Modernizarea Reactorului 1 de la Cernavodă a obţinut acordul de mediu
I.S.Miscellanea / 14 iulie 2025
I.S.Miscellanea / 14 iulie 2025
A.B.Miscellanea / 14 iulie 2025
Organizaţia Agent Green a anunţat că a depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, acuzând Romsilva - Direcţia Silvică Argeş şi comisia de intervenţie desemnată conform OUG nr. 81/2021 de comiterea mai multor infracţiuni în cazul incidentului petrecut recent în Munţii Făgăraş, în urma căruia o ursoaică şi un turist italian şi-au pierdut viaţa, iar trei pui de urs au rămas orfani, potrivit unui comunicat emis redacţiei.
I.S.Miscellanea / 14 iulie 2025
Ample lucrări de reparaţii pe străzile şi trotuarele aflate în administrarea Municipalităţii încep în tot oraşul; Primăria Municipiului Bucureşti (PMB), prin Administraţia Străzilor, a încheiat trei acorduri-cadru, în valoare totală de 447 de milioane de lei, pentru efectuarea acestor intervenţii pe o perioadă de patru ani.
O.D.Ziarul BURSA #Miscellanea / 14 iulie 2025
O.D.Ziarul BURSA #Miscellanea / 14 iulie 2025
Un studiu internaţional realizat de cercetători de la Universitatea Ebraică din Ierusalim şi colaboratori din SUA scoate la lumină o realitate psihologică profundă: oamenii apreciază mai mult sprijinul emoţional atunci când cred că provine de la un alt om, chiar dacă în realitate este generat de un model de inteligenţă artificială (AI).
A.B.Miscellanea / 14 iulie 2025
A.B.Miscellanea / 11 iulie 2025
ANA FELEAMiscellanea / 11 iulie 2025
ANA FELEAMiscellanea / 11 iulie 2025
S.B.Miscellanea / 11 iulie 2025
S.B.Miscellanea / 11 iulie 2025
M.P.Miscellanea / 11 iulie 2025
A.B.Miscellanea / 10 iulie 2025
A.B.Miscellanea / 10 iulie 2025
A.B.Miscellanea / 10 iulie 2025
ANA FELEAMiscellanea / 10 iulie 2025
ANA FELEAMiscellanea / 10 iulie 2025
ANA FELEAMiscellanea / 10 iulie 2025
O.D.Ziarul BURSA #Miscellanea / 10 iulie 2025
O.D.Ziarul BURSA #Miscellanea / 10 iulie 2025
O.D.Miscellanea / 10 iulie 2025

Gheorghe Iorgoveanu
A consemnat Emilia Olescu
A.I.
George Marinescu
A.V.
O.D.
| 5.0989 | |
| 4.3341 | |
| 5.5471 | |
| 5.8558 | |
| 668.4279 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.I. - 20 aprilie
Piaţa de Capital /A.V. - 17 aprilie
Piaţa de Capital /A.I. - 17 aprilie
Piaţa de Capital /A.I. - 16 aprilie
Piaţa de Capital /A.V. - 16 aprilie
Piaţa de Capital /A.I. - 15 aprilie
George Marinescu recorded.
George Marinescu