Abonament gratuit

VIDEOCONFERINŢA MANAGEMENTUL SITUAŢIEI DE CRIZĂ/ CLAUDIU DUMBRĂVEANU, ANRE:"Sperăm ca deciziile din perioada crizei să nu afecteze industria energiei"

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Companii #Energie /

"Sperăm ca deciziile din perioada crizei să nu afecteze industria energiei"

"De la 1 iulie, preţurile electricităţii pentru clienţii finali vor depinde exclusiv de piaţa concurenţială" "Statul nu a elaborat vreun mecanism pentru susţinerea clienţilor vulnerabili" 

Cu toţii traversăm în prezent criza generată de pandemia de coronavirus şi sperăm că deciziile care vor fi luate de autorităţi în acest timp nu vor afecta viitorul, respectiv funcţionarea ulterioară a economiei, ci, dimpotrivă, vor permite o ieşire lină, o reaşezare cât mai rapidă a tuturor relaţiilor, potrivit domnului Claudiu Dumbrăveanu, director general al Direcţiei Generale Piaţă Energie şi Preţuri din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

Domnia sa afirmă: "Îmi doresc ca această criză să dureze cât mai puţin, iar deciziile pe care le iau toţi factorii responsabili să nu afecteze economia, ci să ajute la relansarea cât mai rapidă a acesteia, respectiv a industriei energiei".

Oficialul ANRE spune că instituţia pe care o reprezintă susţine dereglementarea şi funcţionarea pieţelor energiei electrice şi gazelor bazată pe relaţii concurenţiale şi cu intervenţii administrative cât mai puţine ale autorităţilor. "Evident că funcţionarea liberă a pieţei trebuie însoţită de o monitorizare atentă, iar noi, ANRE, ne vom ocupa de acest lucru, în limita atribuţiilor noastre", conform domniei sale.

"Am pregătit liberalizarea pieţei de energie electrică încă de anul trecut"

Claudiu Dumbrăveanu aduce în atenţie faptul că ANRE a pregătit liberalizarea pieţei de energie electrică încă de anul trecut, în condiţiile în care la mijlocul lui 2019 au apărut două documente europene importante pentru acest domeniu: Regulamentul 943 şi Directiva 944, care trebuie aplicate. Oficialul ANRE precizează: "Regulamentul european a fost şi este aplicat fără transpunere, iar rolul nostru a fost să pregătim aplicarea sa încă de la 1 ianuarie, în condiţiile în care legislaţia primară românească intra şi intră şi la ora actuală în contradicţie cu foarte multe prevederi din acest regulament. Autoritatea şi-a asumat în decembrie 2019 pregătirea unui program de liberalizare a pieţei energiei electrice în condiţiile în care Ordonanţa 114/2018 îşi producea efectele din plin. Atunci am imaginat un program de dereglementare de un an, cu reducerea treptată a procentului de energie electrică contractat pe bază de contracte reglementate de la producători, urmărind să asigurăm o stabilitate a preţurilor pe parcursul anului 2020, cel puţin în semestrul întâi, în aşa fel încât Guvernul să aibă timpul necesar să pregătească reglementarea pentru susţinerea clienţilor vulnerabili".

De la 1 iulie, furnizarea energiei electrice către clienţii casnici se va baza exclusiv pe piaţa concurenţială, în condiţiile în care autorităţile de stat nu vor modifica legislaţia, spune Claudiu Dumbrăveanu. Domnia sa explică: "Deşi ANRE şi-a asumat calendarul de dereglementare de un an de zile, între timp ordinul prin care noi am impus contractele reglementate producătorilor a fost suspendat în justiţie, iar ca urmare ANRE este în imposibilitatea elaborării altui ordin cu acelaşi subiect.

Rezultatul este că, de la 1 iulie, furnizarea energiei electrice către clienţii casnici va trebui să fie bazată exclusiv pe piaţa concurenţială, dacă autorităţile de stat nu vor modifica legislaţia cu alte prevederi. În condiţiile actuale, potrivit contractelor valabile între producători şi furnizorii de ultimă instanţă, tarifele practicate de aceştia din urmă către clienţii casnici sunt în vigoare până la 30 iunie.

Chiar dacă noi am imaginat un proces de dereglementare de un an, probabil că data de 1 iulie va fi startul unei dereglementări. Din păcate, statul nu a elaborat până la ora actuală vreun mecanism pentru susţinerea clienţilor vulnerabili, astfel că preţurile la clienţii finali vor depinde exclusiv de preţurile practicate pe piaţa concurenţială".

"Asistăm la o scădere drastică a preţurilor energiei pe piaţa spot, dar acest lucru poate fi o capcană"

Oficialul ANRE atrage atenţia că în prezent asistăm la o scădere drastică a preţurilor energiei pe piaţa spot, dar acest lucru poate fi o capcană. Domnia sa precizează: "Nu ar trebui să cădem în capcana de a crede că preţurile de acum vor fi aceleaşi după trecerea crizei. Aceste preţuri sunt conjucturale în opinia noastră, provocate de căderea drastică a consumului în zona industrială şi, în general, în zona non-casnică. Desigur, dacă aceste preţuri vor fi practicate pe pieţele forward, de unde furnizorii de ultimă instanţă îşi achiziţionează energia electrică, ar fi nemaipomenit, ar fi un factor care ar putea să asigure pe parcursul anului confortul clienţilor casnici de a avea o stabilitate de preţ. Însă, cred că niciun furnizor de ultimă instanţă nu ar face greşeala să se bazeze pe piaţa spot în activitatea de furnizare pentru că un asemenea fapt ar fi o catastrofă. Ştim cu toţii ce s-a întâmplat în 2017, când din cauza unor furnizori care s-au bazat pe tranzacţii pe piaţa spot - care avea la un moment dat un preţ foarte atractiv - au provocat un lanţ de falimente şi de pierderi de sute de milioane furnizorilor de ultimă instanţă. Eu cred că nu ar trebui să mai cădem în capcana anului 2017 şi să ne gândim foarte bine când facem analiza preţurilor actuale şi a celor viitoare".

Noi reguli de funcţionare a pieţelor de energie electrică

Reprezentantul ANRE afirmă că autoritatea a elaborat o serie de ordine la sfârşitul lunii martie care vin în aplicarea Regulamentului european 943, care vor aduce schimbări majore în funcţionarea pieţelor de energie electrică şi vor fi o provocare pentru că sunt reguli noi de funcţionare. "Întotdeauna, noutatea, dacă nu este pregătită corespunzător şi cu aportul tuturor factorilor din piaţă, poate aduce unele dereglări", spune Claudiu Dumbrăveanu, adăugând: "Noi am adus, printr-o serie de cinci ordine din 31 martie, modifcări importante în sfera pieţei de echilibrare, în sfera micşorării intervalului de decontare şi de dispecerizare de la o oră în prezent la 15 minute. Totodată, am introdus posibilitatea trazacţionării flexibile pe pieţele centralizate a contractelor bilaterale intermediate pe OPCOM (n.r. operatorul bursei locale de electricitate) şi am reglementat modul de participare agregată a tuturor operatorilor din piaţă şi a clienţilor finali la piaţa en-gros de energie electrică. În plus, am clarificat noţiunea de contract pe termen lung, care, în opinia ANRE, reprezintă contractul cu termen de livrare mai mare de un an şi care poate fi negociat pe pieţele extrabursiere. Concomitent cu emiterea acestui ordin am notificat Comisia Europeană pentru că nu am găsit în literatura de specialitate şi în reglementările naţionale şi europene noţiunea de contract pe termen lung. Noi, în urma consultărilor din piaţă şi a unei analize, am ajuns la concluzia că aceste contracte cu termen mai mare de un an îndeplinesc această condiţie şi pot fi negociate extrabursier.

Contractele pe termen lung vin în folosul pieţei, mai ales al pieţei de după criză pentru că vor crea investitorilor cadrul necesar pentru a încheia contracte care să le asigure rentabilitatea investiţiilor şi predictibilitatea, precum şi tranzacţionarea flexibilă. Totodată, aceste contracte asigură participanţii la piaţă împotriva volatilităţii preţurilor. Ele vor trebui dublate în viitor de tranzacţii cu produse financiare".

"O relansare a economiei nu poate fi luată în discuţie fără investiţii în capacităţi noi"

O relansare a economiei şi industriei energetice după perioada de criză nu poate fi luată în discuţie fără investiţii în capacităţi noi, spune Claudiu Dumbrăveanu, subliniind: "Noi credem că fără investiţii în următorii 7-10 ani măcar în 3.000 de Megawaţi instalaţi, România nu va avea acel confort energetic pe care ne bazăm cu toţii. Fără investiţii riscăm ca în viitor România să fie dependentă ori de cum bate vântul, ori de conexiunile cu alte state".

Oficialul ANRE concluzionează că orice plan post-criză va trebui să ţină cont atât de relaţii corecte, normale, concurenţiale între pieţe, care să favorizeze investiţiile în acest sector, cât şi de aportul tuturor, al statului în principal, pentru construirea unor capacităţi capabile să aducă back up în sistem.

Claudiu Dumbrăveanu: "ANRE are în consultare publică un proiect de ordin pentru lansarea unui «gas release program» care va fi implementat pe o perioadă determinată. Acesta ar trebui să asigure crearea unor preţuri de referinţă corecte pe piaţa noastră, aşa cum sunt în alte state, precum Austria sau Olanda, şi ar trebui să creeze lichiditate pe pieţele forward, în principal ca să fie asigurată flexibilitatea şi fluiditatea tranzacţionării pe pieţele de gaze naturale.

Avem în lucru şi un ordin prin care să permitem şi pe piaţa gazelor naturale o tranzacţionare flexibilă, după modelul implementat deja în sectorul energiei electrice, care presupune anumite variaţii ale preţului şi cantităţii contractate pe baza unor formule de actualizare".

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. În primul rând, în practică nu exista management pe baza de "noi sperăm că".

    În al doilea rând e greu de crezut că se va mai aplica vreun mecanism de piață concurențială de la 1 iulie, în condițiile în care traversăm totuși o criza. Preturile vor fi plafonate cel puțin până la 31.12.2020. 

    Pe termen lung cred că statul va naționaliza companiile energetice, pentru a stopa specula. 

    Experiența "pietei concurențiale" la români a însemnat specula pura pe bursele de energie, preturi mari in facturi, care n-au ținut cont de nivelul de trai, totuși redus din Romania. 

    1. Depinde.Daca ne indreptam spre un stat autoritar, posibil sa nationalizeze utilitatile.Dar daca vrem sa fim un stat democratic,in traditia europeana, nu vor nationaliza nimic.

    Guvernul cam pierde vremea, facindu-se ca lucreaza.

    Definirea "clientului vulnerabil" este strict necesara. Pentru ca oricum ne-am intoarce si cum ne-am invirti, o analiza cit de cit temeinica ne arata ca in mindra tara o mare parte a cetatenilor, probabil 60 - 70% dintre ei sunt de fapt "cetateni vulnerabili". Si acesti "cetateni vulnerabili" au nevoie de ajutorul societatii pentru a iesi din mizerie, pentru ca societatea este aceea care i-a bagat in mizerie. Acestora trebuie sa li se asigure acces la conditii cit de cit civilizate de viata, acces la sistemul sanitar si mai ales aces la educatie, pentru ca altfel ne vom pomeni cu o societate de trogloditi in scumpa tara. 

    *

    Nu sunt de acord absolut deloc cu: "Ele vor trebui dublate în viitor de tranzacţii cu produse financiare." Sintagma mi-l aduce in minte pe nemernicul ala de "investitorul" Madoff, condamnat la vreo 150 de ani inchisoare pentru excrocheriile facut. Cine are nevoie de pui a lui Madoff? 

    1. Sunt vulnerabili cam toti cei care au venituri sub 500 euro / 2000 lei pe luna, adica peste 80% din populatie.

      In conditiile crizei de COVID sunt si mai vulnerabili decat erau atunci cand munceau pe bani putini.

      Parerea mea este ca Romania e prea saraca la nivel individual pentru a-si permite vreo specula cu energie sau vreo piata libera cum viseaza cei din industrie? De ce? Pentru ca ea conduce la cresteri de preturi sa poata ingrosa acesti baieti profiturile. Experinta pietei libere cu ENEL a aratat ca preturile pot creste si cu 22% in fiecare an, ceea ce inseamna lacomie capitalista fara margini, iar aceste practici trebuie sa inceteze ca nu conduc la nimic bun, doar la saracirea populatiei.  

      Bati campii referitor la energie si piata libera.Ce bine era in comunism, cu preturi reglementate :)))

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.roConference on E-learning - Tips&Tricks
Cabinet de avocatservicii curatenie