VASILE DÎNCU:"Nu intenţionăm să reintroducem stagiul militar obligatoriu"

G.M.
Ziarul BURSA #Politică / 4 aprilie 2022

"Nu intenţionăm să reintroducem stagiul militar obligatoriu"

Guvernul nu intenţionează să reintroducă stagiul militar obligatoriu, a declarat Vasile Dîncu, ministrul Apărării Naţionale, la finalul vizitei pe care a făcut-o la finalul săptămânii trecute la baza aeriană de la Bobocu.

"Vreau să risipesc orice temere legată de obligativitatea armatei. Este imposibil de făcut acest lucru, nu se poate nici economic şi nu mai este nici fezabil. Ne gândim spre câteva strategii pe viitor în completarea unei armate profesioniste de a optimiza salarizarea şi toate beneficiile pe care tinerii care aleg această profesie să le aibă pentru că tipurile de venituri pe care le au militarii sunt sub contribuţia pe care o aduc ei societăţii şi ne dăm seama foarte bine de asta acum când avem nevoie de ei să fie în cea mai buna formă", a spus Vasile Dîncu.

Ministrul de resort a precizat că MApN ia în calcul mai multe variante de voluntariat, deoarece sunt tineri care vor să facă o pregătire militară de bază, dar într-un sistem modern, motiv pentru care ar putea fi organizate stagii de 3-4 luni special pentru aceştia.

"S-a lansat sistemul de voluntariat anul trecut dar nu a fost prea atractiv. Am optimizat acest sistem, am venit cu noi prevederi, am mărit salariul, beneficiul financiar pe timpul şcolarizării şi am mărit şi salariul pe care îl ia un voluntar când nu participă la instruiri, s-a ajuns la un optim aşa că anul ăsta am făcut o cerere pentru 444 de locuri de muncă şi am avut 1400 de candidaţi cu dosare bune, deci exista o adresabilitate. De asemenea am primit pe Facebook şi pe Tik-Tok cereri de la tineri care îşi doresc o pregătire militară de bază. Sunt tineri care vor să facă asta dar într-un sistem modern. Nu va mai fi un stagiu cum era armata obligatorie, cred că vom face în stagii de 3-4 luni special pentru tineri, să aibă o pregătire militară, o pregătire de bază", a precizat Vasile Dîncu.

De asemenea, ministrul Apărării a declarat că o armată modernă are nevoie de cât mai mulţi specialişti din toate domeniile pentru că şi vremurile s-au schimbat, iar militarii trebuie să facă faţă la mai mult decât o agresiune militară.

"Vrem cât mai mulţi experţi în armată, informaticieni, medici, ingineri de toate felurile şi sociologi, psihologi, pentru că în perioada asta armata trebuie să răspundă unor provocări mult mai mari decât agresiunea militară în sine", a mai spus Vasile Dîncu.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. sociologi...da, cimpanzeule, tu sociolog esti foarte necesar unei armate care intr-un conflict cu rusii iti trimit aia rachete, bombe, drone si tancuri sa te saturi de vorbe goale,bai prostovan securist.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Avocat Ianul Alexandra
cautavocat.ro
BTPay
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

27 Ian. 2023
Euro (EUR)Euro4.8922
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4928
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.8793
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.5612
Gram de aur (XAU)Gram de aur278.5647

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro