Il Sfumato del Nuovo Testamento

MAKE
Cultură / 16 aprilie 2023

"Fecioara cu Pruncul şi Sfânta Ana" (1500 - 1513) de Leonardo da Vinci (1452-1519), Luvru; în tablou este evidentă folosirea tehnicii de sfumato, termen folosit pentru prima dată de Leonardo da Vinci, desemnând suprapunerea de multiple straturi translucide de culoare ce sunt aplicate în tuşă extrem de subţire, asemănătoare tuşei de culoare folosită în acuarelă, pentru a reda senzaţia de formă, volum şi adâncime. Astfel, a creat o atmosferă misterioasă şi profundă, în special în jurul feţei Fecioarei Maria şi a Sfintei Ana. Această tehnică este evidentă în mod special în zonele unde se întâlnesc marginile hainelor sau ale chipurilor, creând un efect de fum sau ceaţă care îi conferă operei sale un aer mistic şi enigmatic.

"Fecioara cu Pruncul şi Sfânta Ana" (1500 - 1513) de Leonardo da Vinci (1452-1519), Luvru; în tablou este evidentă folosirea tehnicii de sfumato, termen folosit pentru prima dată de Leonardo da Vinci, desemnând suprapunerea de multiple straturi translucide de culoare ce sunt aplicate în tuşă extrem de subţire, asemănătoare tuşei de culoare folosită în acuarelă, pentru a reda senzaţia de formă, volum şi adâncime. Astfel, a creat o atmosferă misterioasă şi profundă, în special în jurul feţei Fecioarei Maria şi a Sfintei Ana. Această tehnică este evidentă în mod special în zonele unde se întâlnesc marginile hainelor sau ale chipurilor, creând un efect de fum sau ceaţă care îi conferă operei sale un aer mistic şi enigmatic.

English Version

(Imperiul Roman subjugă Împărăţia Cerurilor - Episodul 6)

MAKE

Înapoi este fariseismul şi Saul din Tars, înainte este Apostolul Pavel şi creştinismul, iar la mijloc este Revelaţia, după cum ne încredinţează el însuşi; şi/sau deviaţia de la fariseism, încorporând elenismul, după cum s-ar putea observa.

Cu rădăcina în iudaism, creştinismul s-a desprins în straturi succesive de glasiuri biblice şi teologice, suprapuse în secole, cu efect de sfumato (1) - primele straturi sunt văzute sub culoarea ultimelor straturi, estompând logica desenului, astfel că derivarea subiectului credinţei intră în clar-obscur.

Descoperirea lui Tertullian că Iisus Cristos este una dintre fiinţele Trinităţii - "El este un singur Dumnezeu, de la care sunt socotite aceste grade, forme şi aspecte, sub numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt". (2) -, s-a aşezat, în secolul al treilea (cu aproximaţie), deasupra tezei că Iisus Cristos este divinitatea Logosului în trup de om, pe care o formulase Evanghelistul Ioan, circa un secol mai devreme.

Concepţia Trinităţii - Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh sunt, fiecare, Dumnezeu întreg, iar împreună, sunt Unul Dumnezeu - a devenit centrală în creştinism, în pofida evidenţei că, formal, se prezintă ca un artificiu de limbaj, deoarece nu respectă principiul logic al identităţii (3).

Dar teza Sfintei Treimi a lui Tertullian, suprapusă peste teza de inspiraţie elenistică a Evanghelistului Ioan privitoare la identitatea Logosului cu Iisus Cristos, formează un strat transparent în care, amândouă, se suprapun peste teza Apostolului Pavel, care, primul, pe la anii 50-60, a lansat afirmarea naturii dumnezeieşti a lui Iisus Cristos:

"5. Gândul acesta să fie în voi care era şi în Hristos Iisus,

6. Care, Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o ştirbire a fi El întocmai cu Dumnezeu". (Filipeni 2:6)

Il Sfumato del Nuovo Testamento

Gravură alegorică în lemn cu Tertullian, fragment din "Vrais pourtraits et vies des hommes illustres grecz, latins et payens" de Andre Thevet (Lyon, 1584); Tertullian/Quintus Septimius Florens Tertullianus (155 - 220) a fost numit "părintele creştinismului latin" şi "fondatorul teologiei occidentale".

______________________________________________________________________________________________

Teza de deasupra oferă justificare celei precedente, căreia îi lipsea la momentul formulării, astfel că era riscantă logic.

Fără artificiul de limbaj al Trinităţii, care face Unul din trei Dumnezei, cum ar mai putea creştinismul să nu apară drept politeism când îl prezintă drept Dumnezeu şi pe Iisus Cristos?

Iar fără identificarea Cuvântului cu Dumnezeu şi a Logosului cu Cuvântul şi a lui Iisus Cristos cu Logosul, cum s-ar mai putea justifica afirmarea lui Iisus Cristos ca Dumnezeu?

Tertullian a subliniat uniunea dintre cele două naturi ale lui Iisus - cea omenească şi cea dumnezeiască -, Ioan a subliniat divinitatea lui Iisus şi Pavel a subliniat importanţa salvării prin credinţa în Iisus. Toţi trei au contribuit la dezvoltarea teologiei creşţine timpurii şi la înţelegerea naturii lui Iisus Cristos.

Teza fundamentală pentru creştinism, că Iisus Cristos are natură dumnezeiască, consolidată de straturile consecutive, reprezintă o schimbare radicală de perspectivă şi este opusă iudaismului tradiţional, unde credinţa într-un singur Dumnezeu este fundamentală şi centrală.

Sub grundul picturii creştine se întrezăreşte stratul iudaic de spirit diferit, amintit în leitmotivul - "Ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin Isaia proorocul, care zice..." (Matei: 8:17; 12:17; 21:4).

Dar pot fi numărate zeci de versete din Noul Testament care, ca să se valideze, fac aluzie sau citează explicit profeţii din Vechiul Testament.

Motivul unor acţiuni din Noul Testament stă în dorinţa de împlinire a unor profeţii din Vechiul Testament, care inaugurează calea numită aici, în italieneşte, drept "Îl Sfumato del Nuovo Testamento".

Sfinţi şi eretici au susţinut că Noul Testament înlocuieşte Vechiul Testament (4), deşi ele nu sunt comparabile, iar multiplele referiri la Vechiul Testament, prezente în Noul Testament ar rămâne fără referinţe.

Ideea înlocuirii ţine de un calcul greşit: Noul Testament impune Vechiul Testament, fără de care, între altele, citate întregi ale declaraţiilor lui Iisus Cristos însuşi ar trebui eliminate, ca de exemplu Matei:5: "17. Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc" (5), care stabileşte că Vechiul Testament trebuie să aibă o importanţă continuă în tradiţia creştină.

Din punctul de vedere al acestui eseu, al cărui subiect este ecartul dintre umanitate şi ceea ce se înţelege prin "dumnezeire", textele biblice se prezintă cu un statut unitar, de opinii subiective, exprimate sub inspiraţie divină, dar, cu excepţia Torei/Legii/Deuteronomului, al cărui statut de text dumnezeiesc revelat este recunoscut (în general) atât în iudaism, cât şi în creştinism.

Această diferenţă de statut legitimează o radicală diferenţă de tratament în interpretarea celor două feluri de text:

- Prin transfer al presupuselor calităţi providenţiale ale autorului, textul Torei, considerat revelat poate fi conceput drept infinit, atât extensional (ceea ce se realizează prin circularitatea citirii în spirală), cât şi intensional (prin nemărginirea înţelesurilor alocate, sub premisa că au fost implantate acolo de divinitate şi aşteaptă să fie descoperite);

- Deşi considerate cărţi sfinte, restul textelor Bibliei suportă discrepanţele, ca urmare naturală a faptului că sunt rânduite de oameni, iar inspiraţia divină care îi stimulează se exteriorizează în cursul unor procesări personale.

Aşa se face că Apostolul Pavel scrie, în Galateni 3:

"24. Astfel că Legea ne-a fost călăuză spre Hristos, pentru ca să ne îndreptăm prin credinţă.

25. Iar dacă a venit credinţa, nu mai suntem sub călăuză".

Il Sfumato del Nuovo Testamento

"Trinitatea" de Taddeo Crivelli (1451-1479), cunoscut şi sub numele de Taddeo da Ferrara, a fost un pictor italian de manuscrise.

______________________________________________________________________________________________

Asta înseamnă că Vechiul Testament (străbătut axial de Tora/Legea) şi-ar fi încheiat rolul şi face loc Noului Testament, care încă nu fusese scris.

Deşi aceasta este una dintre tezele definitorii ale Apostolului Pavel, în care el insistă când toarnă fundaţia creştinismului, caracterul drastic al aserţiunilor sale se nuanţează în contextul mai larg al scrierilor sale, devenind perceptibil că se adaptează (fără grija contradicţiei) publicului căruia i se adresează.

Pavel nu se sfieşte să găsească obârşia lui Iisus Cristos în cărţile Vechiului Testament, text căruia tocmai i-a invalidat relevanţa în credinţă:

"Şi iarăşi Isaia zice: "Şi Se va arăta rădăcina lui Iesei, Cel care Se ridică să domnească peste neamuri; întru Acela neamurile vor nădăjdui". (Romani:15:12)

În acest verset, el invocă Isaia 11:10 din Vechiul Testament:

"Şi în vremea aceea, Mlădiţa cea din rădăcina lui Iesei, va fi ca un steag pentru popoare; pe Ea o vor căuta neamurile şi sălaşul Ei va fi plin de slavă", a cărui explicitare se găseşte ulterior în Rut:4:22: "Lui Iesei i s-a născut David".

Această succesiune de versete intenţionează să ateste genealogia regală a lui Iisus, dar atât în Matei:1:6-16, cît şi în Luca:3:23-38, este indicată descendenţa din Casa lui David doar a lui Iosif, care i-a fost tată adoptiv, astfel că Iisus nu poate fi asimilat cu "Mlădiţa cea din rădăcina lui Iesei".

Nepotrivirea ţine de detaliu şi cu toate că nu este singură în Noul Testament, ea nu are însemnătate decât ca să semnaleze statutul distinct al textului, ai cărui cititori sunt "slujitori ai Noului Testament, nu ai literei, ci ai duhului" (Corinteni ÎI:3:6).

Acest verset din Corinteni, însă, este purtătorul a trei contradicţii care îl ruinează (fără să mai fie luată în calcul contradicţia cu Legea însăşi): a). este autocontradictoriu; b). va fi contrazis de Evanghelistul Ioan şi c). întră în contradicţie cu spusele lui Iisus:

- a). Între înţelesurile cuvîntului "litera" se numără cel de "Semn grafic din alfabetul unei limbi; slovă." (DEX 2009); Pavel nu ţine seama de faptul că una dintre principalele căi de transfer al experienţei în "slujirea duhului" este Epistola pe care el însuşi o încredinţează "literelor", iar cititorii săi îi primesc ideile prin "literă"; întrucât "litera" mijloceşte cultura "slujirii duhului", "litera" însăşi nu poate fi inadvertenţa scopului pe care îl mijloceşte, astfel că Apostolul Pavel se află în autocontradictie - ceea ce susţine este contrar a ceea ce face;

- b). Evanghelistul Ioan 10:35 : "Scriptura nu poate să fie desfiinţată"; polisemantismul termenilor de "literă", "cuvânt" şi "Scriptură" este uneori retezat şi aliniat în sinonimie de Noul Testament:

- "6. Cel ce ne-a învrednicit să fim slujitori ai Noului Testament, nu ai literei, ci ai duhului; pentru că litera ucide, iar duhul face viu". (2 Corinteni 3:6) - aici, opoziţia cu "duhul" indică, pentru "literă", înţelesul de Legea/Tora/Scriptura;

- "Scris este: «Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu»" (Matei 4:4) - aici, Isus citează "cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu", ca sinonim al Scripturii;

- din cele două citate de mai înainte, rezultă sinonimia dintre "literă" şi "cuvânt" şi faptul că fiecare dintre ele se poate referi la "Scriptură".

Evanghelistul Ioan leagă indisolubil cuvântul de Dumnezeu -

"1. La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul" (Ioan 1:1) - şi de Iisus Cristos - "14. Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr".

Argumentaţia înnodată în asocierea aceasta de citate leagă Litera, Cuvântul, Scriptura/Legea şi pe Iisus Cristos/Dumnezeu într-un şirag unitar, ceea ce, într-un mod destul de surprinzător, este asertat chiar de Apostolul Pavel:

"Căci cuvântul lui Dumnezeu e viu şi lucrător şi mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri şi pătrunde până la despărţitura sufletului şi duhului, dintre încheieturi şi măduvă, şi destoinic este să judece simţirile şi cugetările inimii" (Evrei 4:12).

Deşi poate fi argumentat faptul că polisemantismul termenilor din şirag nu le permite sinonimia şi că, eventual, Evanghelistul Ioan nu contrazice spusele Apostolului Pavel, ci doar oferă o perspectivă personală în convingerile creştine, este totuşi indubitabil că încercând să confere coerenţă, i se opune, iar impresia, în urma cercetării amănunţite a spuselor celor doi Sfinţi, este că ei se află nu numai în acord, ci şi în dezacord;

- c). Un alt înţeles al cuvântului "literă" (pe care însuşi Apostolul Pavel îl foloseşte) este cel de Lege (cea pe care Dumnezeu se spune că i-a încredinţat-o lui Moise), după cum rezultă din Romani:7: "6. Dar acum ne-am desfăcut de Lege, murind aceluia în care eram ţinuţi robi, ca noi să slujim întru înnoirea Duhului, iar nu după slova/[litera - n.a.] cea veche."

Iisus Cristos este citat (Matei:5) cu o opinie contrară: "19. Deci, cel ce va strica una din aceste porunci, foarte mici, şi va învăţa aşa pe oameni, foarte mic se va chema în împărăţia cerurilor; iar cel ce va face şi va învăţa, acesta mare se va chema în împărăţia cerurilor".

Il Sfumato del Nuovo Testamento

În gândirea stoică, Hermes este identificat cu Logosul, fiind considerat a fi zeul care conduce lumea şi care transmite Logosul oamenilor prin intermediul cuvântului şi al gândurilor.

Şerpii caduceului lui Hermes sunt Agathos Daimon - un demon protector şi opusul său, Kakodaemon. Una dintre interpretările acordate caduceului este că simbolizează Logosul.

______________________________________________________________________________________________

Expresia "mare se va chema în împărăţia cerurilor" are semnificaţia mântuirii.

Întrucât tentativa Apostolului Pavel depăşeşte cu mult doar să "strice una din aceste porunci", ci izvodeste repudierea întregii Legi, cuprinzând toate Poruncile Dumnezeieşti, Iisus Cristos îi hărăzeşte Apostolului Pavel denumirea de "foarte mic în împărăţia cerurilor"; situaţia este provocată chiar de Apostolul Pavel, prin insistenţa să promoveze credinţa în Iisus Cristos, care, prin citatul din Matei:5, îl retrogradează "avant la lettre" (6); dacă, realmente, Iisus Cristos se referă la Hillel când spune "18. Amin zic vouă: până când vor dispărea cerul şi pământul, nicio iotă sau o cirtă nu va dispărea din Lege;" şi dacă, după cum se vede, Apostolul Pavel este un purtător al liniei liberale inaugurate de Hillel în interpretarea Legii şi în atitudinea faţă de Dumnezeu, atunci se poate spune că Iisus Cristos îi respinge pe amândoi, la pachet.

Toleranţa la aproximările şi salturile de la o extremă la altă ale epistolelor Apostolului Pavel nu se pot extinde asupra acelor teze fondatoare care îşi ruinează, prin sine, scopul declarat, aşa cum s-a văzut că se petrece mai înainte.

La fel Apostolul Pavel a procedat şi în cazul înălţării stăpânului de sclavi la rangul dumnezeirii: "Slugilor, ascultaţi de stăpânii voştri cei după trup, cu frică şi cu cutremur, întru curăţia inimii voastre, ca şi de Hristos" (Vezi "A. Abateri de la fariseism, în originea creştinismului"/Nota 2).

Această teza a Apostolului Pavel, contrară celor avansate de Iisus Cristos, este derivată din doctrina de fariseism original al clanului Hillel, slujind nu "duhul", ci "establishment"-ul.

Note

(1) - Sfumato: Tehnica în pictura de trecere insesizabilă a luminii în umbră, dezvoltată (şi) de Leonardo da Vinci în cazul mai multor tablouri;

- Glasíu: Culoare clară şi transparenţă aplicată (în pictură) pe o culoare mai densă şi servind la redarea clarobscurului.

(2)Tertulian, născut Quintus Septimius Florens, (n. ca. 150, Cartagina - d. după 220, Cartagina), a fost un scriitor creştin timpuriu, primul scriitor patristic care a publicat în limba latină, motiv pentru care a fost numit "părintele creştinătăţii apusene" şi "fondatorul teologiei vestice". Tertulian este primul autor care a folosit cuvântul Trinitas ca echivalent pentru grecescul τριάς, pentru a desemna Sfânta Treime. (Wikipedia)

"Adversus Praxeas"/Cap. 2/Tertullian:

- "[...] credem că există un singur Dumnezeu, dar sub următoarea dispensaţie, sau oikonomia, aşa cum se cheamă că acest singur Dumnezeu are şi un Fiu, Cuvântul Său, care a pornit de la Sine, prin care toate au fost făcute şi fără de care nimic nu a fost făcut. El credem că a fost trimis de Tatăl în Fecioară şi că s-a născut din ea - fiind şi Om şi Dumnezeu, Fiul Omului şi Fiul lui Dumnezeu şi că a fost chemat cu numele lui Isus Hristos; credem că El a suferit, a murit şi a fost îngropat, conform Scripturilor şi, după ce a fost înviat de Tatăl şi dus înapoi la ceruri, să stea de-a dreapta Tatălui şi că El va veni să judece pe cei vii şi pe cei morţi; Care a trimis şi din ceruri de la Tatăl, după propria Sa făgăduinţă, Duhul Sfânt, Paraclitul, sfinţitorul credinţei celor ce cred în Tatăl şi în Fiul şi în Duhul Sfânt".

Ideea Trinităţii apare într-o formă incipientă în formularea lui Iisus, relatată în Evanghelia după Matei (scrisă, se pare, în perioada dintre anul 70 şi anul 100):

"18. Şi apropiindu-Se Iisus, le-a vorbit lor, zicând: Datu-Mi-s-a toată puterea, în cer şi pe pământ.

19. Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh" (Matei:28).

Aceste două versete îl preced pe ultimul din Evanghelia lui Matei.

În cartea sa "The Orthodox Corruption of Scripture" (Oxford University Press, 1993), Bart Ehrman afirmă ca formula trinitariană din Matei 28:19 ar fi fost adăugată ulterior pentru a susţine teologia trinitară dezvoltată mai târziu de Biserica creştină.

(3) Ulterior, dificultatea logică din concepţia Trinităţii a prilejuit introducerea clauzei Filioque - adăugarea celor patru cuvinte "şi de la fiul", la Crezul Niceean - care, teologic, au justificat Marea Schismă între Biserica Ortodoxă şi Biserica Catolică, de la anul 1054.

În Crezul Niceean se spune că Duhul Sfânt "purcede de la Tatăl" (în latină, "qui ex Patre procedit").

În secolul al VIII-lea, Biserica Catolică a început să adauge clauza Filioque, astfel încât Crezul să afirme că Duhul Sfânt "purcede de la Tatăl şi de la Fiul" ("qui ex Patre Filioque procedit"). Această adăugire a fost motivată de dorinţa de a sublinia unitatea şi egalitatea Fiului cu Tatăl în Sfânta Treime, dar a fost respinsă de ortodoxie cu un argument subtil: menţinerea unei expresii definitorii neraţionale pentru Sfînta Treime este o bornă, semnalizând hotarul la care trebuie să se oprească logica, deoarece Dumnezeirea nu poate fi cercetată raţional, ci doar prin experienţa credinţei.

Altfel spus, discursul asupra lui Dumnezeu este impropriu, ceea ce suprapune concepţia ortodoxă peste concepţia iniţială iudaică, în care YHWH este doar un semn pentru Dumnezeu, dar nicidecum nu poate fi vocalizat (ca "Yahweh") şi nici tratat ca un cuvînt, care să fie nume al Lui.

(4) Printre cei care, în primele trei secole creştine, au considerat că Vechiul Testament nu mai este necesar, fiind înlocuit de Noul Testament, figurează atât sfântul Apostol Pavel, cât şi ereticul cardinal Marcion din Sinope, cărora li se adaugă şi alţii: Taţian Sirianul, Clement din Alexandria etc.

Apostolul Pavel scrie în Epistola către Corinteni ÎI:3:

"6. Cel ce ne-a învrednicit să fim slujitori ai Noului Testament, nu ai literei, ci ai duhului; pentru că litera ucide, iar duhul face viu.

7. Iar dacă slujirea cea spre moarte, săpată în litere, pe piatră, s-a făcut întru slavă, încât fiii lui Israel nu puteau să-şi aţintească ochii la faţa lui Moise, din pricina slavei celei trecătoare a feţei lui.

8. Cum să nu fie mai mult întru slavă slujirea Duhului?"

Şi insistă:

"14. Dar minţile lor s-au învârtoşat, căci până în ziua de azi, la citirea Vechiului Testament, rămâne acelaşi văl, neridicându-se, căci el se desfiinţează prin Hristos;

15. Ci până astăzi, când se citeşte Moise, stă un văl pe inima lor;"

(5) În presupusul timp al vieţii lui Iisus Cristos, fuseseră canonizate doar Tora (Legea/ Pentateuhul) şi Neviim (Proorocii), în timp ce, abia ulterior primului secol, a fost canonizat Ketuvim (Cărţile Sfinte - Psalmii, Proverbele, Eclesiastul/Eclesiastul lui Solomon, Cântarea Cântărilor, Cartea lui Iov, Cartea lui Rut, Plângerile lui Ieremia, Cartea lui Daniel, Cartea lui Ezra şi Cartea celor douăsprezece profeţi minori).

Prin urmare, când Iisus foloseşte denumirea "Legea sau(/şi) proorocii", se referă nu doar la Tora şi Neviim, dar la întregul corp textual, care ulterior a fost desemnat prin acronimul Tanakh (TNK = Tora+Neviim+Ketuvim).

Canonul creştin a admis, în Vechiul Testament, cărţi suplimentare ("deuterocanonice") faţă de cel evreiesc: Tobit, Iudit, Solomon, Sirah (Eclesiasticul), Baruh, Daniel (inclusiv Susana şi Cei trei tineri) şi Macabeii (I, II şi III).

Biserica ortodoxă etiopiană acceptă, în plus, "Cartea lui Enoh" şi "Cartea Jubileelor".

Disclaimer:

Acest eseu propune o interpretare care nu le exclude pe cele consacrate, ci doar le-o adaugă; critica pe care o dezvoltă asupra unor texte religioase nu este nimic mai mult decât critica unor texte; cititorii sunt avertizaţi că autorul eseului nu l-a destinat să aducă atingere credinţei şi că este conştient că acesta nu ar fi un obiectiv nici folositor, nici realizabil.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Hristos a Inviat!

    1. Adevarat a-nviat!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

APA NOVA
eximbank.ro
danescu.ro
boromir.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Mai. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5777
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0370
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8147
Gram de aur (XAU)Gram de aur359.4834

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
ccib.ro
tophotelconference.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
everythinghr.live
32.aicps.ro
roenergy.eu
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb