Analiza critică a tranziţiei româneşti: Ce au făcut economiştii, ce au făcut sociologii

Cătălin Zamfir, academician
Cultură / 18 octombrie

Analiza critică a tranziţiei româneşti: Ce au făcut economiştii, ce au făcut sociologii

Reflecţii pe marginea unei cărţi pe care o recomand cu căldură

2021. Florin Georgescu publică o analiză impresionantă a stării societăţii româneşti după 31 de ani de la Revoluţia din 1989: Capitalism şi capitalişti fără capital în România. Această carte a fost pregătită de cartea autorului publicată în 2018, care conţinea prime analize şi fragmente ale viitoarei cărţi.

Nu vreau să mă opresc la analizele prezente în cartea lui Florin Georgescu, pe care o consider un document de referinţă pentru analiza economică şi socială a României pentru viitorul ştiinţei româneşti. Cartea oferă o mulţime de teme şi mai ales date despre procesul tranziţiei româneşti.

Mulţi colegi consideră că această carte este o abordare a economiei diferită de literatura existentă în economie. Un eveniment-ruptură în gândirea economică. Desigur, este o analiză post factum, după consumarea procesului de schimbare a economiei şi societăţii româneşti.

Citind cartea a început să mă obsedeze o întrebare: dacă întregul proces de schimbare a fost prost conceput, plin de erori strategice, până la publicarea cărţilor lui Florin Georgescu în 2018-2021, specialiştii nu au sesizat aceste erori structurale ? Cartea oferă nu numai o analiză a situaţiei actuale a societăţii româneşti, dar şi a evoluţiei în aceşti 31 de ani a ce aş putea spune o istorie a criticii tranziţiei. Aici mă voi opri asupra acestei probleme.

Împreună cu Florin Georgescu cred şi eu că încă în 1990 specialiştii din România şi-au făcut datoria. În primele zile de după Revoluţie, Tudorel Postolache a lansat un program de reformă: Schiţă privind strategia înfăptuirii la economia de piaţă în România. În două-trei luni, 12 000 specialişti, în primul rând români, dar şi străini, au reuşit să producă o concepţie strategică a ce urmează să facă România. Documentul a fost publicat şi adoptat de către guvern în mai 1990. Cu siguranţă, România a fost prima ţară postcomunistă care a elaborat şi adoptat o asemenea viziune strategică.

Documentul din 1990, denumit cu modestie "schiţă", a intrat cu siguranţă în istoria gândirii româneşti. Este important de aceea să ne amintim foarte pe scurt ce conţinea Strategia Postolache.

Tranziţia nu se va realiza printr-o decizie de ruptură, ci va trebui proiectată ca o "tranziţie graduală la economia de piaţă, dar efectuală în ritm rapid", în 2-3 ani. Sunt prevăzute etapele şi priorităţile. Procesul se va centra pe schimbarea cadrului legislativ şi instituţional. În anexa documentului se prezintă o listă de legi care urmează a fi adoptate rapid în acei 2-3 ani, după un calendar precis. Privatizarea este foarte importantă, dar ea nu va fi o terapie de şoc, ci desfăşurată raţional pe o perioadă rezonabilă de timp. Privatizarea nu va fi nici ea totală, ci, complementar, va exista desigur şi o economie bazată pe proprietatea de stat.

Al doilea principiu fundamental al Strategiei Postolache se referă la politicile sociale: se promovează o tranziţie social protejată. Nu ne permitem ca populaţia să suporte din nou şocul social produs de criza comunismului. Politica socială a statului va avea rolul crucial de a asigura o protecţie socială substanţială, complementar cu reforma economiei.

Ce s-a întâmplat cu Strategia Postolache ? La adoptarea sa, Strategia Postolache a fost receptată public foarte pozitiv, considerată că răspunde la speranţele Revoluţiei.

Ciudat însă, în doar câteva luni, documentul a fost complet trecut în uitare. În sistemul politic nu s-a mai vorbit deloc de el. Grupul Postolache este înlocuit de specialiştii de la instituţiile internaţionale. Strategia Postolache a fost înlocuit cu o altă strategie, Strategia IFI (Instituţiile Financiare Internaţionale, în primul rând FMI şi Banca Mondială), cum o numeşte Florin Georgescu. Strategia IFI este diferită de Strategia Postolache prin două opţiuni strategice.

Prima: reforma economiei are ca obiectiv prioritar privatizarea rapidă care, posibil, va cuprinde întreaga economie. Celebra "privatizare pe un leu".

A doua: starea socială a populaţiei este ignorată. Costul social al tranziţiei este considerat ca inevitabil. Desigur, sărăcire, şomaj, dar toate acestea sunt inevitabile. Nu mai este acceptat obiectivul strategic al tranziţiei sociale protejată. Acordarea unei atenţii prea mare protecţiei sociale este considerată chiar ca o frână a tranziţiei. Ea trebuie ţinută la minimul posibil.

Strategia ISI se bazează deci pe programul neoliberal: privatizare rapidă şi totală şi protecţia socială redusă la grupuri reduse "cu risc ridicat": persoane cu dizabilităţi, copii abandonaţi, săraci cronici sub nivelul supravieţuirii.

A fost concepţia europeană a tranziţiei un succes ? La începutul tranziţiei, a dominat un consens politic suportiv quasi-general pentru Strategia ISI. Treptat însă s-au acumulat critici tot mai puternice. Succese mediocre şi situaţii de aproape eşec cum este cazul României şI Bulgariei. Se recunosc erori, greşeli, mai puţin marginale, dar nu erori ale strategiei.

Florin Georgescu acordă o atenţie specială acumulării de critici ale strategiei practicate a tranziţiei. Pe fondul general al acceptării politice, nu prea mulţi specialişti au formulat totuşi unele critici/ rezerve. Sunt menţionaţi în carte unele personalităţi importante[1]. Douglass North, laureat Nobel, a estimat încă în 1994 că "Privatizarea nu este un panaceu pentru soluţionarea performanţelor economice slabe". Stiglitz, alt laureat Nobel, estima în 2000 că aplicarea strategiilor extreme de reformă de tipul terapiei de şoc a eşuat lamentabil. Rezerve erau formulate de personalităţi occidentale importante, dar lumea a mers mai departe cu IFI.

Cum se explică calitatea, să zicem cu indulgenţă, mediocră a tranziţiei româneşti ? Aici, Florin Georgescu aduce în discuţie multe critici formulate, dar în concluzie se opreşte ezitant la o formulare mai degrabă vagă: "condiţii externe nefavorabile, precum şi...politicile interne deseori defectuoase."[2]. Surprinzător: "condiţii externe nefavorabile" ?

Cartea notează un fapt important care explică criza României: "Instituţiile financiare internaţionale... au fost foarte austere cu România pe parcursul reformelor economice din timpul tranziţiei derulate între anii 1991-2004" (111-112). Pentru mine, un fapt complet nou. Finanţare modestă: " fără nicio componentă de dezvoltare ...o medie de numai 190 mil. euro pe an (0,5% din PIB mediu al anilor respectivi), când proprietatea de stat reprezenta circa 90% din economi autohtonă, putând fi parţial restructurată şi eficientizată cu sprijin extern." (112) În schimb, gestionarea crizei declanşate în anul 2008, când deja capitalul străin avea o pondere substanţială (48% din capitalul privat) a beneficiat însă de un sprijin financiar consistent din partea IFI, respectiv 5,9 mld. euro medie anuală în perioada 2009-2011 (4,7% din PIB media al intervalului respectiv), ceea ce a reprezentat o finanţare anuală de 13 ori mai mare decât în perioada 1991-2004, când România avea nevoie acută de sprijin extern pentru restructurarea şi capitalizarea unor întreprinderi de stat care erau viabile ..." (112).

De ce această asimetrie a tratamentului întreabă justificat Florin Georgescu ? În prima etapă "IFI au aplicat un stimul de accelerare a contracţiei proprietăţii de stat" (sublinierea mea), asigurând o cantitate mică de "oxigen" pentru asigurarea supravieţuirii. În etapa a doua, pentru o economie preponderent privată o "oxigenare" consistentă suplimentară tot a economiei reale devenite între timp preponderent privată, cu deţineri majore ale investitorilor străini..." (112)

Cu toţi am fost convinşi de un suport occidental prietenos. Încep însă să apară puncte de vedere diferite. Gilpin: "Odată cu încheierea Războiului Rece, priorităţile naţionale s-au schimbat, aliaţii occidentali dând o mai mare importanţă propriilor interese" (citat de Florin Georgescu). "noi nu am înţeles nici acum că am pierdut un război" (după FG, Talpeş, 2018). Deci, în tranziţie am fost trataţi ca pierzători ai războiului şi pedepsiţi pentru perioada comunistă ?

Care a fost însă atitudinea specialiştilor români ? Florin Georgescu nu reuşeşte să identifice decât câteva critici publice formulate de specialiştii români: economistul Coşea şi câţiva istorici, dar toate formulate spre sfârşitul perioadei. Nu înregistrează analize critice structurate ale politicii tranziţiei.

Pe lângă factorii conjuncturali, strategi tranziţiei, în ansamblul ei, a fost şi ea responsabilă de rezultatele cel puţin modeste ale tranziţiei ? Florin Georgescu citează substanţial ca un argument cartea lui Piketty, publicată mult mai târziu, în 2019, care face o analiză critică a strategiei tranziţiei în toate ţările fost-comuniste europene.

În evaluarea tranziţiei, Florin Georgescu face totuşi o nedreptate sociologiei şi chiar lui Postolache. Cred că este momentul să reconsiderăm valoarea Strategiei Postolache. Ea nu este doar un simplu text, foarte bine scris, ci o opţiune strategică diferită de cea impusă de ISI. Trecerea ei politică în uitare a costat enorm România.

În contextul tăcerii despre Stategia sa Postolache, aş zice, a trecut în opoziţie şi a transferat cea de a doua componentă a strategiei sale, protecţia socială a tranziţiei, sociologiei. În 2 ianuarie 1990 Postolache a creat unul dintre primele noi instituţii ale tranziţiei româneşti: Institutul de cercetare a calităţii vieţii. Acum, după atâţia ani, îmi vine în minte o idee care poate părea ciudată. Dacă Strategia Postolache a fost trecută în uitare, cealaltă creaţie a Strategiei, Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii (ICCV), a supravieţuit şi a făcut constant opoziţie Strategiei ISI.

Argument: ce a făcut ICCV ? Voi aduce ca probă a acestei teze programele de cercetare care au orientat întreaga activitate a Institutului în cei 31 ani de activitate: Calitatea vieţii/ standardul de viaţă (calitatea vieţii a oamenilor nu este un cost inevitabil, ci trebuie să fie constant ţinut în centrul atenţiei colective, un criteriu al performanţei tranziţiei), Politicile sociale în perioada tranziţiei (nu trebuie să creem un stat mic, ci un stat care îşi asumă responsabilitatea pentru starea socială a ţării), analiza problemelor sociale structurale ale tranziţiei, nu numai a celor marginale: sărăcia, situaţia copiilor, segmentul social cel mai defavorizat, situaţia femeii, situaţia social economică a populaţiei de romi etc; analiza statului român în perioada tranziţiei, argumentând că el are un profil distinct de stat neofeudal, diferit de cel presupus ideologic ; crearea unui sistem instituţional (CASPIS) şi o strategie/ program guvernamental antisărăcie şi de promovare a incluziunii sociale (2001-2004), care a fost complet eliminat de guvernarea extremist liberală de după 2004; introducerea unei tematici noi sociologice: teoria şi metodologia schimbării sociale proiectată. ICCV a argumenta încă de la început că România s-a angajat pe o cale contraproductivă a neoliberalismului extrem, diferit chiar de experienţa statelor europene dezvoltate.

Dacă analizăm producţia publicistică, chiar de la începutul tranziţiei, în anii 90, ICCV a lansat toate aceste programe, promovându-le în lucrări influente care au promovat această viziune de "opoziţie".

Citind cu mare plăcere şi interes analizele lui Florin Georgescu, nu am putut evita şi un regret. Probabil, făcând cercetările sale relativ izolat, nu a ştiut nimic despre studiile sociologice româneşti. Ar fi ştiut de exemplu că sociologii au fost primii şi mult timp singurii critici ai modelului IFI românesc al tranziţiei: lucrările lui Vladimir Pasti şi lucrările mele. Cartea Analiza critică a tranziţiei (2004), dezvoltată în Raportul social (nr. 5/ 2012) Ce fel de tranziţie vrem ? Analiza critică a tranziţie II (2012) sau în Istoria socială a României (2018). ICCV a lansat o serie de Rapoarte sociale care oferă analize ale stării sociale a României. Toate aceste lucrări prezintă o teorie înalt elaborată a tranziţiei româneşti.

Sociologia românească şi-a făcut datoria: a realizat analize critice ale erorilor strategice ale tranziţiei româneşti, mult înainte de specialiştii occidentali.

[1] Cartea lui Florin Georgescu citată, vol I, pag. 108 şi următoarele. Cele mai multe critici se înregistrează nu la începutul perioadei, ci spre sfârşitul ei.

[2] Pag. 107

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Ar fi bine sa nu ne mai luam dupa cozile de topor si sa recunoastem ca am fost invinsi si inselati tot de un Cal Troian .Darmarea cetatilor (fie ele si iindustriale ) poate fi marturie Oare Electroputere,Upetrom-utilaj petrolier,Industria Brasoveana rase si facute Mall-uri nu spun nimic Foarte bine ele aduc actuale locuri de munca dar pe salarii minime si pentru o activitate care vinde produse de afara pe valuta cu export de profit sustinand locuri de munca de afara fara nici o protectie E vreo taxa de pensie peceputa pentru protectia fostilor lucratori ramasi someri de pe aceste platforme As fi curios cine s-ar opune pentru asa ceva ,poate tot cei care se ridica atunci cand mai creste vreun pic salariul minim sau punctul de pensie Mai luati-i mai la itrebari ca primiti lefuri barosane sau va e frica sa nu le pierdeti.(

    Florin Georgescu face ce a facut de obicei: da din gura. Eu nu-mi amintesc vreun lucru remarcabil facut de el, desi a fost permanent la varful finantelor. (Iar el e prea modest sa o spuna). E normal sa se doreasca sa fie data uitarii strategia domnului Postolache. Toti "marii" economisti sunt complici, macar prin pasivitate, la starea dezastroasa a economiei Romaniei. Si impreuna cu altii la starea dezastroasa a societatii.

    Dupa razboi multi viteji se arata. Din pacate domnii academicieni n-au lucrat in economia reala nici inainte de 1990 nici dupa. Ca ne place sau nu sa ne amintim industralizarea din perioada 1950-1980 a pornit dela modelul sovietic. Romania a fost favorizata de existenta unor rezerve considerabile de petrol, gaze chiar si carbune si o forta de munca ieftina si un potential ridicat al pamntului. Pe la 1975 acesti factori de crestere si-au redus efectul datorita cresterii complexitatii economiei si mai ales ambitiei

    aproape patologice a regimului NC de a accelera ritmul de dezvoltare fara a tine cont de piata internationala si de costuri . Proiecte total nerealiste si autarhice au secatuit economia si ramurile de baza au ramas tehnic in urma. S-a produs o degradare a echpamentului industrial existent dupa criza din 1981 legata de datoria externa. 

    Costurile de productie erau rupte de preturile internationale prin mecanismul cursurilor valutare multiple astfel nimeni nu mai stia cat se castiga sau se pierde. In tarile socialistecentral si est europene inca din anii 70 exista o preocupare atat teoretica cat si practica de a se gasi noi criterii de evaluare a costurilor raportat la nivelul pietii mondiale si au recurs la anumite reforme care desi incomplete au mai redus din pierderi. 

    O alta tragedie a Romaniei a fost asazisa politica de cadre care a a dat prioritate ideologiei fata de competenta . Nu existau manageri care sa intaleaga piata internationala si care sa prezinte o inerfata credibila fata de partenerii externi. Schimbarile geopolitice din Europa au gasit Romania total nepregatita. Dupa dizolvarea CAER si disparitia URSS s-au pierdutcca 50% din pietele externe atat la export cat si la import. Birocratia socialista a fost anihilata dar nu a fost inlocuita prin alta formula de conducere. A urmat o perioada de haos in care neprofesionisti de buna sau rea credinta au preluat posturile de conducere la nivel central sau local. Lipsa de experienta a acestora i-au facut o prada usoara in raprturile economice interne sau externe. Libertatea dobandita a avut drept efect si revitalizarea unor traditii otomano balcanice de jefuire a bunurilor publice a scaderii productivitatii si ciordeala generalizata.

    A urmat inflatia si masurile de atenuare a presiunii sociale care au rontait capacitatea noilor societati de stat. Cred deci ca premiza teoretic rationala a planului Postolache era imposibil de aplicat in anii dupa 1990. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

GALA BURSA 2021
Dtlawyers
BTPay
GRAMPET GROUP
Electromagnetica
ifep.ro
UNNPR

Curs valutar BNR

29 Noi. 2021
Euro (EUR)Euro4.9490
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3853
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.7366
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8544
Gram de aur (XAU)Gram de aur253.3079

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro