaboratorul nr 1 al sifelor Najibului , este aceasta capusa ciumata a bursei

      baaaa, ii e rusine tata. Juravle nu mai iese din casa de cind cu oferta publica a lui Madadi. ii e rusine rau rau

      ...

    Articol fabulos!

    Nu mai am nicio speranta ca piata va deveni una normala, ca afara. ASFul este condus de niste impotenti profesionali. Marcu nu se pricepe este pe din afara iar Gradinescu este o maxima nulitate care sta cu capul lui gol in nisip asteptand sa mai treaca o luna si sa mai ai inca 60.000 lei. Fratilor asta-i cruda realitate.

    1. D-le Madadi , piata de capital este cangrenata in proportie de 30-40% (e vorba de zona SIFurilor si a participatiile unde au control) restul functioneaza cit de cit, la comisioane enorme, dar asta e. Cine sa curete si de unde sa inceapa? solutia este lichidarea prin lege a SIFurilor. doar asa se va face lumina la BVB. altfel mai bine cumparati un bilet la Elon, ca o vedeati de pe marte mai repede, chiar daca marte e mai departe de soare decit pamintul din batatura sifon 4.

      Sectorul lui Gradinitescu are activitatea de baza sa fie complice cu swiss. Ii protejeaza cand incalca legea. Pe multi din ASF Dragoi ii are acoliti sau in buzunar.

    Am urmarit cu interes articolele scrise pana acum, cu un dram de rezerva recumosc . Unele au fost savoroase.

    Cu parere de rau imi dau seama ca "sobolanii" de la SiF1+4 l-au cam mirosit pe autor...ca si opinie personala, eu cred ca a existat intentia de santaj. 

    1. De ce sa se vada un actionar cu directorul SIF sa discute strategia firmei ?! Lucrul asta se face la AGA. Ce importanta are daca ai 4% ? De ce sa te asculte pe tine si pe unul cu 100 de actiuni , nu ? Asta nu e conflict de interese ? 

    2. Ai intrebat in piata daca vrea cineva sa cumpere. Asta cu intrebatul "la misto" nu tine. Exista deci intentia sa vinzi. 

    3. De ce ai pornit lupta cu incompetenta de la SIF-uri abia dupa ce te-au refuzat la masa lor ? Adica cand ai cumparat 4% din companie nu ai facut o analiza sau ai considerat ca managementul era ok ? 

    Nu neg ca anumite probleme sunt valide dar sincer eu am oroare de cei care se erijeaza in aparatorii pietei cand de fapt urmaresc scopuri personale care sunt in afara pietei.  

    Nota : Asa cum am spus sunt supozitii si opinii ale mele 

    1. Un reprezentant al sifonarilor, dupa o scurta pauza, a revenit, dar nu cu injuraturi deocamdata ci cu propaganda.

      Management-ul oricarei companii normale s-ar intalni cu actionari mari, in toata lumea. Nu e niciun conflict. In SUA se practica de peste 150 ani. Managerii sunt angajatii actionarilor. 

      Vad ca nu te deranjeaza ca un broker dezvaluie o conversatie privata cu un client :)) 

      Domnul Madadi daca avea intentie sa vanda putea sa vanda la oferta. 

      Ce tupeu aveti! Minciuni si propaganda ieftina! 

      Chișule, ai înviat? :))

      Nu știam că ești angajat la SIF4. Credeam că ești mare antreprenor cu eVote. Serios... ar trebui să spui care e treaba. 

      Un om privind din afara ar răspunde:

      1. Orice investitor are dreptul să solicite informații suplimentare unei companii, inclusiv directorului sau. Inclusiv unul cu 100 de milioane de acțiuni, inclusiv unul cu 10 acțiuni. Compania are responsabilitatea și obligația de a răspunde solicitărilor oricăror acționari atâta timp cât nu oferă informații confidențiale sau menite a crea un avantaj unui investitor în detrimentul altora. Exista niște reglementări clare în practica europeană, iar managementul companiilor listate trebuie sa le respecte atunci când răspund investitorilor. Practica mondială a tuturor companiilor este de a menține o relație de comunicare cu acționarii (cu atât mai mult cu cei semnificativi) fie direct, fie prin Consiliul Director. 

      2. Orice investitor are dreptul la un serviciu corect (teoria și practica internațională vorbesc de ceea ce se cheamă fiduciary duty) din partea brokerului sau. Aceasta înseamnă in primul rand protejarea intereselor sale investiționale și menținerea unei relații bazate pe respectarea drepturilor sale și a nu face acțiuni care sa prejudicieze patrimoniul sau. Bineînțeles că un client are dreptul să ceară brokerului informații despre modul în care în mod potențial sau real își poate fructifica, in condiții de piata, investiția sa. 

      3. In orice investiție, întâi încerci să deschizi un canal de comunicare. Așa este nu doar corect, ci și rațional din punct de vedere de business. In momentul in care vezi cu cine ai de a face, trebuie sa îți aperi drepturile. 

      Bineînțeles că un investitor își apără in primul rand drepturile, dar daca aceasta înseamnă o lupta pentru corectitudine într-o piață viciată, acest lucru este de apreciat și susținut.

      Merita susținerea noastră 

      Nu ma aspteptam la o reactie asa virulenta. Mi-am exprimat si eu o opinie...

      Baieti , mizele voastre sunt clar pe bani multi asa ca nu am de gand sa ma las tras in aceasta mocirla. 

      Reactia virulenta imi spune ca am atins un punct sensibil.

      PS : nu m-au convins "argumentele" 

      Ce sa te lași tras, că ești anonim! Bon voyage! Ai primit niste răspunsuri argumentate și ferme la niste comentarii ale dumitale de can-can.

      Cu tot respectul, daca asta e nivelul de inteligenta din partea grupului de interese adunate în jurul lui Drăgoi, pai nu aveți nicio șansă în fața tăvălugului. 

      Citești și nu înțelegi ce citești,sper ca este limpede și clar acum raspunsul de la 5.30.

      Dar,

      1. Solicitarea sa fie in cadrul formal, oficial si in conformitate cu legea. 

      Nu pe modelul imi face cineva o intrare acolo si dau un telefon.  

      Vezi si punctul 3 de mai jos.. 

      2. Corect, dar nu are legatura cu ce am spus eu. Eu am retinut si faptul ca Madadi dorea sa vanda dar la un pret mai mare.

      3. Si eu sunt investitor pe bursa. Nu am "canale de comunicare" cu managementul companiilor. Este in primul rand ILEGAL. Sa iti comunice ce ? Altceva decat se comunica pe siteul BVB ?!  

      Domne... ori nu intelegi nimic, ori te prefaci. Sa comunice management-ul unei companii cu actionarii, de orice fel, este normal si firesc, nu ilegal. Nu ne mai pierde vremea ca bati campii grav. Idea e sa nu comunice informatii confidentiale. N-ai nicio idee dar tot scrii.

      Madadi nu stiu ce voia sa faca dar matale vad ca lucrezi la marele elvetian..... n-ai voie sa-ti intrebi brokerul "daca exista cerere etc?" Treaba lui... dar clar e ca in atatea luni in loc sa vanda a tot cumparat. Ce tupeu aveti bai frate... 

      Hoții și tâlharii sau activat,nu mai dorm…căpușele mici,grase,toxice și fără cap se tem ca le vine finalul!

      Da-mi un exemplu de informatie pe care sa o comunice si care nu este publica.

      Inteleg acum de ce unii fac bani multi pe bursa iar altii se uita si nu inteleg de creste/scade o actiune cu 10%. Pt ca directorii comunica cu actionarii "importanti" pe un canal separat... 

      Stimata doamna, sa-ti cunosti stapanii este o obligatie, nu p ilegalitate.

      Iti poti permite sa-i trimiti pe stapanii tai oficiali la plimbare, numai cand nu te temi ca te vor da afara pentru, (in primul rand) impertinenta. Iar Bogdan Dragoi stie ca nu poate fi dat afara decat de Najib el Lakis, care este stapanul lui neoficial, dar real. Actionarii oficiali pot fi dispretuiti, cat timp Lakis este multumit de tine. 

      Si mai este ceva, stimata doamna: nu este nimic ilegal in nici un fel de intrebare, ilegale pot fi doar raspunsurile.

      Toate afirmatiile tale, stimata doamna, nu sunt decat incompetenta sistematizata si minciuni. Nu te mai da "Un om privind din afara", pentru ca iti cunoastem identitatea mocirloasa cu precizie. 

      Chiar asa! Da-mi un exemplu de intrebare ilegala! Ha, ha, ha! Te facusi de ras!

      Doamne, pe tine nu te duce capul, dar dai lectii! Ce fauna a strans Dragoi in jurul lui!

      Citesc ce tu scri îndelung,

      Căci eşti şi prosta şi rea, lichea; 

      Un câine moare de drum lung,

      Tu o să mori de grija altuia. 

      "scri" ?!? "scrii" e corect gramatical eruditule

      “Un inteligent observă tot timpul, dar un prost/proastă face tot timpul observaţii”

      Ce dorea sa discute Madadi cu conducerea SIF ?

      Intrebare bonus: De ce dorea sa se intalneasca un investitor SIF4 cu Dragoi, care nu are nicio calitate in cadrul SIF4 ? Daca se intalneau si erau 3, intrau direct la grup infractional

      PS: mi-a placut chestia cu actionarii = stapanii , imi arata ca cele doua tabere gandesc fix la fel si asistam la o simpla lupta pe ciolan 

      Da, ca sa concluzionam: nu conteaza ce dorea Madadi sa discute cu cei pusi sa-i chiverniseasca avutul, conteaza ca gandacii astia au refuzat sa-si intalneasca stapanul de drept.

      Ceea ce spui in rest este simpla repetare a unor prostii, de vreme ce afirmi ca Dragoi nu are nici o calitate la SIF4, dar o lume-ntreaga stie ca Buica si Mihaileasca cand nu stau in genunchi, stau drepti in fata lui Dragoi.

      Mai, dar tie nu ti-e rusine sa aduci argumentul asta?! 

      ...

      Puțin cam mult sa lansezi acuzația de șantaj . Dacă ești simplu spectator ar trebui sa te exprimi mai rezervat. Dacă e ilegal sa vrei sa stai de vorba cu directorul unei companii, cât de legale sunt înțelegerile dintre Drăgoi Buică juravle?! prezenta lu Lakis in sediul Sif 4 care baga in sperieți salariații e legală ? Realitatea se vede de pe Marte! S-a format un grup de criminalitate organizata care a preluat ilegal sifele 145. Cu înțelegeri și aranjamente ilegale.

      Ba da! E ilegal sa dai informatii “pe canale” actionarilor!! Totul se intampla in cadrul AGA si nu “cu intrare” la directorulu ei societati! E legea 31. Simplu.

      Sifonar mic... nimeni n-a cerut informație nimănui. Du-te și culcă-te! E vorba de acționari să-și exprime dorințele și managementul e obligat să asculte.

      În statul condus de criminala clica securista, idioti-nativ, penali, nu le vine finalul niciodată! Dar, vor putea păcăli din ce în ce mai puțini investitori străini.

    Absolut orice observatie pe marginea comportamentului afisat de Ben Madadi este intampinata cu ostilitate.

    Nici o remarca vis-a-vis de actiunile sale nu este in regula daca nu-i si pozitiva.  

    Nici macar un punct neutru nu poate fi prezentat, pentru ca peste tine se revarsa atacuri, dupa atacuri, dupa atacuri. 

    Asa ca le spun tuturor celor carora astazi le fierbe sangele in vine: timpul le cerne pe toate. 

    Si-am incalecat pe-o sa,

    si-l las pe Madadi sa va spuna doar povestea sa ... 

    1. Sunt foarte mulți acționari la sif-uri, nu mari, mici, dar mulți, și nu sunt proști. Ei știu că sunt furați de gașca asta, și normal ca țin cu cineva care înfrunta gasca lui Drăgoi. Acțiunea sif4 era 0,6 - 0,7 până să apară B Madadi. Acum e 1,6. Asta nu se datorează lui Drăgoi ci lui BM. Și tu vrei să nu aibă fani? Acțiunile stăpânite de Dragoi, fără un BM, adică sif1 si sif5 sunt praf. Lumea speră la o schimbare. Chiar nu intelegi?

    ...

    1. Eu zic sa te uiti tu in oglinda si gandeste-te ce vezi... daca tu faci misto de Ben, banuiesc ca esti foarte multumit de tine. Povesteste ce ai facut tu in viata ta,nu altora,măcar tie si familiei tale.....

    desi nu ma intereseaza saga asta, am urmarit cat de cat din curiozitate. pana acum am crezut ca este un demers legitim, al unui actionar care isi protejeaza interesele si prin actiunile sale in directia asta ii ajuta si pe ceilalti investitori mai mici.

    nu mai sunt convins acum. nu pot comenta afirmatiile referitoare la tentativa de discutie sau orice altceva prezentat, nu am fost acolo, dar exista o, sa ii zicem, "inadvertenta" cu realitatea in ceea ce ai scris, pentru ca am urmarit scandalul de pe "grupul de investitori FB": Chisu nu te-a dat afara de pe grup, Chisu ti-a cenzurat prima postare in care lansai de acum deja cunoscutele acuze la adresa SIF-urilor si ASF. Ai fost tu cel care a iesit pe Grup si ai spus ca o sa il parasesti, fara sa precizezi motivul, ai invitat toti membrii sa iti dea "friend" pe profilul tau unde ai anuntat ca postasei informatiile. Ulterior, in urma medierii unui alt moderator, postul tau a fost aprobat si Chisu s-a retras din pozitia de administrator al respectivului grup. Dovada este faptul ca esti inca membru in grup (cu ultima postare, desenul cu covorul, pe 7.08.2021) ca si Chisu de altfel. 

    stiu, stiu, sunt Dragoi, Lakis, Juravle etc. nu, sunt un investitor care din intamplare a fost martor la circul descris mai sus 

    1. Ce a avut spus Ben,a scris in ziarul Bursa,restul detalii neesențiale.

      Sa-i atribui lui Madadi spusele "stiu, stiu, sunt Dragoi, Lakis, Juravle etc.", care nu ti-a raspuns inca asa ceva, arata ca-i esti ostil lui Madadi si ca nu urmaresti sa scoti la iveala adevarul. Voi proceda la fel cu tine - aceasta ïnadvertenta" ma face sa nu cred cele povestite de tine. Ba chiar cred ca esti "stiu, stiu, sunt Dragoi, Lakis, Juravle etc."

      Nu dezinforma, sau dacă nu știi, abține-te să spui ceea ce nu știi. În același grup sunt sute de oameni care au văzut și știu că atunci când am postat ceea ce doream să postez Mihai Chișu m-a dat afară din grup și a șters postarea care era critică la adresa șefilor lui de la SIF4. După aceea m-am întors în grup pentru că Mihai Chișu, văzând că poziția lui este extrem de proastă, s-a retras din calitatea de administrator.

      Inițial anunțasem că intenționez să părăsesc grupul, dar am fost dat afară. Am intenționat să părăsesc grupul pentru că Mihai Chișu mi-a spus telefonic că nu-mi permite să scriu ceva negativ despre angajatorii lui pentru că se teme să-și piardă locul de muncă. L-am înțeles și am vrut să părăsesc grupul, și restul am scris mai sus. Doar că Mihai Chișu a greșit că a afirmat public că eu urmăream manipulare, șantaj etc care erau niște calomnii. Și informațiile pe care s-a bazat Chișu pentru aceste calomnii proveneau de la Bogdan Juravle, și Jurable avea acele informații de la mine pentru că îi eram client la Swiss Capital. 

      Chisule, tu esti?

      NU MINTI! Ben a vrut sa plece de buna voie, dar a fost dat afara de Chisu, si am vazut cu ochii mei cum Chisu a scris despre Ben ca urmarea "manipulare si santaj". De atunci Mihai Chisu tace. Nu cred ca tacea de atatea luni daca detinea vreun adevar.

      Ce adevar sa detina? Despre inregistrarile facute intre ei la Trafalgar Pub unde isi beau mintile si dau pe goarna strategiile de ciordeala? Alea au ajuns la procurori deja ca unii dintre ei dupa cum vedeti fac un balet strasnic prin viata si se planteaza prin diverse fumctii, mai prin piata de capital, mai pe la stat! Chiar o parte din personaje sunt pozitive in final, chiar daca negre acum, ca odata apasate butoanele scot dovezi, probe cu care mai apar niste condamnari, din pacate mult prea tarziu si doar ca sa se schimbe o gashka cu alta.

      Asta e bună!

    Un articol cu mizeriile despre care stie toata lumea, inclusiv ASF-ul, de mult timp.

    Problema e, de ce nu face nimic ASF-ul ? 

    1. Acum ca s-a pornit morisca penala o sa faca, sa vezi ce zel ii apuca!

      Visezi? Care morisca penala?

      O sa vedeti...Putina rabdare baieti...

    Tot timpul în tarisoara asta apare câte unul care, în ciuda tuturor evidențelor din trecut, crede că el va fi smecherul care scapă.

    Înainte de sifonari și marele elvețian era marele SOV. Era și mai deștept și mai puternic decât ăștia. Uite unde s ajuns.

    Și la ăștia la vine rândul. Dragoi & Co o să ajungă la pușcărie, iar Juravle în faliment. 

    1. Cred ca Juravle și brk o sa i urmeze la beciul domnesc. El este artizanul întregii construcții sif145...

    Sa fi actionar si sa doresti sa te intalnesti cu conducerea executiva este perfect legal si este de dorit sa fie mentinuta o relatie buna cu investitorii, asta tine de transparență si de o corecta relatie cu cei a caror avere o administrezi. Sa nu dezvalui informatii privilegiate este altceva, este penal. Te intalnesti dar nu dezvalui informatii privilegiate.

    Sa intrebi brokerul daca crede ca ar exista cumpărător pentru un pachet semnificativ de actiuni, iarăsi este perfect legal iar intrebarea este legitimă in condițiile in care discountul fata de VUAN este mare si free float-ul mic. 

    De ce ar fi refuzat cei doi concertati intalnirea? Pentru ca aveau deja detinerile de control in buzunar, prin intermediul fondurilor paravan si nu ii mai interesa sa cumpere.

    Felicitari Ben Madadi! Si restul actionarilor captivi ar trebui sa iasa din blazare, ca gruparea ar fi prea puternica sa fie deranjata. Aiurea! Daca incepe vreo cercetare, chiar si in rem, o sa isi piarda toate proptele. 

    1. Incepi bine, povesti teoretice, dar dupa aia iti dai singur cu tesla in ...

      "Pentru ca aveau deja detinerile de control in buzunar, prin intermediul fondurilor paravan si nu ii mai interesa sa cumpere." - deci pentru asta era intalnirea ? Ca sa pice la o intelegere legat de pachetul lui Madadi ? Si pentru asta vreti sa va plang eu de mila pe site-ul ziarului Bursa ?  

      Nu nenica, plangeti tie de mila! Veti muta Cooperativa, la puscarie....Va arunca Madadi shaorma cu prastia.

      Eu am scris decat de ce nu ii mai intereseaza pe Dragoi si Buica sa cumpere nimic, pentru ca deja detin controlul. Nu mai specula cometariul meu ca nu am scris ca stiu ce dorea Madadi. Si daca brokerul vanzatorului anunta ca are pachet de vanzare si brokerul cumparatorului anunta ca are cumparator nu se numeste DEAL si se si raporteaza pe BVB ca deal, adica intelegere? Chiar nu pricep de ce cometeaza aici oameni ca nu au habar. Mai ”acuza” unii destepti pe aici ca altii vor sa se ”imbogatească” Pe bune? BVB nu este investitii si profit? Cum puteti sa blamati pe cineva care vine cu banii lui sa cumpere corect din piata si luati apararea unora care s-au pus stapani pe niste societati in care nu au cumparat nici 10 actiuni cu banii lor, pentru ca isi dau singuri gratuite ?

      Cum să administreze in folosul tuturor acționarilor când ei au acțiuni putine sau deloc(clar câtă încredere au in compania pe care o administrează)

      La 31.12.2020 administratorii SIF5 aveau: 

      Sorin iulian Cioaca 10acțiuni  

      Mihai Trifu 500actiuni 

      Codrin Matei nici o acțiune  

      Adrian Andrici nici o acțiune  

      Deducem ca,inclusiv ei știu ca SIF5 este căpușată.Mama lor de hoți și tâlhari!!!

      Idem Sif4!

      Buica & co zero actiuni... 

      Asa e usor sa votezi dividende 0 si rascumparari la 2 ani la pretul din piata... 

      Daca nu era BM Sif4 era sub 1 leu,mult sub 1....

      La SIF4,la 31.12.2020

      Nicușor-Maian Buică nici o acțiune  

      Adrian Simionescu nici o acțiune  

      Dorina Teodora Mihailescu 38 acțiuni  

      Sergiu Mihailov nici o acțiune 

      Mircea Constantin 30 acțiuni

      Cum stau aia de la Sif 1 cu actiunile gratuite primite?

      Sifonari care au un singur interes,bunăstarea lor personală și a penalului suspendat(mie scârbă să-i FORUMUL PIEȚEI DE CAPITAL pronunț numele),cu concursul președintelui ucenic(se ascunde de public,pt ca va fi fluierat,nici la FORUMUL PIEȚEI DE CAPITAL nu merge,fiind unul dintre sponsori)

      La data de 31.12.2020

      Bogdan Alexandru Drăgoi 767.633 acțiuni

      Radu Răzvan Strauț 556.056 acțiuni  

      Stau bine...Din ce in ce mai bine!

      Simionescu prin SSIF VIENNA Investment Trust SA si ceva fonduri din Luxemburg e bagat.

      Adrian Simionescu

      Presedinte neexecutiv al Consiliului de administratie, 

      Profesie: economist, doctor in economie, licentiat in drept 

      Nationalitate: romana 

      Anul nasterii: 1972 

      Pozitia actuala 

      Detine aceasta functie din 15 noiembrie 2017 

      Este administrator independent 

      Parcurs profesional 

      Presedinte & Director general, Vienna Investment Trust S.A. 1996 – prezent 

      Manager, Delta Energy Management S.a.r.l. Luxembourg 2016 – prezent 

      Membru al Consiliului de administratie, Depozitarul Central S.A. 2013 – prezent 

      Cum sa fie administrator independent cand e in cardasie cu Sif 4? 

      ...

      Stimate domnule avocat,

      La facultatea de drept nu vă învață gramatică? Cum să scrieți "să fi acționar"?? Cum, domnule avocat? Orice potențial client se așteaptă să vorbiți, scrieți și pronunțați o română impecabilă. Cu astfel de derapaje, eu nu v-aș angaja.  

    Felicitari Ben pentru perseverenta!

    Deci, toate bune și frumoase, am înțeles și că un șef de companie listată trebuie să se vadă în particular cu acționarii și să le dea informații suplimentare față de ce e public.

    Bai, dar ce nu am înțeles este cum un investitor ca Ben Madadi, care știe piața românească de capital, in condițiile in care scandalul la SIF-uri nu e de azi de ieri, a băgat o grămadă de bani in SiF4 așa, ca și cum nu ar ști ce e acolo? Pai eu, ca investitor micuț, fug de SIF-uri ca dracul de tămâie, iar el, investitor experimentat, cumpără cu 10 maini, fără să știe ce e acolo? 

    Si ne mai spune că abia apoi, după ce mafioții de acolo nu s-au întâlnit cu el, s-a hotărât să pornească la luptă. Deci dacă se puneau la masă și discutau nu mai era luptă?

    1. Daca șefii SIF1,4,5 respectau legea, românească și europeană, își respectau acționarii (toți acționarii) și nu făceau golanii, probabil că nu mai era luptă. Dar și prețul acțiunilor era probabil apropiat de VAN. Și VAN ar fi fost mai ridicat decât este azi

      Știu că nu te interesează, dar oare un acționar MARE se întâlnește cu management să obțină informații confidențiale, să facă de exemplu insider-trading? Sau... e chiar normal ca managerii să aibă o comunicare permanentă și corectă, de bună credință, cu toți acționarii?

      Mischiule, acționarii MICI ai SIF-urilor au fost băgați în seama de oamenii lui NAJIB-DRAGOI? Nu, au fost doar batjocoriți.

      Lasă-ne cu vrăjelile tale și cu pretențiile... 

      Anonimule, n-ai înțeles nimic.

      Aici nu e vorba dacă ăia respectă legea sau nu. 

      Aici e vorba că toată piața știe cine conduce la SIF 1/4/5. Dragoi sau Lakis. Și că o parte din presă/piață zice că nu e ok ce fac ei. 

      Practic, dacă ești în piață, nu poți să zici că habar nu ai de chestiile astea.

      Iar Ben Madadi ne spune că nu doar nu știa, dar a mai și cumpărat sperând că Dragoi si ai lui sunt niște băieți buni. 

      Alex, puiule, nu zice nimeni că pe afară ăia nu se întâlnesc și ei, la o chermeza, la un golf, etc. Dar se întâlnesc doar dacă vor, nu sunt obligați. Comunicarea informațiilor către investitori se face transparent prin mecanismele reglementate, nu la golf.

      Așa că daca Dragoi nu a vrut sa se vadă cu Madadi nu e nici o tragedie, nu s-a încălcat legea. Doar ca Dragoi nu a vrur sa facă business cu Madadi. 

      Vai mititelule, ce deștept ești, susținătorul lui Drăgoi :))

      Dragoiul tău n-a vrut să facă business cu Madadi, nu? Cine a vorbit de vreun business? Dacă Madadi îi cerea să nu mai sifoneze era business, nu? O fi fost.

      Iar tu pretinzi că lumea știe tot ce a dezvăluit Madadi acum câteva luni? Nu mai abera. Mizeriile au devenit foarte publice abia de câteva luni, atât de publice încât Dragoi care în continuu era peste tot, dădea interviuri etc, a dispărut complet. Bai Mischiule, sau cine ești, lasă prosteala că te nu-ți iese. 

      Alex, puiule, tu poți să cresi ce vrei. Și că Dragoi tremură. Și că Madadi chiar a intrat cu o grămadă de bani in SIF4 fără să bănuiască ce e acolo.

      Dar vezi că tu crezi chestiile astea pe banii tăi.

      Eu, pe banii mei, stau departe de SIF-uri și nu cred in cavaleri pe cai albi. 

      Ești probabil atât de limitat încât TOTUL e banul pentru tine. Dacă țara asta vrea să ajungă undeva, și piața asta de capital să fie una mare și bogată, avem nevoie de curățenie. Nu toată lumea are SIF-uri. Mie de exemplu nu-mi plac SIF-uripe ca investiție, dar mă deranjează ce se întâmplă la BVB, unii respectă legile pieței iar unii fac ce vor, pe față.

      Adica sa ne fie frica ca suntem actionari la Sifuri?!

      Am inteles.... 

      Doar să nu îți faci iluzii că cine știe ce schimbare va fi, ca să nu ai deziluzii. Dacă rămâi realist, in funcție de ce iese dupa lupta asta, fie o sa ai o surpriză plăcută, fie nu o sa fii dezamăgit. Parerea mea

    Iaciu,Andrici,Apostol,Swiss,BR K sunt bagati si la IMP.

    1. si la pbk

    Da,vantul a inceput sa bata,prin tot ce se dezbate aici. Dar ca sa inceapa furtuna care sa scufunde corabia piratilor sifonari,ar fi nevoie ca milioanele de actionari sa afle cum stau lucrurile. Si asta se poate face doar la o televiziune cu audienta mare. Doar asa autoritatile vor fi nevoite sa se ocupe de caz. Cred ca subiectul ar interesa aceste televiziuni,fiind vorba de banii multor milioane de actionari,din care multi sunt telespectatorii lor.

    1. Ce ar fi daca s-ar face niste adrese la Parlament? Ca sa vada ce s-a ales dupa ce au tinut 20 de ani de zile pragul?

      Pana acum conducerile Sifurilor aveau o scuza la discount: pragul.

      Acum se vede adevarul: managementul slab si dubios in favoarea unui grup care a fentat pragul de detinere sub ochii inchisi ai ASF...Care acum se voteaza pe sine la conducerea Sifurilor( inclusiv Ever) cu actiuni proprii luate prin fonduri paravan pe banii actionarilor ... 

      Si isi voteaza si actiuni gratuite la greu!!!

      Aici Ever detine recordul! 

      Dar si Sif1 se misca bine...

      Asta nu e cumva delapidare? 

    ...

    1. Esti Nicu Baros Buica?

      De ce esti nemultumit? Acum sifele sunt la un arab omuleț mic, îl cheama Najib El Lakis, dar nu e un Arafat el. Nici tu nu esti vreun Arafat, tu esti un nimeni, Najib tot un nimeni. Nu conteaza numele sau originea, ci omul.

      nu, sunt cel cu: trecerea: impact de la popica la iaciu. Vamuitoru !

    Mai.. eu nu inteleg un lucru.. cum naiba de un investitor care a bagat miliarde in SIF4 isi linge ranile in presa?

    Mai era un broker (fugar) care.. daca ii dadeai o bere incepea sa povesteasca basme din piata de capital romaneasca mai ceva ca Petre Ispirescu...

    Nu neg ca ar putea exista o mare doza de adevar in cele povestite dar.. la ce ajuta? 

    1. N-ai cum sa intelegi ce inseamna respectarea investitorilor, legilor, si alte chestii din astea complicate. Asa ca nu te complica!

    It's nice că ai început să te spovedești (deși mai ai muuuuult până spui tot adevărul). Ideea e că te chinui degeaba, muncești de două ori. Conservă-ți energia și scrie frumos la procurori, lasă epistolele publice, că brațul legii e lung și în fața justiției nu te ajută fanii tăi.

    Deci baby, nu te ofusca sau ambala, eu îți spun prietenește: save your story pentru cei care contează.  

    1. Ben a dat nume, fapte, și eu am văzut pe grupul de pe Facebook că s-a întâmplat cum a povestit el. Pe de altă parte, toată lumea știe că ce a spus Ben despre SIF-urile lui Drăgoi sunt perfect adevărate. Tu vrei să nu spui nimic, doar să faci insinuări, să spui minciuni, sau ai ceva concret și corect de spus? Dacă ai ceva spune.

      Dar eu cred că ești de tabăra hoților și îți faci datoria, de hoți...  

      Dear Baby Dragoi,

      Oh you know so much about prosecutors and breaking the law... uite cine vorbește și îl amenință pe Ben. Sunteți tari măi micuților sifonari hoți. Ce plini de amenințări și intimidari sunteți. Așa, dar exact așa era și SOV, și mulți alții. Vedem cât rezistați și voi. 

      Sau "Alex"? Ca pe mine sigur nu mă cheamă Dragoi.

      Dacă nu te cheamă Ben, nu vorbeam cu tine. Nu te mai băga în seamă aiurea. Multumesc. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
BTPay
Apanova
anahotels.ro

Curs valutar BNR

24 Sep. 2021
Euro (EUR)Euro4.9491
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2167
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5700
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7803
Gram de aur (XAU)Gram de aur237.8628

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Hidroelectrica
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Topul firmelor din Bucuresti 2021
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
bsenergyweek.com
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro