România ocupă în 2025 locul 49 în ierarhia mondială a competitivităţii

M.P.
Comunicate de presă / 24 iunie, 11:29

România ocupă în 2025 locul 49 în ierarhia mondială a competitivităţii

CIT-IRECSON Centrul de Informare Tehnologică aduce în atenţie, conform unui comunicat remis redacţiei, câteva dintre cele mai relevante rezultate ale ediţiei 2025 a Anuarului Competitivităţii Mondiale.

Potrivit sursei citate:

„Ediţia anuarului din 2025 reprezintă un tablou al competitivităţii economiilor naţionale/regionale realizat pe baza datelor statistice aferente anului 2024 şi informaţiilor obţinute în 2025 prin sondajul anual de opinie în mediul de afaceri.

Elveţia este liderul competitivităţii mondiale în 2025 devansând Singapore, fostul lider al clasamentului în 2024, care trece acum pe locul 2. Elveţia continuă ascensiunea începută în 2024, demonstrând o eficienţă guvernamentală ridicată susţinută de o infrastructură robustă. Top 5 este completat în ordine de Hong Kong SAR (locul 3 - urcă 2 locuri faţă de 2024), Danemarca (locul 4 - coboară 1 loc faţă de 2024), Emiratele Arabe Unite (UAE - locul 5 - urcă 2 locuri faţă de 2024).

Europa pare că pierde în 2025 din forţa sa competiţională, doar 5 state, Elveţia, Danemarca, Irlanda, Suedia şi Olanda, find prezente în primele 10 locuri ale clasamentului. Primele 10 economii în clasament sunt caracterizate de un cadru instituţional puternic, o infrastructură solidă şi de modele de guvernanţă flexibile (conform WCY2025).

Cele mai mari creşteri ale competitivităţii în Europa le înregistreză Lituania (urcă 9 poziţii în 2025), Letonia (urcă 7 poziţii în 2025), Ungaria (urcă 6 poziţii în 2025), Germania (urcă 5 poziţii în 2025) şi Rep.Cehă (urcă 4 poziţii în 2025).

Cele mai mari descreşteri ale competitivităţii în Europa le întâlnim la Polonia (scade 11 poziţii în 2025), Belgia (scade 6 poziţii în 2025) şi Slovacia (scade 4 locuri în 2025).

Situaţia clasamentului competitivităţii mondiale în 2025, comparativ cu 2024, este prezentată în tabelul de mai jos, "Ierarhizarea mondială a competitivităţii”.

Conform Anuarului Competitivităţii Mondiale, „competitivitatea mondială este un domeniu al teoriei economice care analizează faptele şi politicile ce conturează capacitatea unei naţiuni de a crea şi de a menţine un mediu propice susţinerii realizării de valori sporite pentru întreprinderile sale şi pentru prosperitatea poporului său.”

Competitivitatea înseamnă modul în care naţiunile şi mediul economic îşi administrează totalitatea competenţelor pentru atingerea prosperităţii. Astfel, când vorbim despre competitivitate, nu urmărim numai creşterea sau performanţa economică, ci avem în vedere şi o serie de alţi factori precum: mediul, calitatea vieţii, tehnologia, cunoştinţele, cercetarea ştiinţifică etc.

Cele mai competitive economii sunt cele care vor crea valoare şi bunăstare pentru cetăţenii lor şi totodată vor fi capabile să anticipeze şi să se adapteze la contextul global în schimbare, acest lucru făcându-le, de asemenea, sustenabile”.

Mai mult, conform IMD, se mai precizează şi că competitivitatea mondială este dată de o combinaţie de criterii diferite, subsumate unui număr de patru factori globali:

„-Performanţa economică - evaluarea macro-economică a economiei interne;

-Eficienţa mediului de afaceri - măsura în care întreprinderile performează într-o manieră profitabilă şi responsabilă;

-Eficienţa guvernamentală - măsura în care politicile guvernamentale favorizează competitivitatea;

-Infrastructura - măsura în care resursele de bază, tehnologice, ştiinţifice şi umane corespund cerinţelor de promovare a afacerilor.

Trebuie evitate confuziile ce pot apărea prin asimilarea metodologiei competitivităţii şi implicit a rezultatelor, cu alte concepte din sfera comparaţiilor privind nivelul de dezvoltare economică a ţărilor (acesta fiind asociat de regulă cu PIB per capita). Astfel, o ţară cu un nivel de dezvoltare ridicat, nu este neapărat şi lider în accepţiunea competitivităţii, după cum o alta, cu un nivel mai scăzut, nu se plasează inevitabil pe locuri joase, dacă răspunde criteriilor de competitivitate ridicată.”

Cât despre competitivitatea României în 2025, sursa citată menţionează:

„România pierde 9 locuri în 2025 la „Performanţa economică” (ocupând locul 56) dar urcă 4 locuri la „Eficienţa guvernamentală” (ocupând locul 44), 4 locuri la „Eficienţa mediului de afaceri” (ocupând locul 50) şi 6 locuri la „Infrastructură” (ocupând locul 45).

"Performanţa economică” a scăzut prin modul în care s-a mişcat economia în general, reflectat prin valorile indicatorilor macro-economici care arată că motorul economic este într-o treaptă de viteză inferioară. Creşterea reală a PIB (0,8% în 2024), balanţa contului curent (-8,3% în 2024), inflaţia (5,6% în 2024), costul alimentelor (25% din bugetul gspodăriilor în 2024 fiind alocat produselor alimentare), şomajul în rândul tinerilor (31,5% dintre tinerii care vor să muncească şi caută un loc de muncă, nu reuşesc să-l găsească) se constituie în cauze importante pentru scăderea performanţei economice.

„Eficienţa guvernamentală” a crescut prin modul în care au fost gestionate cadrul instituţional şi legislaţia mediului de afaceri, înregistrându-se la aceste capitole creşteri de 14 locuri respectiv 11 locuri. Au fost înregistrate îmbunătăţiri la „politica fiscală” (unde am crescut 3 locuri faţă de 2024) în special în ce priveşte colectarea taxelor şi de asemenea „cadrul societal” s-a îmbunătăţit (unde am crescut 3 locuri faţă de 2024).

Toate aceste îmbunătăţiri au aplanat efectul scăderii accelerate de 8 locuri la Finanţele publice, unde am pierdut 8 locuri în special din cauza deficitului bugetar (-8,68% din PIB în 2024) şi datoriei publice totale (57,44% din PIB în 2024).

La "Eficienţa mediului de afaceri”, am urcat 4 locuri datorită creşterii „Productivităţii şi eficienţei muncii” (unde am cunoscut o creştere de 9 locuri) şi „Practicilor de management” (unde am urcat 5 locuri) coroborate cu un „Mediu financar” care tinde să devină tot mai prietenos pentru mediul de afaceri (unde am urcat 9 locuri)”.

În comunicat se concluzionează: „Progresele în "Infrastructură”, sunt totuşi cele care au influenţat substanţial poziţia României în 2025, aici înregistrând creşteri semnificative pe mai toate palierele: la Infrastructura de bază am urcat 7 locuri faţă de 2024, la Infrastructura tehnologică am crescut 5 locuri, la Sănătate şi mediu, 9 locuri, iar la Educaţie am crescut 4 locuri. Rezultatele Anuarului Competitivităţii Mondiale 2025 arată nevoia societăţii româneşti de a întreprinde măsuri urgente care să conducă la îmbunătăţirea performanţei economice (unde am pierdut 9 locuri în 2025) şi care să poată răspunde la minimum trei provocări actuale, respectiv: presiunile inflaţioniste, datoria guvernamentală totală şi balanţa contului curent. De asemenea atragem atenţia că mediul de afaceri se pronunţă asupra riscurilor instabilităţii politice şi manifestă o teamă de eşec al propriilor afaceri”.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Digitalizare şi Siguranţă Cibernetică”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0522
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3501
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3713
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9225
Gram de aur (XAU)Gram de aur464.3232

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
letapeseries.com
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb