Antrenorul echipei de fotbal Real Madrid, Alvaro Arbeloa, lăudat de Jose Mourinho înaintea duelului echipelor lor în Liga Campionilor, a afirmat marţi că tehnicianul portughez a fost 'mai mult decât un antrenor' pentru el, informează AFP.
Întrebat despre relaţia cu fostul său jucător, Mourinho, acum antrenor la Benfica Lisabona, declarase anterior într-o conferinţă de presă, că Arbeloa este 'unul dintre fiii săi' şi 'unul dintre cei mai buni oameni' pe care i-a antrenat vreodată.
'Îi doresc tot binele, ar putea antrena orice club din lume. Vreau ca lucrurile să meargă bine pentru el. Sper doar ca acest lucru să nu se întâmple mâine, ci după aceea. Iubesc foarte mult clubul Real Madrid şi îl iubesc foarte mult pe Alvaro', a spus portughezul.
Arbeloa, care a vorbit la rândul său cu presa marţi seară, a răspuns: 'Sunt cu adevărat mândru să aud tot ce a spus despre mine, sunt cu adevărat emoţionat şi fericit'. 'Jose a fost mai mult decât un antrenor pentru mine, la toate nivelurile', a explicat fostul fundaş lateral în vârstă de 43 de ani, care a jucat sub ordinele lui Mourinho între 2010 şi 2013, la clubul din capitala Spaniei.
'A fost foarte important pentru mine în cariera mea, iar astăzi îl consider un mare prieten. Îi mulţumesc pentru cuvintele sale şi aştept cu nerăbdare să-l revăd mâine (miercuri) şi să-l îmbrăţişez', a adăugat câştigătorul Cupei Mondiale din 2010.
Alvaro Arbeloa, un autoproclamat discipol al antrenorului portughez, se descrie drept un 'mourinhist' şi a afirmat cu ocazia prezentării sale oficiale ca antrenor la Real Madrid că Jose Mourinho a avut 'o mare influenţă' în modul în care abordează jocul, dar a adăugat că, dacă ar încerca să fie 'Mou', ar 'eşua lamentabil'.
Bine poziţionată în cursa pentru Top 8 în Liga Campionilor, Real Madrid (locul 3, cu 15 puncte), trebuie să câştige miercuri la Lisabona pentru a-şi asigura calificarea directă în optimile de finală, ceea ce ar eliminat-o pe Benfica (locul 29, cu 6 puncte) şi ar slăbi şi mai mult poziţia lui Mourinho pe banca 'vulturilor'.












































Opinia Cititorului