Ca răspuns la declaraţia Vicepreşedintelui Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) cu privire la întrebarea dacă Directorul general al Bursei de Valori Bucureşti (BVB) este membru al Personalului în sensul regulamentelor interne ale Societăţii, Directorul general BVB, astăzi, a adresat o scrisoare Vicepreşedintelui ASF, se arată într-un comunicat BVB.
BVB citează, prin fragmente din această scrisoare, argumentele ce demonstrează că în lumina regulamentelor interne BVB, inclusiv Actul Constitutiv, cei doi conducători ai Societăţii "nu pot fi consideraţi Personal BVB".
Astfel se arată: "1. Nu există nicio prevedere în legislaţie, Actul Constitutiv al BVB sau regulamentele interne ale Societăţii (inclusiv Regulamentul de Organizare şi Funcţionare ROF) care să stipuleze ca Directorul general (şi Directorul general adjunct) este membru al Personalului. Acest lucru este important atunci când vine vorba de interdicţii sau restricţii impuse Directorului general, deoarece nu orice restricţie trebuie interpretată în mod larg. 2. În al doilea rând, [...] Actul Constitutiv al BVB menţionează expres diferenţierea, pe categorii, între Personalul şi Conducătorii BVB. Aceasta este exprimată clar prin chiar titlul Capitolului V al Actului Constitutiv: Capitolul V. Personalul Societăţii. Directorii Societăţii. Această distincţie terminologică şi materială se observă pe întreg parcursul acestui Capitol. 3. Una dintre obligaţiile Directorului general BVB este stipulată în art. 14 (1) din ROF: Directorul general-conducător exercită competenţele de organizare, conducere şi cele privind funcţionarea BVB, inclusiv pe cele de angajare şi salarizare ale personalului [...], care confirmă de asemenea, în acest context, diferenţa dintre Personal şi Director general. 4. Mai mult decât atât, Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al BVB, în concordanţă perfectă cu Actul Constitutiv, prevede o definiţie a Personalului, respectiv în art. 14: Personalul BVB poate fi angajat cu contract individual de muncă /.../. Este inutil de spus că Directorul general nu poate fi considerat Angajat. De asemenea, contractul meu de mandat stipulează în mod expres că NU sunt un Angajat al BVB. 5.Definiţia de mai sus explică de ce în multe cazuri Personalul este echivalent cu Angajaţii. Expresia cea mai evidentă, confirmând că există trei grupuri distincte, este prevazută de art. 66 par. 1 din ROF, interpunând conducătorii între toţi angajaţii şi membrii Consiliului de Administraţie. 6. Prin urmare, art. 99 din ROF, fără nicio îndoială, se referă la Personal, şi nu la Directorul general şi Directorul general adjunct. O interpretare contrară ar însemna că art. 99 contravine Actului Constitutiv şi contrazice definiţia Personalului aşa cum ea este stipulată în ROF".
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.04.2014, 14:03)
Mie mi-ar fi de ajuns aceasta argumentare, iar daca e necesar, poate urmatoarea adunare generala a actionarilor va schimba actul constitutiv si regulamentul BVB astfel incat aceasta diferentiere sa fie explicita.
Mai important in tot acest studiu de caz in materie de guvernanta corporative e ca ar fi bine ca CEO-ul sa isi faca publica remuneratia, inclusiv cea bazata pe actiuni de performanta si/sau optiuni, o practica standard de alfel in alte piete, dar totodata insotita de criteriile de performanta/obiectivele aferente.
Orice discutie despre potentiale conflicte de interese poate incepe abia de acolo.
2. BVB are si singura a definit PERSONALUL BVB
(mesaj trimis de anonim în data de 09.04.2014, 14:51)
Codul de Etică se aplică întregului personal al BVB, în sensul larg al cuvântului (angajaţii cu normă întreagă sau parţială, pe perioadă nedeterminată/determinată si/ sau conducerea executivă)