CFO Conference 2021: Viitorul, dar şi prezentul înseamnă digitalizare

Comunicate de presă / 08 octombrie

CFO Conference 2021: Viitorul, dar şi prezentul înseamnă digitalizare

Pe 20 septembrie 2021 a avut loc pentru prima oară în format hibrid evenimentul CFO Conference, eveniment anual organizat de BusinessMark ce este dedicat managerilor din departamentele financiare. Accelerate de perioada pandemiei de COVID-19, schimbările tehnologice au un imapct tot mai mare la nivel operaţional, dar şi strategic în cadrul departamentelor economice. Rolul CFO-ului este şi el redefinit, ocupând un un rol mult mai aproape de partea de business. Tehnologia nu este încă suficient de matură, intervenţia umană fiind încă esenţială, însă viitorul pare a însemna tocmai perfecţionarea acesteia şi migrarea specialiştilor spre un nou tip sarcini. De mare importanţă este coagulare datelor şi transformarea acestora în informaţii relevante, iar asupra acestui aspect invitaţii eveniemntului au căzut de acord. Transformarea, însă, începe cu curăţarea, inspectarea a ceea ce produce Departamentul Financiar şi cui foloseşte în mod real. Apoi putem migra către standardizarea proceselor şi digitalizare, conform unui comunicat remis redacţiei.

Evenimentul a fost deschis de CRISTIAN UNGUREANU, Director Financiar, Unilever South-Central Europe care a vorbit despre cum funcţia financiară, împreună cu abordarea business pot aduce valoare adăugată: "Finance înseamnă business, înseamnă schimbare şi înseamnă pasiune zi de zi pentru business-ul pe care îl desfăşurăm." De asemenea, acesta a discutat despre creşterea valorii adăugate prin M&A, prin crearea unei sinergii între business-ul existent şi achiziţii: "Cum creştem valoarea prin achiziţii? Trebuie sa începem prin a vedea faptul că există oportunitate, să putem să o recunoaştem şi să se respecte una din condiţiile- să poată sinergiza cu business-ul existent sau să implementăm un best practice care să aducă valoare. Unde ne-am putea uita în zona de oportunităţi? La capacitatea de producţie, zona de distribuţie şi zona de capital de lucru."

GUILLAUME MACCZAK, Consulting CFO & GBS Services Associate Partner, EY România ridică problema schimbării rolului CFO-ului şi echipei financiare. În opinia sa, finanţele încă sunt foarte mult corelate de contabiliate în ochii celor din intern. Trebuie, însă, să pornim de la contabilitate aşa cum o vedem astăzi către o viziune mai echilibrata care accentueaza zona de performance.

"La ce ne asteptam de la CFO si echipa sa? Ne asteptăm sa fie receptivi. Sunt cerinţe noi, piaţa se mişcă foarte repede. Cum putem lua rapid decizii? Echipa trebuie sa aibă o analiză profundă, să găsească acei 20% din clienţi care generează 80% din cifra de afaceri. Echipa trebuie sa fie eficientă, calitatea este in centrul funcţiei CFO-ului de azi. Din acest motiv CFO-ul este de încredere, pentru că cifrele şi analizele sunt de calitate", a spus Guillaume Macczak. Referitor la tehnologizarea departamentelor financiare, acesta a adăugat: "Se întâmplă aceste reconfigurări. Partea de IoT sau blochchain este în stare incipientă în majoritatea companiilor. Dar sunt alte elemente de tehnologie pe care sunt sigur că majoritatea dintre dumneavoastră deja le experimentaţi. Rămâne o certitudine că nu există să automatizezi ceva ce este inutil, există o necesitate de curăţare înainte de digitalizare. 25-30 din raportările care sunt produse nu sunt folosite de nimeni în companie. Volumul de muncă este mare din cauza ineficienţei. Faceţi o standardizare înainte de a automatiza. Şi eu mă gândesc la asta când discut cu un client- înainte să trecem la digitalizare şi să cheltuim mulţi bani, vă rog, asiguraţi-vă ce trebuie automatizat. "

COSTIN BAICU, CFO Grup, DocProcess a atras atenţia asupra fluxurilor din cadrul unei companii şi importanţa acestora în procesul de optimizare, dar şi asupra importanţei digitalizării pentru viitorul companiei: "Sunt 4 fluxuri importante într-o companie. Fluxurile de intrare şi ieşire implică mulţi actori. Cele de HR şi producţie internă au avantajul că pot fi gestionate intern, toţi actorii importanţi sunt în cadrul companiei aşa că este mai uşor să aliniezi pentru eficientizare. Există o întreagă reţea prin care companiile comunică între ele. Fluxurile de in& out devin complexe. Trebuie să găsim soluţii ca fluxurile de in& out trebuie să fie eficiente. Cum se pot optimiza aceste fluxuri interne sau externe? Automatizarea sarcinilor, automatizarea proceselor şi automatizarea ecosistemului, a relaţiilor dintre companii. Această optimizare externă aduce enorme beneficii şi este necesară. Am implementat extrem de multe sisteme de-a lungul carierei şi cred că în acest moment rolul CFO-ului se schimbă. În business transformation joacă chiar un rol esenţial pentru ca finance înseamnă business. Transformarea digitală nu este despre tehnoloigie. Transformarea digitală este despre strategie. Nu pot exista companii care să nu gândească digital pentru ca vor fi lăsate în spate. Să automatizezi procese ineficiente este costisitor şi vei obţine contrariul a ceea ce doreşti. De multe ori trebuie reinventate, regândite procesele."

ADRIAN TUDOSCĂ, Regional Finance Director-Healthcare & Diagnostic Services, Medicover România & Diagnostic Services, Medicover SEE a continuat discuţiile privind rolul CFO-ului: "Dacă ar fi să împart rolul unui CFO, i-as atribui 4 mari dimensiuni. Aş începe cu cea de business partner, un CFO ar trebui să fie un liant între departamente, să fie un bun consultant. Aş numi CFO-ul un head of governance. Voi continua cu data science. Reprezentăm departamentul care are cele mai multe date la dispoziţie. Trăim într-un mediu de big data, aşa că o interpretare corecta ar aduce multe beneficii. În final, zona de producţie, executarea proceselor tranzacţionale şi standardizate în mod eficient. Dacă ar fi să desenăm un model ideal în finanţe, în accepţiunea mea, în vârf ar trebui să fie strategia, governance şi managementul obiectivelor. "

ALINA ANDREI, Partener, Cabot Transfer Pricing aduce în discuţie problematica inspecţiei fiscale şi al domeniilor cel mai afectate la nivel de sume stabilite: "În anul 2019 s-a realizat un top al domeniilor cel mai des verificate, cu cele mai mari sume stabilite în urma inspecţiilor fiscale. Pe primul loc este industria prelucratoare, urmată de comerţ şi construcţii. Dacă aşteptaţi inspecţia fiscală, puteţi corecta erorile din anii anteriori prin depunerea de rectificări şi evita obligaţiile fiscale accesorii." Un alt punct pe care Alina Andrei l-a marcat a fost cel al noutăţilor fiscale. Am aflat astfel că în cazul SAF-T s-a amânat termenul de implementare cu 6 luni. "Este un volum foarte mare de date, aşa că vă sfătuiesc să începeţi cât mai repede implementarea proceselor", a avertizat aceasta.

În cea de a II-a sesiune a evenimentului, MIHAIL ION (Vice President CFO, Raiffeisen Bank România), ANDREI BICA (CFO, Profi Rom Food), CLAUDIU FUIOREA (CFO, Macromex), DUMITRU TURCANU (CFO, OLX Europe RE | Naspers Classifieds | Otodom.pl | Imovirtual.pt | Storia.ro | Kiwi Finance), COSTIN BAICU (CFO Grup, DocProcess), RAREŞ MĂRCULEŢ (CFO Grup, DONA) au purtat o discuţie pragmatică, la obiect, în cadrul unei mese rotunde moderate de ANTON NICULESCU (Managing Partner, Inulta Consulting).

Discuţia a fost ghidată de către Anton Niculescu pornind de la conceptele de transformare şi evoluţie a rolului CFO-ului. Acesta a ridicat drept teme de analiză: CFO-ul ca factor de schimbare şi cum acesta migrat din zona responsabilităţilor tradiţionale, emergenţa tehnologiei şi definirea viitorului, etapele tehnologizării, impactul COVID-19 şi abordarea proactivă vs. cea reactivă, performanţa şi rolul CFO-ului de arhitect al performanţei companiei, relaţia CFO-CEO, planificare şi managementul raportului aşteptări pe termen scurt versus obiective pe termen lung.

În privinţa rolului CFO-ului, Claudiu Fuiorea a atras atenţia asupra patru elemente: "Un element este de participare la deciziile pe care compania le ia şi apoi le implementeazaă. Al doilea- partea de guvernanţă, un CFO are nevoie să înţeleagă procesele din companie. Al treilea, acela de a putea anticipa eventualele riscuri ca să fii surprins cât mai puţin. În timp mi-am dat seama că se mai adaugă un element. Al 4-lea se referă la date şi tehnologie şi cum acestea îţi aduc informaţii importante."

Andrei Bica a discutat despre importanţa contribuţiei CFO-ului la creşterea valorii companiei: "Toţi am pornit de la finance operations, accounting, iar acum partea aceasta este robotizată. CFO-ul va deveni un Chief Value Officer în scurt timp. Lumea s-a schimbat foarte mult. Noi, ca CFO trebuie să ne concentrăm pe strategie, pe viitor, pe centers of excellence. Organizaţia se aşteaptă să aibă un CEO vizionar şi o echipă de management care să determine cum să facem lucrurile. CFO-ul trebuie să se mute spre valoare, cum creşte valoarea pentru companie."

Mihail Ion şi-a exprimat punctul de vedere privind rolul CFO-ului, numindu-l partener strategic, cu atât mai mult în contextul de schimbare din prezent: "E important să ne uităm la mediul în care funcţionăm. Vorbim de o schimbare accelerată e mediului în care operăm. De la preferinţele consumatorilor la intrarea unor noi jucători pe piaţă, cum ar fi companiile fintech. Marile companii la nivel global, în ultimii 10 ani au trecut prin transformări. CFO trebuie să fie un partener strategic pentru ceea ce se implementeaza în companie. În Raiffeisen avem o zonă de business intelligence ce servesc nevoile de date si asistă la decizii pentru toate zonele din bancă, nu doar finance. Vorbim despre business intelligence şi tool-uri care acum au ajuns la un alt nivel."

În contextul discuţiilor despre digitalizare şi automatizare, Dumitru Turcanu a avertizat asupra faptului că tehnologia nu este încă suficient de matură pentru a exclude intervenţia umană: "Interpretarea datelor se face parţial automat, dar tot e importantă forţa umană pentru a înţelege. Suntem încă departe, componenta umană este prevalentă deocamdată. Există o evoluţie, dar o să mai treacă 5-10 ani până o să vedem o revoluţie. Cred că rolul unui CFO a tot evoluat şi va mai evolua. Mai mult de 50% din timpul unui CFO modern e petrecut în elaborare de strategii şi decizii tactice."

Despre paşii ce sunt făcuţi în evoluţia tehnologiei şi despre cei ce rămân a fi făcuţi a vorbit şi Costin Baicu: "AI-ul nu există în mod industrial, în mod efectiv care să aducă nişte rezultate clar cuantificabile, dar se va ajunge acolo. Machine learning funcţionează, este, practic, precursorul AI-ului. Maşina ştie să înveţe mult mai multe cazuri şi să proceseze informaţii rapid, dar nu s-a ajuns să ia decizii care nu erau deja existente. Nu există ceva neprogramat care să vină din neant într-o maşină." De asemenea, acesta a accentuat rolul CFO-ului la nivel de change management şi implementarea sistemelor tehnologice în cadrul companiei: "În implemnetarea de sisteme şi aducerea la zi a tehnologiilor în zona de finance, un aspect important e zona de change management. CFO-ul trebuie să înţeleagă că actorii din cadrul companiei au diverse frici, interese, capabilităţi. Trebuie să aibă un rol activ în a promova şi a explica rolul oamenilor în noua realitate. CFO-ul trebuie să fie foarte implicat în business pentru a putea coagula datele şi a le transforma în informaţii relevante."

În cadrul discuţiei despre impactul pandemiei, Rareş Mărculeţ a vorbit despre planificare şi importanţa adaptării în funcţie de elementele neaşteptate: "Din punct de vedere long term planning, avem un plan pe 5 ani. Trimestrul 4 a anului 2020 a fost foarte bun, dar nu a continuat în trimestrul 1 al 2021, aşa cum ne aşteptam, pentru că nu am avut gripa normală. CFO-ul trebuie să aibă câteva scenarii pregătite şi să fie gata să adapteze din mers. În urmatorii ani aşa vom merge, cu această aptitudine de a naviga în necunoscut. Oamenii din finance trebuie să fie conştienţi că nu pot şti decât 80% din factori. Capacitatea de cunoaştere a omului este limitată. "

Continuând discuţia despre forecasting, Mihail Ion a menţionat că aceasta este o componentă căreia îi acordă şi mai mare importanţă acum: "Planul pe termen lung ne arată ce trebuie să facem azi. Într-un fel vorbim despre ce ar trebui să facem dacă evenimentul s-ar putea întâmpla, cu mintea limpede, la rece şi altfel dacă evenimentul s-a întâmplat, la cald."

Tot despre cum au depăşit perioada dificilă a pandemiei a vorbit şi Claudiu Fuiorea: "E important să ne susţinem partenerii, asta am învăţat în urma crizei COVID. Era important să ne asigurăm că şi atunci când va răsări soarele din nou, vom avea parteneri de busnienss care au supravieţuit. Acesta a fost unul dintre elementele esenţiale, unul dintre pariurile câştigătoare. Online-ul a apărut în perioada aceasta. Este o arie în care punem resurse şi experimentăm pentru că ne aşteptăm să fie de succes, dar nu avem dovezi încă. Este, din nou, un pariu pe care îl facem."

Despre transformare a punctat şi Andrei Bica, menţionând: "Poţi alege să fii doar reactiv pe termen scurt, iar şansele de a face greşeli sunt foarte mari. Poţi să gândeşti proactiv, cum te poţi transforma pe termen lung. O altă transformare pe care o facem noi acum - clienţii vor renunţa la partea tradiţională şi vor trece în online."

Deciziile, însă, se iau pe bază de date, a menţionat Dumitru Turcanu: "În OLX noi luăm toate deciziile pe bază de date. Dar o parte din date sunt mai dificil de interpretat. În viitor, dorinţa noastră este în continuare să automatizăm. De la an la an remarcăm că o parte dintre rezultate sunt mai uşor de interpretat."

Despre abordarea transformării şi implementarea sa, a discutat în finalul evenimentului Rareş Mărculeţ: "Dacă vorbim de transformare, putem începe cu procesele cele mai uşoare. Noi am început cu procesele de sales. Am prioritizat creşterea accelerată. Ne propunem să digitalizăm şi partea de back office. Omul conduce tehnologia şi nu invers şi aşa trebuie să rămână. Critical thinking tot un atribut uman va rămâne. Provocarea pentru noi e de a gasi tool-urile potrivite nouă şi să construim o echipă de finance care să susţină acest nou set-up. Jobul în finance va solicita un alt set de skill-uri, va avea o puternică componentă de IT. Vrem să ajungem să tranzacţionăm 20% din timp şi să petrecem 80% din timp pentru a analiza date. Sunt adeptul paşilor mici, dar trebuie să începi de undeva şi să fii consecvent, să arăţi progres.

Eveniment organizat de BusinessMark, susţinut de: Inulta Consulting, EY România, DocProcess, Cabot Transfer Pricing, Biroul de Traduceri Champollion, Camera Consultanţilor Fiscali, Dendrio.

Parteneri media: Ziarul Bursa, DeBizz, Transilvania Business, Revista Piaţa, Energynomics.ro, Administraţie.ro, Global Manager, Financial Market, FinZoom.ro, Jurnalul de Afaceri.

BusinessMark este o companie ce oferă servicii integrate B2B. Principala linie de activitate a BusinessMark este organizarea de evenimente business "concept propriu" prin care ne propunem să oferim mediului de afaceri românesc un spaţiu profesionist de discuţii şi networking. Combinând metode de comunicare şi business matchmaking, oferim partenerilor noştri modele de dezvoltare complexe, conectându-i în mod direct cu mediul de afaceri şi creând oportunităţi de parteneriat strategic.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Videoconferinţa “Afaceri în agricultură”
Dtlawyers
BTPay
Apanova

Curs valutar BNR

26 Oct. 2021
Euro (EUR)Euro4.9476
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2587
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.6280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8750
Gram de aur (XAU)Gram de aur246.8735

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

eximbank.ro
gerocossen.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro