Elevii au o listă cu criterii după care să fie ales noul ministru al Educaţiei

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 4 octombrie

Sursă foto: Facebook / Consiliul Naţional al Elevilor

Sursă foto: Facebook / Consiliul Naţional al Elevilor

Relaţia dintre asociaţiile de elevi şi fostul ministru al Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a fost una tensionată, cu puţine momente de dialog real şi de consens. Tocmai de aceea Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) solicită prim-ministrului şi preşedintelui României să numească un ministru care să îndeplinească anumite criterii. Consiliul Naţional al Elevilor are un mesaj pentru viitorul ministru: "Educaţia nu are un ministru cu puteri depline, care să se poată implica activ în rezolvarea celor mai grave probleme cu care sistemul se confruntă în această perioadă: implementarea reformei legislative aferente programului «România Educată», asigurarea resurselor bugetare necesare pentru a oferi gratuitatea pe transport pentru elevii navetişti şi, nu în ultimul rând, rezolvarea obstacolelor cauzate de criza energetică, care pune sub semnul întrebării modul în care şcolile vor funcţiona în această iarnă. Cu atât de multe probleme care aşteaptă o rezolvare, instabilitatea politică este ultimul lucru de care sistemul de învăţământ românesc are nevoie. Orice zi în care Ministerul Educaţiei nu îşi reintră în ritmul normal de lucru este o zi pierdută, în care am putea construi un viitor mai bun pentru elevii din România. În acest sens, Consiliul Naţional al Elevilor a solicitat prim-ministrului şi preşedintelui României să trateze cu maximă responsabilitate situaţia în care ne aflăm şi să numească, în cel mai scurt timp posibil, un nou ministru, care să îndeplinească următoarele criterii: să fie o persoană integră, ale cărei competenţe profesionale să nu poată fi puse în nicio secundă sub semnul întrebării, să fie o persoană cu o viziune bine întipărită în minte despre modul în care sistemul de educaţie ar trebui să arate în viitor, să fie o persoană care se poate menţine departe de orice ingerinţe politice care afectează şi acum învăţământul, să fie o persoană care înţelege necesitatea implementării unei reforme reale şi curajoase în sistem şi, nu în ultimul rând, să fie o persoană care înţelege nevoia unui parteneriat solid cu cei mai importanţi actori implicaţi în actul educaţional: elevi, profesori şi părinţi. Prezentul document a fost elaborat de către reprezentanţii elevilor pentru a sprijini noul ministru, oricare ar fi acesta, în creionarea unei imagini clare despre nevoile beneficiarilor direcţi ai educaţiei, iar respectarea lui este esenţială pentru a crea un sistem educaţional cu adevărat centrat pe elev şi pe nevoile acestuia". Până la instalarea noului ministru, elevii şi profesorii trebuie să facă faţă vechilor probleme, rămase nerezolvate de reforma vechiciului titular al portofoliului de la Educaţie.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. kkt.

    vezi noul ministru 

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

GALA BURSA 2022
Avocat Ianul Alexandra
Apanova
BTPay
Electromagnetica
DIGI
arsc.ro
roovi.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Dec. 2022
Euro (EUR)Euro4.9186
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6835
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9766
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7021
Gram de aur (XAU)Gram de aur267.0437

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro