Vienna Insurance Group (VIG) şi Wiener Städtische se conectează cu Silicon Valley

M.I.A.
Bănci-Asigurări /

Sursă foto: Twitter

Sursă foto: Twitter

Vienna Insurance Group (VIG) şi Wiener Städtische au devenit "Parteneri Fondatori" ai platformei globale de inovaţie Plug and Play din Silicon Valley. Parteneriatul permite VIG şi Wiener Städtische să dezvolte teme în domenii de interes împreună cu start-up-uri din Viena, Munchen şi Silicon Valley şi le oferă acces la o reţea de peste 15.000 de start-up-uri deja verificate, arată un comunicat remis Redacţiei noastre.

VIG şi Wiener Städtische sunt, după Aeroportul din Viena, al doilea "Partener Fondator" al Plug and Play, aceasta fiind cea mai înaltă formă de parteneriat oferită de compania californiană de inovaţie, cu sediul în Sunnyvale din Silicon Valley. "Principalul avantaj faţă de alte platforme de inovaţie similare este acela că putem formula propriile noastre cerinţe cu privire la soluţiile digitale inovatoare. Ulterior, Plug and Play selectează şi recomandă start-up-uri relevante care oferă deja soluţii potrivite sau lucrează în direcţia respectivă", a explicat Elisabeth Stadler, CEO al Vienna Insurance Group. Platforma Plug and Play a fost înfiinţată în februarie 2006 şi este specializată în conectarea start-up-urilor cu investitorii şi cu marile corporaţii. Robert Lasshofer, CEO al Wiener Städtische, consideră că asigurătorul este pregătit să-şi consolideze statutul de lider în inovaţie pe piaţa austriacă. "Start-up-ul viesure dezvoltat de Grup este un partener inovator intern pentru promovarea serviciilor şi proceselor digitale, iar parteneriatul cu Plug and Play ne permite să combinăm expertiza noastră cu know-how din intreaga lume."

Grupul va beneficia de acest parteneriat în numeroase modalităţi. Viena, incluzând biroul deshis recent de Plug and Play în complexul Vienna Airport City, este noul centru de inovaţie al Europei Centrale şi de Est. Fiind un "oraş inteligent", Viena oferă un mediu optim pentru a atrage idei şi talente şi pentru a testa ideile nou dezvoltate. Plug and Play deţine un centru insurtech la Munchen, care oferă acces la o reţea extinsă de soluţii pentru industria de asigurări. Plug and Play are în acest moment o reţea de 30 de birouri în întreaga lume şi peste 300 de parteneri din toate sectoarele economice. "Grupul de parteneri insurtech este cel mai extins. Aceasta reflectă o schimbare majoră la nivelul industriei, care se reinvetează în multe privinţe. Suntem încântanţi să avem Vienna Insurance Group şi Wiener Städtische, jucători de top în industria de asigurări, alături de noi, în cadrul biroului deschis recent la Viena, dar şi ca ancoră pentru centrul din Munchen", a declarat Renee Wagner, Managing Director al Plug and Play Austria GmbH.

În calitate de parteneri, VIG şi Wiener Städtische pot promova o serie de teme de interes pe baza cărora Plug and Play să identifice start-up-urile potrivite. Aşa-numitele "fluxuri de afaceri" pot fi utilizate pentru a conecta direct partenerii cu start-up-uri de calitate cu scopul de a implementa rapid tehnologii inovatoare. De asemenea, VIG şi Wiener Städtische au un cuvânt de spus în alegerea start-up-urilor participante la programele de tip accelerator derulate timp de trei luni la Viena şi Munchen. Soluţiile sunt dezvoltate în colaborare cu start-up-urile şi integrate ulterior în portofoliul existent.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
Apanova
Business Card
BTPay
e-distribuţie
Cotnari
daccaworking.ro
parmafood
smart city industry awards 2019
Calendarul BURSA 2019

ENGLISH SECTION

more articles

Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS