Când vine următoarea cădere a burselor? 

Ben Madadi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 14 iulie

Când vine următoarea cădere a burselor? 

Când vine următoarea cădere a burselor este întrebarea de zeci de trilioane de dolari la care mulţi încearcă să găsească un răspuns!

Dacă ne uităm la istoricul celui mai important indice al burselor, S&P 500 din Statele Unite, am putea să ne facem o idee. După cum probabil ştiţi, acesta are în componenţă 500 dintre cele mai mari companii cotate din SUA, reprezentând şi marea majoritate a companiilor mari din lume. Indicele include coloşi precum Apple, Amazon, Alphabet (Google), Microsoft, Facebook şi multe altele. 

 Haideţi să analizăm circumstanţele în care S&P 500 a mai atins vârfuri, după care a luat-o la vale! Să luăm, de pildă, ultimii 70 de ani. Ataşez un grafic al indicelui S&P 500 ajustat la inflaţie (sursa: macrotrends.net). Am folosit variabila ajustatării la inflaţie pentru a avea o imagine mai bună despre realitatea preţurilor acţiunilor. În această analiză iau în considerare evoluţiile majore ale pieţei. Astfel, în ultimii aproximativ 70 ani observăm trei creşteri şi două scăderi. Ne lipseşte aşadar ultima cădere şi ne întrebăm cu toţii când va veni?!

 Dacă privim cât de abruptă şi ameţitoare este ultima creştere ar trebui să găsim, probabil, motive de precauţie în privinţa acţiunilor. Dar dacă ne raportăm la cel mai important indicator de evaluare al activelor, (cel care a semnalat atingerea ultimelor două vârfuri majore, în anii 1969 şi 2000) nu putem să vorbim încă de al treilea vârf major. 

În 1969 acţiunile aveau un P/E (Price Earnings Ratio, PER) de aproximativ 18, în timp ce randamentul pentru titlurile de stat americane pe zece ani (US 10-year yield) era de aproximativ 6,5%. Deşi PER-ul nu era exagerat de mare din punct de vedere istoric, 10-year yield crescuse foarte mult în anii anteriori, de la 2% la peste 6%, ajungând să reprezinte o competiţie serioasă pentru acţiuni. În 1969 o acţiune cu un PER 18 oferea, cu un risc ridicat, un randament anualizat de aproximativ 5,5%, iar US 10-year oferea un randament mai mare, de 6,5% cu risc zero. Titlurile de stat americane sunt considerate că au un risc zero de neplată/faliment. 

 După 1969, aşa cum se vede în grafic, au urmat aproximativ treisprezece ani în care acţiunile au mers prost în termeni reali (ajustat la inflaţie). Între 1969 şi 1982, cei care au deţinut acţiuni şi multe alte active, aveau să piardă în faţa inflaţiei. În schimb, cei care au ales depozitele pe termen scurt la bancă (sau titluri de stat pe termen scurt) s-au descurcat cel mai bine. A fost o perioadă atipică, probabil o reminiscenţă a anilor 1929-1950. Au fost peste 20 de ani în care deşi inflaţia n-a fost exagerat de ridicată, activele de risc au oferit volatilitate foarte mare şi un randament mult sub cel al unui depozit bancar.

 După 1982 inflaţia a tot coborât, iar pe la sfârşitul anilor 1990 s-a stabilizat în jurul ţintei declarate de Federal Reserve, de 2%. A rămas aici până în zilele noastre. La începutul anului 2000, când S&P 500 a atins următorul vârf major după 1969, P/E a ajuns la un record istoric de peste 40, în timp ce randamentul la US 10-year a coborât la 6%, de la peste 15% în 1980. Numai că acţiunile se scumpiseră atât de mult încât un randament de 6% la US 10-year însemna o concurenţă foarte serioasă pentru acţiuni. O acţiune cu P/E de 40 oferea un randament de 2,5%, însă un randament de 6% cu risc zero din partea titlurilor de stat însemna o alternativă foarte atractivă. Iar după anul 2000 au urmat, aşa cum se poate vedea şi în grafic, nouă ani în care S&P 500 a pierdut în termeni reali cam 60% din valoare. 

 Unde suntem acum? Cum mai stau acum acţiunile în comparaţie cu US 10-year? Spre deosebire de anii 1969 şi 2000, acum acţiunile sunt mult mai atractive decât titlurile de stat, chiar dacă avem o creştere foarte abruptă a indicelui S&P 500, mai ales din aprilie 2020 până acum. Acum US 10-year oferă un randament (yield) de sub 1,4%, în timp ce S&P 500 are un P/E de aproximativ 25, care s-ar traduce într-un randament anualizat de aproximativ 4%. Deci acţiunile încă sunt mai atractive decât titlurile de stat.

 Ce va fi de acum încolo? Dacă e să ne luăm după ce s-a întâmplat în trecut, în următorii ani acţiunile ar trebui să-şi continuie performanţele mai bune decât ale titlurilor de stat sau altor instrumente de investiţii cu venit fix. Decalajul mare dintre randamentul acţiunilor şi cel al titlurilor de stat este puţin probabil să dispară prea curând.

Opinia Cititorului ( 38 )

  1. Dle Madadi, sunteți un om foarte deștept și perfect integrat în cotidianul românesc. De fapt sunteți născut în România? Indiferent de răspuns imi pastrez aceiași bună apreciere!

    1. Mulțumesc! M-am născut în Iran. Nici măcar n-am făcut vreodată studii în limba română, dar am cetățenia română.

      Domnule Madadi, aveti o eroare enorma de folosire a termenilor prin care definiti inflatia perioadei 1929-1950. Stati linistit, si-un roman la fel ar fi procedat, pentru ca aproximarea foarte-foarte larga a termenilor este, din pacate, o trasatura general valabila in Romania. Totusi, pentru ca e o publicatie de specialitate, va rog sa revizuiti datele aferente inflatiei din perioada mentionata si sa procedati in consecinta.

      In ce consta eroarea?

      ...

      Doamne, dar nenorociti mai sunt unii!

      ...

      Autorul precizeaza: "Ataşez un grafic al indicelui S&P 500 ajustat la inflaţie (sursa: macrotrends.net)."

      Deci, ce reprosezi? 

      Te avertizez ca a treia oara cind mai postezi imbecilisme antisemite te dau afara.

      PE Ratio in data de 13 iulie (ieri) a fost 46,42.

      Chiar ma miram cum sa fie PER-ul 25 dupa cresterile masive din ultimele luni. 

      Este bine ca atunci cand faci o prezentare cu expunere publica sa te documentezi bine in prealabil. 

      S&P500 Earnings yeld = 2,15% 

      PER actual DJIA = 29

      DJIA Earnings Yeld = 1,8% 

      Nu conteaza unde a fost nascut, cati copii are si cate oua numara zilnic.

      Conteaza ceea ce este in relatia cu cei din jur (asta este pentru noi).

      Restul, e pentru el, e treaba lui, nu a noastra. 

      ...

      RASPUNS LA 1.2

      Pune mana si dumneata pe date, calculeaza inflatia aferenta perioadelor la care articolul face referire, iar apoi rationeaza daca expresia "inflaţia n-a fost exagerat de ridicată" (in intervalul 1929-1950) este una folosita in mod judicios ori ba. 

      Diferite surse dau mai multe cifre la P/E dar având în vedere că suntem deja la jumătatea anului 2021 am preluat, cu o aproximație, o medie între P/E pentru anul trecut și forward (următoarele 12 luni) P/E de la Wall Street Journal. Iese cam 25. WSJ este probabil cea mai solidă sursă în materie.

      Asta este gresit. Pentru ca PE anului trecut este ridicat in mod artificial de lockdowns.

      Trebuia luat P/E actual, Q2 sa zicem, sau cel anticipat. 

      Eu vorbesc de perioada 1929-1950, iar graficul afisat incepe din 1950. E chiar atat de greu de inteles?

      Nu exista P/E cu aproximatie pentru ca matematica este exacta iar P/E se modifica zilnic deoarece cotatiile se modifica zilnic. La inchiderile de ieri P/E este 46,42 pentru S&P500, adica unul urias. Ca sa coboare la niveluri rezonabile trebuie sa creasca profiturile companiilor sau sa le scada cotatiile. Ca sa ajunga la jumatate (23) ar trebui ca profiturile sa se dubleze. Oare cati ani vor fi necesari ca profiturile companiilor din S&P500 sa se dubleze?

      Concluzia este una singura: stagnare multi ani de zile, pana cand profiturile se dubleaza cel putin (situatia putin probabila) sau ajustarea cotatiilor (varianta cea mai probabila).  

      Cand se va produce? 

      Nu stiu deoarece exista incertitudinea privind existenta, amploarea si durata unui eventual val 4. Fara valul 4 as fi spus ca se va produce "in curand".

      Oricum ar fi, un eventual castig fata de cotatiile actuale este prea mic si prea riscant fata de pierderile ce pot avea loc,. Din fericire pentru optimisti exista fondurile de pensii care joaca banii altora si nu pe cei ai administratorilor asa incat orice este posibil din partea lor, inclusiv achizitii la cotatii chiar si mai mari decat cele actuale. 

    bun articolul, cand scoti inflatia din calcul. cred k era util si un grafic al inflatiei.

    Ingrijorarea de acum este ca dobanzile vor creste brusc daca inflatia creste rapid. Apoi poate deveni un bulgare, cu actiuni corectate rapid.  

    Poate fi si o varianta in care dobanzile raman jos chiar si cu o inflatie mare, in ideea de eroda din datoriile acumulate. Tarile sunt mult mai indatorate, unele chiar nesustenabil in varianta dobanzilor mari.

    Pare mai degraba ca sectorul imobiliar este mai avantajat. 

    1. Cred că varianta cu inflație destul de mare cu dobânzi mici, pentru mai mulți ani, este plauzibilă.

    Va rog sa încetați cu titlurile astea. Îl treziți pe Gradinescu. Îl puneți pe el sa citească grafice, sa învețe acuma noțiuni noi și complet straine. Ce oameni rai , bai băiatule.

    "Când vine următoarea cădere a burselor?

    BEN MADADI"  

    Raspunsul meu:  

    pe 10 (joi) sau 11 (vineri) sau 14 (luni) Martie 2022. 

    Cu placere! (in caz ca multumiti pentru informatie! )  

    1. daca intreba cineva pe ce ma bazez cand afirm asa ceva:

      ma bazez pe un model fractal dezvoltat de mine (proprietary!) de rapoarte intre acceleratia dinamicii in puncte (ca valoare) si la nivel de durata (ch art saptamanal) - aplicat la ch art-ul SP500.  

      in perioada 10-14 martie 2022 pur si simplu bate gongul , se inchide un ciclu fractal pret-timp pentru SP500 (raportat la varfurile urmate de caderi din istoricul indicelui ) 

      O sa am sigur dreptate? Nu stiu, vedem. Eu zic ca da.  

      Pe SP500 gongul bate in Martie 2022 in aria 4850-4950 puncte.  

      GL 2 all! (good luck to all).  

      dupa varful SP500 din Martie 2022 (4850-4950 puncte) urmeaza o piata bear (structural descendenta) care va dura 12 pana la 18 luni.

      va cobora pana in aria 1550-1680 puncte.  

      dupa aceea bull market pe SP500: tinta : aproximativ 18.000 puncte (nu am glumit, nu am exagerat, ...din nou...bazat pe calculele mele!) pana in 2029 sau 2030.  

      Deci... cine nu cumpara pe BVB cand SP500 a coborat sub 1700 puncte (in feb-martie 2022) e CEL MAI PROST DIN CURTEA SCOLII si merita sa se arunce dupa el cu pungi cu rahat de prost ce e!  

      Faceti bani, ma! :)  

      Bai Nostradamus, las-o balta cu aberatiile tale maniacale, de om spalat pe creier!!

      Sau mai direct: ne lasi?! 

      I am the God of money! ...and I bring you .... INFORMATION ! :)

      lol....  

      asta ca sa parafrazez Prodigy (I am the god of hell's fire...and I bring you...fiiiire! )

      :D !  

      mars sub piatra de unde te-ai tarat pana la noi, mortaciune!

      eu aduc info efectiva.... tu aduci insulte!  

      mars la gunoiul care te-a nascut din pantecul sau zemos!  

      E valabil 4.3!!

      Saracu de tine, esti dus rau cu pluta....

      Vedeti ca a-ti incurcat calculele si datele cu bvb.Daca e sa se cumpere pe bvb,atunci v-a fi in martie 2023.

      jet!

      buna,

      da, a fost o greseala.  

      am recitit si ai dreptate.  

      imi cer scuze , m-am grabit :)  

      da, inceperea unei crize din martie-aprilie 2022 + 12 ...pana la 18 luni = o podea de pret pe BVB (si pe burse in lume in general) cam in primavara -vara 2023. 

      Multumesc pentru corectare!  

    Adica, un P/E de 66 vine la un randament de 1.5%. Deci... si daca s-ar dubla preturile tot ar fi tentant?

    Eu nu vad cum se pot dubla preturile fara efecte macro mult mai urate. 

    1. Felicitări pentru articol!!! Am o mare stimă pentru poporul persan atât de greu încercat de istorie și pentru domnul Madadi, în special, care folosește o limbă română curată, care-l face și un fiu al poporului român.

      În altă ordine de idei, raportat la modelul fractal, ar trebui argumentată susținerea că prăbușirea va veni, atipic, în primul trimestru, în condițiile în care, de regulă, corecțiile cele mai violente din secolul trecut și de la începutul acestui secol au avut loc în lunile septembrie-octombrie: 11 septembrie 2001, 10 septembrie 2008, 24 octombrie 1929, 19 octombrie 1987, 27 octombrie 1997. Mai avem totuși 4 aprilie 2020, bula dotcom.

      Cel mai probabil că nu vom ajunge acolo și distracția se va strica (fie vor crește yield-urile fie vor scădea dramatic profiturile), dar teoretic cam asta e situația. Ultimele două vârfuri au văzut randamentul la US 10-year mai mare decât la acțiuni (nu la dividend ci la P/E) chiar și cu risc zero.

    În bursă nimic nu e sigur spre exemplu căderea din 2020 avut cea mai scurtă revenire din istorie nimeni nu se aștepta să se revină înainte de 18 luni cum se întâmplat până acum deci nimic nu este simetric atenție apar lucruri inedite revenirea din 2020 a fost unică și asimetrică în bursă nu știi poți bănui un lucru ca atunci când turma are un sentiment pozitiv sau negativ lucruri se pot întâmpla chiar invers

    Ce se întâmplă acum e o exuberanta deocamdată rațională, dar graficul SP500 este perfect invers corelat cu VIX și mai putin cu US10y - atât de greu încercat de printarea de bani a Fed.

    Deci, sunați-ma când VIX trece de 50 ca sa fac și eu un shopping.  

    După MAKE, dl Madadi este al doilea om care scrie ceva, iar apoi răspunde cititorilor si asta constant deja! Nu prea întâlnești așa ceva!

    1. Corect! Felicitări autorului, in sfârșit revin articole aplicate!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Videoconferinţa “Energia în priză”
Dtlawyers
BTPay
Apanova
anahotels.ro

Curs valutar BNR

23 Sep. 2021
Euro (EUR)Euro4.9490
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2218
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5640
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7704
Gram de aur (XAU)Gram de aur240.3568

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Hidroelectrica
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Codul comercial român
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
bsenergyweek.com
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro