Abonament gratuit

DANIEL DĂIANU:"Firmele din Coaliţia pentru Dezvoltarea României ar trebui să urmărească şi probleme dincolo de interesele lor strict pecuniare"

ADINA ARDELEANU
Ziarul BURSA #Macroeconomie /

"Firmele din Coaliţia pentru Dezvoltarea României ar trebui să urmărească şi probleme dincolo de interesele lor strict pecuniare"

"Uniunea Europeană arată acum o altă faţetă a fragilităţii sale, sub povara unui val migraţionist indus de haosul din regiuni învecinate"  

"Să nu ai nicio listare relevantă a unei companii private spune multe" (Interviu cu domnul Daniel Dăianu, membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României)

Reporter: Cum credeţi că va evolua economia în acest an? Există pericolul apariţiei unor dezechilibre macroeconomice, în contextul alegerilor din primăvară-vară şi toamnă? Care ar fi acelea?

Daniel Dăianu: Şi în 2016 economia va fi mânată în principal de cererea internă, de consum. Chiar dacă s-a remarcat o uşoară revenire a investiţiilor în ultima parte din 2015, consumul este de departe forţa propulsivă de bază pentru cererea internă. Explicaţii sunt legate de veniturile nominale şi reale (a contribuit aici şocul dezinflaţionist generat de reducerea considerabilă a TVA la alimente şi servicii alimentare), o creştere a înclinaţiei către consum a cetăţenilor, ce este de pus în relaţie cu consumul amânat în anii anteriori. Dinamica consumului se vede în deficitul de cont curent, care va fi, probabil, puţin sub 1% din PIB în anul scurs faţă de sub 0,6% în 2014.

Acest deficit ar fi fost mai mare dacă nu am fi avut o substanţială creştere a exportului de servicii IT şi în transporturi.

Una peste alta, tabloul macro arată relativ bine; mă refer la creşterea PIB-ului, ce a fost foarte probabil peste 3,5% anul trecut, un deficit bugetar în jur de 1,4% din PIB, menţinerea datoriei publice la circa 39% din PIB, scăderea datoriei externe totale. PIB-ul non agricol a crescut se estimează cu peste 5% anul trecut. Cât de sustenbilă este această dinamică este de discutat având în vedere că investiţiile publice în bunuri de capital au fost inferioare ca procent din PIB faţă de anii anteriori mizându-se tot mai mult pe absorbţie de fonduri europene.

Anul acesta, economia va creşte probabil cu o rată peste cea din 2015; venituri personale mai mari ar sprijini această evoluţie; în schimb, balanţa contului curent este de aşteptat că se va deteriora, este de aşteptat având în vedere că factorul ce mişcă economia în principal este consumul în timp ce relansarea economică în mare parte din UE este firavă.

Ce strică tabloul macro este aproape dublarea deficitului bugetar în acest an faţă de mărimea, ca procent în PIB, din 2015 - când economia creşte, este de prezumat, peste potenţial. Drept este că erau necesare măsuri de diminuare a exodului de capital uman, în domeniul medical mai ales. Dar această creştere a deficitului bugetar nu are cum să nu ia ochiul. De altfel, când mergi la reuniuni internaţionale ţi se pun întrebări pe aceastra temă. Şi vedem că şi pentru 2017 se prognozează un deficit mult peste cel de anul trecut. Este, de aceea, esenţial ca Guvernul să nu cedeze la presiuni de creştere a cheltuielor publice, ce ar accentua riscurile unui derapaj bugetar.

Reporter: Credeţi că autorităţile române se vor încadra în ţinta de deficit propusă?

Daniel Dăianu: Dacă utilizarea banului public, colectarea taxelor şi impozitelor vor fi mai bune, atunci se poate obţine un deficit sub 3% din PIB. Dar, repet, nu trebuie să se cedeze la îndemnuri populiste.

Reporter: Cum apreciaţi evoluţia macroeconomică a ţării noastre în ultimii trei ani?

Daniel Dăianu: România face parte din plutonul ţărilor din Europa Centrală şi de Răsărit care au realizat corecţii mari de dezechilibre. Au fost două salturi majore în scăderea dezechilibrului extern. Unul a fost imediat după erupţia crizei în 2008/2009, când deficitul de cont curent s-a diminuat de la două cifre la în jur de 4,5% din PIB. Acel salt a fost determinat de implozia activităţii economice şi îngheţarea pieţelor financiare, care au dus la o prăbuşire a investiţiilor, importurilor. Al doilea salt a fost în perioada 2013-2014, când au fost consemnate deficite de cont curent de sub 1% din PIB, apropiate de cele ale altor economii emergente din UE. Al doilea salt a fost facilitat de exportul tot mai mare. Ambele salturi se cuvine să fie judecate în contextul efortului de consolidare a balanţei bugetului public, în primul rând prin diminuări masive de cheltuielii.

Din 2015 se înregistrează un punct de inflexiune prin reluarea creşterii deficitului de cont curent, ce se va apropia probabil de 2% din PIB în acest an, în condiţiile unei cereri interne ce se bizuie pe consum; avem aici un tandem: creştere de deficit bugetar şi de cont curent. Cifrele privind balanţa externă a României arată mai bine şi pentru că fondurile europene se simt în balanţa contului curent, cât şi la cea de capital - ele ajută la atenuarea unor presiuni pe cursul de schimb.

Reporter: Cum va influenţa apariţia noului Cod Fiscal situaţia macroeconomică din acest an?

Daniel Dăianu: Va fi stimulat în continuare consumul, ceea ce se va vedea în mersul economiei. O impulsionare semnificativă a investiţiilor este mai puţin probabilă. Dacă avem în vedere logistica, infrastructura pentru consum, se poate miza pe unele investiţii. Dar nu aşa ceva am în minte când pun în relaţie scăderea TVA şi activitatea economică. Nici nu prea există temei să crezi că stimularea consumului aduce investiţii suplimentare în producţie într-un context european caracterizat de aversiune mare faţă de risc, înclinaţie mică spre investiţii, neîncredere. Afirm aceasta chiar dacă salariile scăzute din România constituie încă un avantaj comparativ important şi avem forţă de muncă cu calificare bună în unele sectoare industriale.

Reporter: Ar fi sustenabilă aplicarea noului Cod Fiscal în acelaşi timp cu legea salarizării bugetarilor?

Daniel Dăianu: Firesc este ca noua lege a salarizării, ce este o reformă amplă, să fie însoţită de o evaluare temeinică privind susţinerea bugetară durabilă. Oricât de merituoasă ar fi o asemenea lege, dacă ar însemna procente bune din PIB ca adaos la deficitul bugetar, atunci ar fi un non-starter. Chiar o aplicare eşalonată ar lovi echilibrul bugetar în măsura în care reprezintă cheltuieli permanente mult crescute ale bugetului public fără contrapartidă pe parte de venituri. Poţi gândi şi astfel: aplici legea parţial şi condiţionată fiind de creştere economică, o eficienţă mult ameliorată a cheltuielilor publice, care să permită eliberarea de resurse pentru alte utilizări (aplicarea noii legi a salarizării), colectare mai bună a taxelor şi impozitelor, având în vedere că nivelul de 27-27% din PIB venituri fiscale ne plasează la coada Uniunii din acest punct de vedere. Este însă un pericol mare să dai drumul la o asemenea lege, să creezi aşteptări mari, fără a avea fundamentare analitică şi cifrică serioasă, fără să vezi dacă ai resurse în bugetul public. S-a văzut cum paşi de creştere a salariilor şi schimbare de regim fiscal au dublat deficitul bugetar în mod brusc. Ce ne-am face cu un program care ar însemna, să zicem, încă 5 sau 6% din PIB cheltuieli publice, nu vremelnice. Dacă România ar avea încasări fiscale cât de cât normale, ca în economii emergente vecine (adică 34-35% din PIB), atunci ar fi mai uşor de aplicat o reforma a salarizării; nici nu am mai sta cu subfinanţarea cronică a învăţământului şi sănătăţii, cu nivele de sub 4% din PIB pentru fiecare dintre aceste sectoare cheie pentru viaţa oamenilor, pentru economie, societate.

Ministrul de finanţe şi ministrul muncii, cu cel al economiei trebuie să discute foarte aplicat pe această lege, să se pună de acord ţinând cont de forţa bugetului public, starea economiei în ansamblu şi contextul internaţional. Iar la vârful Guvernului trebuie să se indice clar care sunt limitele ce nu pot fi transgresate în materie de luciditate, prudenţă, stabilitate economică. Şi nu pentru că, altminteri, am avea dialog fracturat cu Comisia Europeană, că am intra în procedura de deficit excesiv etc., ci pentru că raţiunea ne spune să nu dăm drumul la vale unui bolovan greu de luat în braţe, care ne poate strivi şi obliga la inversări de măsuri ce ar cauza bulversări economice şi sociale.

Reporter: Cum credeţi că poate fi rezolvată problema diminuării investiţiilor străine directe din ţară noastră?

Daniel Dăianu: Investiţiile au scăzut peste tot în Europa, în medie cu circa 25% în anii de criză. Parţial este o ajustare normală după multe investiţii făcute aiurea în anii precriză, după exuberanţa mai mult sau mai puţin iraţională. A crescut economisirea în detrimentul investiţiilor. Se poate observa că investiţile au scăzut în România, ca pondere în PIB, cu circa 8% din PIB după 2008, ponderea mai mare înregistrându-se în sectorul privat (şi din cauza forţatei prăbuşiri a importurilor, inclusiv de capital). Este nerealist să imaginăm că un tablou macro mult ameliorat (drept este însă că a avut loc triplarea datoriei publice - de la 14% la sub 40% din PIB) conduce automat la investiţii superioare considerabile. Unii pot fi atraşi de faptul că tabloul macro din Europa Centrală şi de Răsărit arată mai bine faţă de multe ţări din euroarie, că există creştere în medie de peste 3% anual în Polonia, Ungaria, România etc.

Dar când sunt tensiuni geopolitice atât de mari, o criză a refugiaţilor ce tensionează la extrem Uniunea, când spaţiul Schengen este în limbo, când există ameninţarea Brexit-ului, când lideri politici din ţări mari din UE vorbesc despre posibilă destrămare a Uniunii, când situaţia din Grecia rămâne extrem de complicată şi nu am în vedere strict chestiunea migranţilor, numai la proiecte investiţionale mari nu le stă mintea celor care au resurse de investit. Trăim ani când protecţia capitalului este mult mai importantă decât obţinerea de randament - ceea ce nu exclude plasamente speculative. Dar nu la asemenea plasamente mă refer. Iar investiţiile care se fac totuşi, cum vedem şi în România, sunt legate mai ales de protecţia capitalului şi de zona consumului.

Aşa stând lucrurile, trebuie să se folosească mai bine banul public, să crească absorbţia fondurilor europene. România are o economie ce nu se află la frontiere tehnologice în multe domenii, care are mult de construit ca infrastructură de bază; nu suntem în situaţia de a aplica, cum s-ar zice, "ştiinţa rachetelor". Dacă am investi mai mult şi mai bine, am mări potenţialul de creştere al economiei - de la probabil în jur de 3% acum la peste 4-4,5% în viitorul nu îndepărtat. Ar trebui să existe un fel de "Pact pentru Dezvoltare" al tuturor actorilor politici şi sociali cu greutate în societatea românească, care să dea un numitor comun efortului investiţional prin priorităţi majore, intoleranţă faţă de evaziune fiscală şi risipă, protejarea echilibrelor macroeconomice, resurse sporite pentru educaţie şi sănătate, formularea unei politici industriale care să valorifice mai bine capitalul uman, resursele din mediul academic etc. Numai aşa poate fi mărită robusteţea economiei în vremuri dificile.

Trăim ani foarte complicaţi, neclari. Este în Europa cea mai dificilă perioadă de după căderea Zidului Berlinului. Există multă volatilitate şi incertitudine pe plan internaţional. Henry Kissinger a numit o lucrare a sa din 2014 "Noua ordine mondială". Dar, lumea în care trăim are mai mult conturul unei mari dezordini; este ca şi cum s-a răsturnat anapoda. Avem o puzderie de evenimente extreme, ce evidenţiază limite nebănuite în capacitatea guvernelor de a răspunde la şocuri adverse. Perspectiva economică poate deconcerta pe mulţi: creştere economică anemică în mare parte din lumea industrializată, şomaj ridicat mai ales printre tineri, progres tehnic (robotizare) ce ameninţă multe locuri de muncă, supraîndatorare publică şi privată în numeroase economii avansate, politici neconvenţionale ale unor bănci centrale mari (programele Qes - de relaxare cantitativă) care alimentează instabilitatea în economii emergente. Se navighează pe ape necunoscute, ceea ce creează disconfort mare.

În viaţa politică se observă o respingere a partidelor tradiţionale pe fondul valurilor de nemulţumire şi frustrare, apar lideri anti-establishment la stânga şi la dreapta. Un candidat la alagerile prezidenţiale din SUA, dincolo de manifestări publice ce contrariază pe mulţi, ipostaziază acest fenomen. În Europa sunt nu puţini de acest tip.

Reporter: Cum vedeţi evoluţia relaţiilor noastre cu organizaţiile financiare internaţionale?

Daniel Dăianu: Nu este necesar un nou aranjament cu FMI, dacă judecăm strict starea actuală a economiei. Dar rămân la opinia că mai este cale lungă până să avem capacitate instituţională solidă de a construi politici economice coerente, de adâncime. Avem nevoie de disciplină şi rigoare în modul în care gândim problematica macroeconomică în relaţie cu reforme structurale, cu situaţia la nivelul companiilor, la firul ierbii, cum se zice. O dovadă este imaturitatea ce însoţeşte adesea dezbaterea privind aderarea la euroarie. Unii nu înţeleg nici acum marile hibe de funcţionare a euroariei, nu se înţelege că este nevoie de o masă critică de convergenţă structurală pentru aderare, sunt şi opinii ce privesc euroaria ca fiind, esenţialmente, o redută geopolitică. Lipseşte abordarea analitică, economică, serioasă, de la care trebuie să pornească construcţia unei foi de parcurs privind aderarea şi în care considerente geopolitice pot juca, desigur, un rol.

Reporter: De ce nu are ţara noastră o strategie de dezvoltare care să nu ţină cont de politică şi de oameni care deţin, temporar, diverse funcţii?

Daniel Dăianu: O strategie nu poate veni din cer, în afara unei realităţi sociale şi politice. Şi chiar dacă ar beneficia de contribuţia intelectuală a unor minţi sclipitoare, o asemenea strategie nu poate să nu intre în "atelierul" dezbaterilor publice, nu poate fi pur şi simplu decretată - mai ales într-o democraţie. Şi nu este uşor să faci o asemenea strategie în condiţiile globalizării, deschiderii cvasitotale a economiei, apartenenţei la UE - care te obligă să aplici regulile "pieţei unice". Avem, din păcate, o forţă scăzută a capitalului autohton şi sectoare cheie din economie sunt dominate de grupuri internaţionale, ce au strategii ce se definesc în alte locuri. Intervin şi viziuni, filosofii economice diferite. Una, într-o versiune extremă, vede piaţa drept factotum şi orice intrerventie guvernamentală ca fiind dăunătoare; altă viziune reclamă intervenţia puternică a statului în economie. Economia liberă hrăneşte spiritul antreprenorial şi inovaţia, dar există, în acelaşi timp, imperfecţiuni ale pieţelor, asimetrii, abuzuri de poziţii dominante, distribuţie de venituri şi resurse ce poate fi tot mai dezechilibrată afectând negativ textura socială. Toate acestea trebuie să fie corectate. Avem şi marea problemă a schimbării de climă, care nu poate fi lăsată pur şi simplu pe seama mecanismelor de piaţă, care suferă uneori de miopie congenitală.

Într-un spaţiu economic internaţional liberalizat în profunzime cum este UE, efecte de aglomerare şi asimetrii puternice favorizează organizaţiile, firmele, statele mai puternice. Nu întâmplător, o mare parte din bugetul UE este dedicată politicii de coeziune. Şi aceasta nu poate totuşi reduce decalajele de dezvoltare în mod decisiv, rapid. Există o vorbă la noi care sună cam aşa: la cei săraci nici boii nu trag. Vreau să spun că fondurile structurale şi de coeziune au un rol esenţial de jucat în menţinerea liantului, atât cât există, între statele din UE. Sunt cifre, analize, ce arată că de finanţări europene au beneficiat adesea mai mult state, regiuni, mai bogate. Deci, a pune la zid politica de coeziune, cum se încearcă de către unii, nu ajută cauza solidarităţii în UE. Afirmând aceasta sunt de acord că bugetul Uniunii trebuie să răspundă mai mult nevoilor, provocărilor prezentului şi viitorului. Dar, aceasta ţine de voinţa politică şi de gândire strategică, care, din nefericire, sunt "bunuri publice" tot mai rare în această perioadă, când fiecare stat membru al UE pare să tragă turta pe spuza sa cât mai mult. Şi că vorbim despre voinţa politică, Fondul pentru Turcia, care este legat de politică de gestionare a valului de refugiaţi şi care trebuie să aibă circa 3 miliarde de euro, a adunat o sumă ridicol de mică faţă de angajamentele statelor UE.

Ca să revin la întrebare, diferenţe de viziune se simt la nivelul partidelor politice, în măsurile pe care le recomandă. Însă, pe chestiuni mari se poate realiza un numitor comun relevant. De aceea am vorbit despre ceea ce ar putea fi un "Pact de Dezvoltare", care să privească infrastructura de bază, dezvoltarea spaţiului rural, combaterea evaziunii fiscale şi risipei banului public, priorităţi investiţionale majore, educaţie şi sănătate, rolul capitalului autohton (inclusiv în sectorul bancar), politică demografică, digitalizare, etc.

Aş face încă o observaţie. Ar trebui ca aşa-numita Coaliţie pentru Dezvoltarea României, care regrupează companii mari, să aibă în vedere şi probleme care trec dincolo de interesele lor strict pecuniare. Nu am văzut ca ele să fie interesate, de exemplu, de abuzuri pe piaţa medicamentelor, practici rele în domeniul utilităţilor publice şi în alte sectoare, evaziune fiscală (vezi şi preţuri de transfer) concurenţă neloială, protecţia mediului, etc. Spun aceasta întrucât profiturile unor firme nu echivalează automat cu dezvoltarea unei ţări, cu crearea de avantaje competitive în domenii cu valoare adăugată înaltă. Iar politica economică a unei ţări trebuie să servească interesele tuturor, chiar având obsesia alocării bune a resurselor, a competitivităţii. Degeaba au unele companii profituri mari, dacă ţesutul social se deşiră. Nu întâmplător la Davos s-a discutat mult pe această temă.

Reporter: În opinia dumneavoastră, există pericolul destrămării Uniunii Europene?

Daniel Dăianu: Nu trebuie să gândim după logica profeţiilor ce se împlinesc singure. Pe de altă parte, este nevoie de luciditate, de înţelegere a problemelor grave cu care se confruntă Uniunea, euroaria. Mult timp s-a negat originea structurală, instituţională şi de politici, ca "policies", a crizei euroariei - unii punând accent, în mod foarte îngust, pe disciplina bugetară. Deşi, cei avizaţi ştiau riscul mare asumat prin introducerea euro fără integrare fiscală (vezi ce spunea raportul MacDougall încă în 1978), între state care nu formau o arie monetară optimă (optimal currency area). Nota bene, sunt numeroase ţări unde îndatorarea privată este cauza marilor dezechilibre externe. Viaţa arată care este realitatea şi Raportul celor Cinci Preşedinţi (din 2015), care este poate cel mai important document oficial privind reforma Uniunii, a euroariei, din ultimul deceniu, dă dreptate celor care subliniază nevoia de convergenţă structurală, de aranjamente fiscale şi de politici potrivite cu o uniune monetară.

Uniunea arată acum o altă faţetă a fragilităţii sale sub povara unui val migraţionist indus de haosul din regiuni învecinate, din lumea arabă şi nordul Africii în special. "Politica uşilor deschise"' se dovedeşte un risc nu bine măsurat; valorile morale şi considerentele umanitare au un rol mare în politicile Uniunii şi impun respect, dar nu trebuie să ignore realitatea. În relaţiile internaţionale Realpolitik nu este un concept lipsit de conţinut. Nici acum nu înţeleg cum de au fost subestimate problematica de securitate, derivată şi din ameninţări teroriste tot mai concrete, aspecte de integrare culturală, născute de un asemenea val de refugiaţi-migranţi. Se ştia cât de dificilă este integrarea culturală, se constatase eşecul în largă măsură al multiculturalismului; conflicte civile în oraşe din UK, Franţa, etc., în anii trecuţi, spuneau foarte multe în această privinţa. Când am auzit oficiali europeni, unii din bănci centrale, afirmând că acest copleşitor val de migranţi oferă şansă rezolvării chestiunii demografice într-o Europa îmbătrânită, am realizat cât de simplist se judecă uneori, cât de mare poate fi distanţa între cei care decid şi sentimentele oamenilor, starea lor de spirit - mai ales în ani de criză economică şi de insecuritate pe multiple planuri. Dar un anume fel de autism politic s-a înrădăcinat în actul guvernării în Uniune, încă înainte de erupţia crizei financiare. De aici şi culoarele tot mai largi pe care merg formaţiuni politice radicale, eurosceptice. Această criză arată, între altele, că Uniunea nu are o politică comună de imigraţie, de protecţie a frontierelor, de intelligence, de mobilizare rapidă de resurse; criza arată că bugetul UE nu facă faţă provocărilor enorme ale prezentului, că integrarea este superficială în multe privinţe. O piaţă unică şi o politică comercială comună nu înseamnă o uniune solidă. Aşa cum o euroarie fără aranjamente fiscale temeinice creează mai mult dureri de cap. Când relaţiile dintre statele membre sunt însoţite zilnic de ameninţări, de incriminări reciproce, mai mult sau mai puţin voalate, ne dăm seama de starea UE. Dar a renunţa la proiectul European ar fi o eroare incalculabilă, ar crea probleme mai mari în Europa, ne-ar reîntoarce în istorie, ar reînvia strigoi ai trecutului. Nu aceasta este calea ieşirii din impas. Şi este vital ca Marea Britanie să rămână în UE - este vital pentru balanţa puterii în Uniune, pentru a face faţă provocărilor comune de securitate, pentru democraţie în general.

Reporter: Care este opinia dumneavoastră despre capitalismul financiar? Credeţi că acest sistem şi-a atins limitele?

Daniel Dăianu: Suprafinancializarea fragilizează sistemele economice; finanţa a devenit mai perturbatoare pentru economii, ceea ce se vede în dinamica ciclurilor financiare, în volumul îndatorării publice şi private. Suprafinancializarea este ilustrată de ponderea finanţei, alias industria financiară, în ansamblul activităţii economice - în SUA de pildă, de la 2-3% din PIB în anii 50, la 7-8% în PIB, între anii 2007-2008, cu o incredibilă participare în profiturile corporatiste, la peste 40%, în ultimii ani premergători crizei actuale. În ultimă instanţă, ce contează cel mai mult este ce se face cu banii; fiindcă una este să investeşti în economia reală, să inovezi şi altceva să faci speculaţii pe active financiare, arbitrajând pe diferenţe de curs şi dobânzi şi recurgând la leverage foarte mare. De aici şi dezbaterea privind "cine creează banii", relaţia între baza monetară creată de băncile centrale şi "banii interni", creaţi de băncile comerciale -controversa privind sistemul bancar cu rezerve fracţionale, care este una veche. Vedem că în Elveţia se cere un referendum privind această chestiune; dezbateri aprinse au fost în Islanda, o ţară îngenunchiată de foliile unor bănci, aşa cum s-a petrecut şi în Irlanda. Nu vreau să prezint pe larg opinia mea aici, subliniez însă un aspect. De credit este nevoie în economie şi această funcţie nu cred că se poate limita numai la transfer de resurse de la cei care economisesc la cei care vor să investească şi din resurse atrase; şi nici nu trebuie să fie "centralizată". Creditul nu este de blamat în sine, ci folosirea banilor care poate să cauzeze instabilitate excesivă şi stricăciuni mari. Chiar dacă, într-un scenariu fantezist, numai baza monetară (bani creaţi de băncile centrale) ar mijloci tranzacţii (deci băncile comerciale, ca bănci de depuneri, nu ar mai confecţiona "bani interni"/inside money), tot s-ar ajunge la crize dacă investiţii ar eşua în lanţ. Şi aici nu am în vedere o mişcare ciclică fierască a economiei, ci o recesiune severă. Dacă s-ar recurge la un "narrow banking" strict (fără creditare), creditul ar migra către alte instituţii financiare, ceea ce se observă şi acum la "shadow banking"; riscuri sistemice ar apărea, s-ar amplifica în alte zone ale sistemului financiar; am avea "runs"' pe acele porţiuni ale sistemului financiar. Un sistem financiar ce favorizează speculaţia şi îndatorarea este destabilizator pentru economie şi conduce în mod inevitabil la crize adânci - mai ales când efectele de contagiune sunt intense. Când Fed-ul american a fost înfiinţat în 1913, JP Morgan şi alţii au avut în vedere nevoia unui împrumutător de ultima instanţă pentru a stopa panica financiară, contagiunea (ca ceea din 1907). Dar una este să salvezi ce merită să trăiască şi altceva să salvezi pe cineva numai întrucât este "too big to fail". Dilemele sunt mari din acest punct de vedere şi de aici rezultă ostilitatea multora faţă de bănci, finanţa. Şi procedeul de "bailing-in"' este o manifestare a încercării de a implica finanţatorii/investitorii în rezolvarea unor situaţii foarte complicate, în condiţiile în care bugetele publice sunt încordate mult. Deşi, în cazul unor bănci, entităţi financiare gigant, cred că tot se va recurge la intervenţie publică de teama contaminării sistemului.

Crizele nu pot fi eliminate în viaţa reală; cred însă că pot fi limitate ca amplitudine şi riscurile sistemice pot fi diminuate, deşi nu eliminate. Este necesară reglementarea sistemului financiar (separarea "retail banking" de "investment banking" - eu aş reintroduce legislaţia tip Glass Steagal), inclusiv a shadow banking-ului, o capitalizare mult mai bună a entităţilor financiare, limitarea leverage, etc. Raţiunea instrumentelor macroprudenţiale este de a încetini o expansiune periculoasă a creditului.

Dacă nu vom reuşi să stăvilim o nouă criză mare nu este exclus să se recurgă la reforme mai radicale ale sistemelor monetare/financiare.

Reporter: Managementul privat în companiile de stat pare că a fost un eşec. Cum explicaţi acest insucces?

Daniel Dăianu: Interferenţa politică, alegerea uneori defectuoasă a mangamentului aşa - numit privat. Eşecul despre care vorbiţi nu înseamnă că toate companiile de stat trebuie să fie privatizate. În domeniul utilităţilor publice privatizarea totală poate fi un eşec monumental, păguboasă pentru economie, cetăţeni. Reforma management-ului în companii de stat poate avea loc; este nevoie însă de voinţă politică şi oameni pricepuţi.

Reporter: De ce credeţi că Bursa din România nu îşi îndeplineşte rolul de finanţare a economiei?

Daniel Dăianu: Nu prea are cum în condiţiile date. Avem o bursă mult mai mică decât în alte state europene. Şi, oricum, în Europa piaţa de capital finanţează numai în proporţie de circa 20% activitatea companiilor; în SUA ponderea este inversă. De aceea, SUA au curăţat mult mai repede bilanţul băncilor. În plus, nu se poate dezvolta piaţa de capital într-o ţară în care cei care conduc bursa, alţi actori din piaţă, aşteaptă listarea unor companii de stat că salvare. Adică tot statul să vină cu injecţii de adrenalină, de supravieţuire. Nu este în regulă nici ca atitudine şi nici ca acţiune. De fiecare dată când aud oficiali ai BVB vorbind despre perspectiva trecerii la statutul de piaţă emergentă (de la cea de frontieră) nu îmi pot stăpâni un zâmbet - o făceam şi când eram la ASF. Chiar dacă acceptăm teza că un guvern trebuie să ajute la dezvoltarea unei instituţii, să ceri în mod sistematic ajutor, să rezumi totul la acţiunea statului denotă neputinţă şi neîncredere în mecanismele pieţei de capital. Este drept că sunt ani de criză, dar să nu ai nicio listare relevantă a unei companii private spune multe. Uniunea Bancară şi Uniunea Pieţelor de Capital nu vor favoriza bursele mai mici. Ilustrare este şi dorinţa companiilor mari să fie listate la Londra, la burse mari europene. Dar o bursă locală este necesară, fiindcă companii de talie medie mai greu se pot lista în străinătate. Mai sunt şi alte aspecte, dar prefer să mă limitez la atât.

Opinia Cititorului ( 11 )

  1. De antologie formularea domnului Dăianu, cică spaţiul Schengen este în limbo.

    M-a dat pe spate, adică m-a răsturnat anapoda (de la dl. Dăianu citire), adică cu cu cu ru cu cu în sus :)), mai ceva ca pe Harry Belafonte. 

    Și dacă Schengen e în limbo, de ce politrucii noștri sunt în limbă după el? 

    A fi sau a nu fi în limbo / în limbă după ceva / cineva, aceasta-i întrebarea:) Răspunsul pe google. 

    Mai sunt şi alte aspecte, dar, cum bine a zis dl. Dăianu, prefer să mă limitez la atât :) 

    Le va rezolva CDR pe toate cu copy-paste.

     

    Dece numai cand ajungem in criza de medici ne gandim cum sa facem sa nu plece?Dece anul trecut au plecat peste 180 de mii de tineri din tara?Nu din lipsa locurilor de munca?Spunem ca pensionarii au depasit ca numar salariatii?Investitile scad,sunt reorganizari,deci mai mult reduceri de locuri de munca dar cresc avantajel pentru aceia care mai mult dorm si se ocupa de excrocherii(vezi pensiile speciale si cresterile salariale etc.).Asa

    vrem sa tinem oamenii in tara? 

    1. Daca era bine faceam copii si nu trebuia sa aducem migranti.

    Faptul ca nu se listeaza nici o companie privata cu capital romanesc este mai putin vina BVB ci tine mai mult de o anumita logica "ciudata" a economiei romanesti. Avem de fapt o economie foarte imatura despre care putem spune ca abia acum incepe sa iasa din faza capitalismului salbatic. Faptul ca am trecut prin 7 ani de criza nu a ajutat nici el foarte mult.

    1. Avem foarte putine companii mari cu capital autohton, avem un numar limitat de companii medii si foarte multe companii mici. Investitorii sunt interesati in primul rand de listarea companiilor mari si medii.  

    2. Inainte de criza , bancile se bateau sa crediteze companiile , fara sa tina prea mult cont de fundamentele financiare. Aproape ca nici nu conta pozitia financiara trebuia doar sa ai, ca si companie, o anumita dimensiune si sa doresti sa iei un imprumut si banci care sa te crediteze s-ar fi gasit imediat. Acesta este si motivul pt care atat de multe companii au intrat in faliment dupa 2008. 

    3. Majoritatea companiilor medii cu capital autohton sunt companii "specializate" in afacerile cu statul si nu cred ca listarea lor ar avea succes . Indiferent ce cred unii necunoscatori in ale burselor de actiuni, care isi imagineaza ca la bursa se poate lista orice , investitorii au devenit mult mai selectivi si nu sunt dispusi sa cumpere chiar orice "minune". 

    4. Eu cred ca trebuie sa avem rabdare si cred ca statul nu ar avea decat de castigat, in primul rand in transparentizarea companiilor de stat, daca mai listeaza cateva companii viabile . Ma uit la bursa de la Viena cat este de mica si acolo avem proprietate privata de cateva sute de ani. Deci cred ca mai trebuie sa avem "putina" rabdare cu bursa noastra. 

    1. Necunoscatorii nu cred ca "Investitorii sunt interesati in primul rand de listarea companiilor mari si medii", ci de listarea companiilor celor mai profitabile, cu un management solid si dinamic, indiferent de dimensiunea lor.

      Necunoscatorii nu cred ca " Faptul ca nu se listeaza nici o companie privata cu capital romanesc este mai putin vina BVB ci tine mai mult de o anumita logica "ciudata" a economiei romanesti", ci necunoscatorii invoca situatia decapitalizarii cronice a intreprinderilor, fata in fata cu zecile de miliarde de euro blocate in economiile populatiei din depozitele bancare; necunoscatorii cred ca exact acesta este cimpul normal de actiune al BVB, cimp in care BVB nu a facut nimic, niciodata, pentru ca nu i-a placut munca, spre deosebire de piata de la Londra, care s-a straduit si se straduieste in continuare, sa presteze servicii pentru intreprinderi si investitori (din nou, indiferent de dimensiune). 

      Necunoscatorii cred ca investitorii sint dispusi sa investeasca in orice ar prezenta oarece garantii ca le-ar aduce bani.

      Eu cred ca rabdarea este cea mai timpita idee, pentru ca felul cum se prezinta BVB dupa 21 de ani de la inaugurare, este rezultat si al acestei idei. 

      Va salut cu respect si ma bucur ca ati bagat in seama mesajul meu. Cand am vorbit despre necunoscatori m-am referit, sigur nu la dumneavoastra, ci la anumiti oficiali guvernamentali, chiar tehnocrati, care isi imagineaza ca problema unor companii de stat aflate practic in faliment se poate rezolva prin listarea la bursa. Aceste companii de stat nu se pot lista, pentru ca au probleme atat de mari incat nu va cumpara nimeni in IPO.

      Ce-am incercat eu sa spun ,dar nu m-am exprimat destul de clar, este faptul ca putem lista pe ATS oricate companii mici, acestea nu vor avea lichiditate si nu vor fi cumparate de investitorii de retail. O companie mica poate intra in faliment de pe o zi pe alta, dincolo de onestitatea actionarilor pe care nu o pun la indoiala,, este de ajuns sa apara un eveniment "surpriza" de natura fiscala , sau sa-i intre in faliment un client etc. Acesta este motivul principal pentru are aceste companii mici nu vor avea lichiditate si nu vor contribui la dezvoltatarea bursei. 

      Pentru ca sa se dezvolte , bursa , are nevoie de listarea unor companii private cu capital autohton , mari si medii. Problema este ca aceste companii , care sa nu aiba un grad de indatorare urias si care sa nu aiba ca si client principal statul roman , le poti numara pe degete. Bursa are nevoie de astfel de companii , dar astfel de companii nu prea exista in Romania. Stiu ca rabdarea este o idee tampita , dar nu prea avem ce face. Putem sa eliminam noi , nu 8 bariere, ci 20 de bariere, si bursa nu se va dezvolta, si nu se va dezvolta pt ca nu exista "marfa". Iar faptul ca majoritatea companiilor interesante de la noi se relisteaza la Londra nu ajuta deloc BVB.

      Vreau sa mai spun un lucru si cu asta inchei. Sub nici o forma , faptul ca deocamdata nu prea exista companii private care sa se listeze la bursa nu inseamna ca nu avem nevoie de bursa in Romania si ca nu trebuie sa eliminam toate "barierele". Dezvoltarea bursei vine in principal de la marile fonduri ( de pensii etc) si companiile , care acum inca isi ling ranile dupa 7 ani de criza, vor descoperi treptat ca bancile sunt mai retincente si ca bursa poate fi o sursa de finantare. Trebuie doar "putina" rabdare.  

      Multumesc ca nu te-ai suparat.

      Cred ca, in piata de capital, staruie conceptia dupa care activitatea financiara ar fi importata din tari dezvoltate si ca, prin urmare, ar exista un decalaj intre nivelul "standard" al pietei si nivelul scazut al economiei, intelegind prin asta inclusiv nivelul de expertiza. 

      Asta mi s-a parut ca ilustreaza interventia ta. 

      Dupa mine , conceptia corecta care ar trebui sa conduca institutiile pietei de capital, este aceea a prestatorului normal de servicii, care si le adapteaza nevoilor si intelegerii clientelei, chiar daca ea provine fie si din epoca bronzului. 

      Nici BVB, nici brokerii, nici altcineva din piata nu adopta o astfel de normala mentalitate in afaceri, care i-ar impulsiona sa devina activi atit fata de investitori, cit si fata de emitenti, lucrind si pe mult si pe putin, in folosul afacerii comune. 

      Cu totii asteapta cu "rabdare" ca mediul nostru economic sa se inalte pina la "nivelul" lor, timp in care ii reproseaza statului ca nu ii sprijina.

      De fapt, "rabdarea" nu este decit lene si lipsa de orizont. 

      Va dau dreptate, intotdeauna este loc de mai bine . Eu nu m-am referit atat de mult la nivelul de expertiza , m-am referit mai mult la faptul ca pur si simplu nu prea exista companii private romanesti care sa fie interesate de listare si care prin listarea lor sa aduca cu adevarat "greutate" bursei. Poate daca nu am fi trecut prin cei 7 ani de criza situatia ar fi fost alta...

      Cat despre nivelul de expertiza , eu cred sincer, si fara sa ma refer la marile fonduri unde clar exista un numar de specialisti valorosi, eu cred ca si cei 10.000 de investitori de retail de la noi , care se lupta de ani de zile cu toate "smecheriile" legislative si cu toate capcanele pe care le folosesc tot felul de administratori de companii listate, ei bine, acesti investitori de retail de la noi inteleg foarte bine ce inseamna sa investesti in actiuni. Daca ar fi sa fac o gluma , cei 10000 de investitori de la noi sunt mult mai buni decat cei 100 de milioane de investitori chinezi care au cumparat prima actiune acum 6 luni. 

      Va salut cu stima , si sper sa vad cat mai curand un articol in "Bursa" in care sa reluati , punct cu punct, lucrurile care va nemultumesc la serviciile BVB.

      Nu cred ca am sa fac asta.

      Schimbarile necesare ca sa obtinem o piata de capital functionala sint fundamentale si nici o trecere in revista, oricit de coerent argumentata, nu va impulsiona comunitatea pietei sa purceada la actiune. 

      Innoirea va avea loc sub presiune factuala, sau BVB se va stinge, chiar daca stie ce trebuie sa faca ca sa se dezvolte. 

      De altfel, stie, pentru ca am spus-o in repetate rinduri.

      Rezultatul: nimic. 

    Vai, cum Dom' Profesor, pai cu cine a startat Anghel (al lu' CDR) programul ''8 bariere'' care a orbit si ASF si Guvernul cu tintele sale generoase??? Nu ne mai amintim, ca eram la ASF si il felicitam pentru initiativa, in cadrul grupului de lucru consultativ creat de Dvs. cu reprezentantii celor trei piete??? Pai atunci nu va venea sa zambiti cand ne povestea ca in 2 ani ajungem in MSCI si trecem la statutul de tara emergenta? Sau sperati sa ffiti reprezentantul Romaniei in G9??? Dom'Profesor, vedeti cu aburii aia ai uitarii de pe langa Centrul Vechi, ca maine-poimaine ne deschidem iar conturi la Sima, sa ne bage profit pe cardul de credit!....

    FRUMOS INTERVIU.

    Peste 20 de ani cine o sa fie in locul dumneavoastra? Un om pe care il invata un profesor de nota 5, sau care il inlocuieste? Cine o sa il trateze? Cine o sa ii pocure hrana? 

    Prea multe multinationale avem. 

    A fost un cumul de factori care a inchis multe imm- uri romanesti si locul lor a fost luat de multinationale cu diferite denumiri, a fost intentionat, manuit , looby? 

    Satele s-au ras de pe fata pamantului. Sa nu si unde sa iti vinxi produsele e crima, sa importi carne , lapte mi se pare inadmisibil. 

    Bvb e bursa companiilor de stat. 

    Ar fii frumos ca un imm care are nevoie de 10 000 ron -50 000€ sa se poata imprumuta de pe bursa.

    Ce s-a facut cu imprumutul de pana la 39%pib? 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS