Rasismul explicat de un bunic nepotului său
Dan NicolaieZiarul BURSA #Omul sf(M)inteste locul / 11 decembrie 2020
Dan NicolaieZiarul BURSA #Omul sf(M)inteste locul / 11 decembrie 2020
Dan NicolaieZiarul BURSA #Omul sf(M)inteste locul / 27 noiembrie 2020
Fiecare moment solemn are parte şi de o clipă de ridicol. Nu avem o statistică livratoare de procente, dar aproape la orice înscăunare, nuntă, înmormântare, ridicare în grad, comemorare, aniversare, trebuie să existe, într-un colţ sau în prim-plan, un cineva care îşi şterge, discret sau zgomotos, nasul pe mâneca sau pe poalele fracului.
Dan NicolaieZiarul BURSA #Omul sf(M)inteste locul / 14 iulie 2020
Oamenii circulă, în ciuda pandemiei, la fel şi ideile lor. "Trenul Inter Regio în direcţia Titu - Piteşti - Craiova va fi garat şi va pleca de la linia 11". Două vagoane mari şi late sunt luate cu asalt de cei câţiva călători, care simt nevoia să se îmbulzească pe două uşi şi să ajungă cât mai repede în tren. Până la plecare mai sunt 20 de minute, aşa că după îmbulzeala de salut, oamenii încep să coboare, ca să fumeze, să "caşte gura" la alţi călători sau să se dezmorţească preventiv, înainte de drum.
Dan NicolaieZiarul BURSA #Omul sf(M)inteste locul / 19 mai 2020
Dan NicolaieZiarul BURSA #Omul sf(M)inteste locul / 15 mai 2020
Au intrat pensiile pe carduri, a fost strigătul de luptă al zilei de ieri. "Ei şi", ar fi spus cineva autoizolat din martie. Cine a îndrăznit să iasă din casă a exclamat cu totul altceva. Ce anume? Nu reproducem înjurături şi nici nu încurajăm ura pe criterii de vârstă. Bănci, magazine, pieţe erau, ieri, luate cu asalt în multe zone ale Capitalei, aici ne-am făcut "documentarea", şi foarte probabil în multe alte oraşe din ţară. Îmbulzeala, demnă de o cauză mai bună, şoca pe orcine s-a dedulcit deja la liniştea pandemiei.
Dan NicolaieOmul sf(M)inteste locul / 27 martie 2020
DAN NICOLAIEZiarul BURSA #Omul sf(M)inteste locul / 4 septembrie 2019
MAKEZiarul BURSA #Omul sf(M)inteste locul / 6 august 2019
Bunica mea era cu zece ani mai tânără ca mine, când m-a dus prima oară în Cişmigiu.
Dan NicolaieZiarul BURSA #Omul sf(M)inteste locul / 3 aprilie 2019
DAN NICOLAIEZiarul BURSA #Omul sf(M)inteste locul / 18 ianuarie 2019
D.N.Ziarul BURSA #Omul sf(M)inteste locul / 20 aprilie 2018
D.N.Ziarul BURSA #Omul sf(M)inteste locul / 5 aprilie 2018
DAN NICOLAIEZiarul BURSA #Omul sf(M)inteste locul / 16 ianuarie 2018
DAN NICOLAIEZiarul BURSA #Omul sf(M)inteste locul / 6 noiembrie 2017
D.N.Ziarul BURSA #Omul sf(M)inteste locul / 11 ianuarie 2017
DAN NICOLAIEZiarul BURSA #Omul sf(M)inteste locul / 17 noiembrie 2016
Dan NicolaieZiarul BURSA #Omul sf(M)inteste locul / 18 iulie 2016
DAN NICOLAIEZiarul BURSA #Omul sf(M)inteste locul / 24 mai 2016
DAN NICOLAIEZiarul BURSA #Omul sf(M)inteste locul / 16 octombrie 2015
OVIDIU VRÂNCEANUZiarul BURSA #Omul sf(M)inteste locul / 12 august 2015
DAN NICOLAIEZiarul BURSA #Omul sf(M)inteste locul / 11 august 2015
DAN NICOLAIEZiarul BURSA #Omul sf(M)inteste locul / 4 februarie 2015
D.N.Ziarul BURSA #Omul sf(M)inteste locul / 3 decembrie 2014
DAN NICOLAIEZiarul BURSA #Omul sf(M)inteste locul / 13 august 2014
D.N.Ziarul BURSA #Omul sf(M)inteste locul / 25 iunie 2014
D.N. Ziarul BURSA #Omul sf(M)inteste locul / 23 mai 2014
DAN NICOLAIEZiarul BURSA #Omul sf(M)inteste locul / 18 februarie 2014
DAN NICOLAIEZiarul BURSA #Omul sf(M)inteste locul / 28 ianuarie 2014
DAN NICOLAIEZiarul BURSA #Omul sf(M)inteste locul / 8 ianuarie 2014
DAN NICOLAIEZiarul BURSA #Omul sf(M)inteste locul / 19 noiembrie 2013
DAN NICOLAIEZiarul BURSA #Omul sf(M)inteste locul / 27 septembrie 2013
DAN NICOLAIEZiarul BURSA #Omul sf(M)inteste locul / 29 mai 2013
OCTAVIAN DANZiarul BURSA #Omul sf(M)inteste locul / 20 mai 2013
DAN NICOLAIEZiarul BURSA #Omul sf(M)inteste locul / 5 aprilie 2013
DAN NICOLAIEZiarul BURSA #Omul sf(M)inteste locul / 24 octombrie 2012
F. A.Omul sf(M)inteste locul / 14 septembrie 2012
DAN NICOLAIEZiarul BURSA #Omul sf(M)inteste locul / 13 septembrie 2012
F. A.Omul sf(M)inteste locul / 8 septembrie 2012
DAN NICOLAIEZiarul BURSA #Omul sf(M)inteste locul / 10 mai 2012
DAN NICOLAIEZiarul BURSA #Omul sf(M)inteste locul / 19 aprilie 2012
MAKEZiarul BURSA #Omul sf(M)inteste locul / 20 februarie 2012
Orbisem.
DAN NICOLAIEZiarul BURSA #Omul sf(M)inteste locul / 2 februarie 2012
MAKE
George Marinescu
Marius Mataragis
Călin Rechea
Cornel Codiţă
George Marinescu
![]() | 5.0538 |
![]() | 4.3571 |
![]() | 5.3999 |
![]() | 5.9296 |
![]() | 465.6019 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /Andrei Iacomi - 9 iunie
English Section /Andrei Iacomi - 9 iunie
Piaţa de Capital /A.I. - 6 iunie
Piaţa de Capital /A.V. - 6 iunie
Piaţa de Capital /A.I. - 5 iunie
Valentin M. Ionescu( Translated by Cosmin Ghidoveanu)
Cristian Pîrvulescu (TRANSLATED BY COSMIN GHIDOVEANU)
EMILIA OLESCU (TRANSLATED BY COSMIN GHIDOVEANU)
Călin Rechea (TRANSLATED BY COSMIN GHIDOVEANU)
A.V. (TRANSLATED BY COSMIN GHIDOVEANU)
GEORGE MARINESCU (TRANSLATED BY COSMIN GHIDOVEANU)