Răspunsul prof. dr. Florin Georgescu pentru prof. dr. Adrian Severin (IV)

Miscellanea / 3 noiembrie 2021

Răspunsul prof. dr. Florin Georgescu pentru prof. dr. Adrian Severin (IV)

Motto: "Les bons comptes font les bons amis"

De subliniat că, totodată, analiza după provenienţa acţionariatului arată că firmele cu capital străin au un calibru economic şi o eficienţă a activităţii semnificativ mai ridicate decât societăţile private româneşti, indiferent de indicatorul economic analizat. Astfel, societăţile comerciale cu acţionariat nerezident cumulează 40% din activele totale ale economiei reale, 41% din valoarea adăugată şi 44% din cifra de afaceri, deşi reprezintă numai 6% din numărul de societăţi comerciale şi operează cu 27% (1,1 mil.) din numărul de salariaţi. Spre comparaţie, companiile private cu acţionariat autohton, cu toate că reprezintă 93% din numărul firmelor, însumează numai 44% din activele totale, 51% din VAB şi cifra de afaceri, cu toate că angajează de 2,4 ori salariaţi mai numeroşi decât firmele cu acţionariat străin, respectiv 65% din numărul angajaţilor din economie, echivalând cu 2,6 mil. de persoane, ceea ce demonstrează productivitatea muncii mult mai redusă a firmelor româneşti în raport cu cele străine.

O altă evidenţă a aplicării terapiei de şoc în perioada 1997-2000, provine din faptul că sute de mine din sectorul extracţiei de cărbune au fost închise şi zeci de mii de mineri au fost concediaţi (cu plata unor compensaţii modeste), fără ca statul să creeze vreo perspectivă de angajare a acestora în zonele respective, ci chiar importând cărbune în anii următori (ceea ce a creat presiuni privind deprecierea cursului leu-dolar, în lipsa unor resurse valutare robuste, rezultând un alt cost pentru cetăţeni). Această decizie de reformă de tip şoc a fost adoptată pentru cvasi-eliminarea subvenţiilor bugetare în sectorul extracţiei de cărbune, respectiv cu 114 mil. USD (-82% în anul 2000 faţă de 1996, adică de la 0,4% din PIB în acel an, când se înregistra, deja, o diminuare substanţială de la 1,16% din PIB în 1992, la 0,04% în 2000). De subliniat că, în aceiaşi patru ani menţionaţi, se tăiau din buget 0,114 mld. USD destinaţi mineritului în extracţia cărbunelui şi se suportau, concomitent, din acelaşi buget, miliarde de dolari pentru acoperirea pagubelor provocate în bănci de capitalizarea pe gratis a unor cetăţeni privilegiaţi ai tranziţiei.

Opţiunea pentru abordarea dăunătoare privind terapia de şoc, care nu a asigurat un raport just pentru sectorul real şi populaţie între beneficiile economice şi costul social al reformelor, se distinge şi din examinarea comparativă a dinamicii procesului de privatizare, în perioada terapiei graduale faţă de cea a terapiei de şoc, astfel:

oÎntre anii 1993-1996, Fondul Proprietăţii de Stat a vândut (în baza acordurilor cu BIRD) un număr de 2.726 de societăţi comerciale, dintre care: i) 74% (2.017 societăţi) întreprinderi mici; ii) 23% (640 de societăţi) unităţi mijlocii şi iii) 3% (69 de firme) societăţi comerciale mari.

oPreţul mediu obţinut pentru o întreprindere privatizată a fost de 0,26 mil. euro.

oDe subliniat că, în această perioadă, s au valorificat 33% din numărul total de societăţi vândute, obţinându se 10% (0,72 mld. euro) din suma totală încasată.

Pe parcursul procesului complex de privatizare au existat abordări diferite. Astfel, în anii 1993-1996 s a optat, în cadrul acordurilor încheiate cu instituţiile financiare internaţionale, pentru privatizarea prioritară a întreprinderilor mici şi mijlocii către capitalul autohton (prin metodele MEBO şi programul asociaţiilor salariaţilor - PAS), în scopul asigurării condiţiilor ca angajaţii care au contribuit la crearea proprietăţii socialiste să beneficieze de părţi adecvate din aceasta, în mod transparent şi corelat cu forţa lor financiară, creându se astfel condiţii de manifestare din partea noilor acţionari a iniţiativei private care a lipsit întreprinderilor în perioada comunismului. De subliniat că multe dintre societăţile comerciale privatizate în intervalul menţionat au avut ulterior evoluţii pozitive, deoarece s au retehnologizat prin atragerea unor noi acţionari, români şi străini, şi au redimensionat forţa de muncă potrivit condiţiilor pieţei şi, ca efect, funcţionează în mod profitabil şi astăzi.

Referitor la intervalul 1993-1996, este de remarcat investiţia corporaţiei internaţionale sud coreene Daewoo în sectorul construcţiei de automobile, care a cumpărat, pentru o sumă redusă, vechea uzină Oltcit de la Craiova. Dar, pe baza unei legislaţii fiscale favorabile adoptate în anul 1994 - deschisă pentru orice investitor străin -, compania coreeană s a angajat şi a respectat integral obligaţia asumată constând în investiţii noi care au însumat aproape 1 mld. USD. Acestea s au concretizat în aport de echipamente şi utilaje tehnologice performante, precum şi într o infuzie consistentă de capital de lucru. S a construit astfel, la Craiova, cea mai modernă secţie de turnătorie din Europa la acea vreme (pentru realizarea blocului motor al automobilelor, inclusiv cu destinaţia export) şi s a transferat tehnologie avansată la câteva sute de societăţi comerciale româneşti, care au devenit furnizori de subansamble pentru Daewoo, compania atingând, aşa cum s a angajat, un grad de integrare pe orizontala industriei româneşti de 70%. Totodată, câteva sute de muncitori, tehnicieni şi ingineri au urmat cursuri de calificare cu durata de şase luni în Coreea, pe cheltuiala investitorului sud coreean. Începând cu anul 1996, când a început efectiv fabricaţia, corporaţia Daewoo a produs în România un număr de şase modele de autovehicule, incluzând clasa de lux, cea de tip executive, maşini mici de oraş, precum şi un microbuz pentru transportul de persoane, foarte apreciate pe piaţa internă şi competitive la export, concurând cu succes cu autovehiculele produse de ţările dezvoltate din Occident. Daewoo se pregătea pentru lansarea în producţie a unui model performant de maşină de teren. În anul 1997 însă, în Coreea de Sud a izbucnit, pe fondul crizei asiatice, o criză financiară, pornind în principal de la îndatorarea externă a ţării pe termene scurte şi plasarea de împrumuturi pe termene lungi (maturity mismatch) către antreprenorii interni pentru dezvoltarea economică a ţării, inclusiv pentru investiţii în străinătate (cum era şi cazul Daewoo România). Coreea de Sud a fost obligată să apeleze la asistenţa financiară a FMI care, în cadrul programului de ajustare convenit cu autorităţile statului (1999), a prevăzut obligaţia ca marile firme coreene să şi restrângă masiv investiţiile în străinătate, în condiţiile retragerii capitalurilor private străine, concomitent cu restructurarea substanţială a activităţilor interne. În acest context, producţia uzinei Daewoo din Craiova a încetinit în mod accentuat începând cu anul 1999, apoi s a limitat numai la realizarea pieselor de schimb pentru automobilele aflate în circulaţie, conform obligaţiei contractuale. În final, în anul 2007, corporaţia internaţională Ford a preluat oficial Automobile Craiova de la AVAS, după ce, în anul 2006, guvernul român a răscumpărat acţiunile părţii coreene, redevenind acţionar majoritar. În concluzie, putem aprecia că investiţia Daewoo în România a fost pe deplin eficientă din punct de vedere economic, deoarece a creat noi locuri de muncă (la finele anului 2006, compania avea 3959 de persoane angajate), a acoperit necesităţile pieţei interne de automobile într o gamă relativ extinsă, realizând totodată şi exporturi semnificative, a condus la retehnologizarea a numeroase firme româneşti furnizoare de componente auto etc.

oÎn intervalul 1997-2000 (în baza acordurilor PSAL 1 şi ASAL încheiate cu Banca Mondială, potrivit abordării specifice terapiei de şoc), s au privatizat 4.759 de companii, respectiv cu 75% mai multe societăţi comerciale (+2.033 de unităţi) decât în perioada anterioară, într o structură cuprinzând un număr mai ridicat de societăţi mari şi mijlocii. În cadrul celor 4.759 de societăţi vândute s-au regăsit: i) 214 unităţi mari (4,4% din totalul perioadei), reprezentând un număr de 3,1 ori mai mare decât companiile din această categorie privatizate între 1993 şi 1996; ii) 1.333 de societăţi mijlocii (27,4% din total), respectiv cu 66% mai multe societăţi comerciale decât întreprinderile de acest tip vândute în intervalul precedent.

Dar, în condiţiile eliminării prin legislaţie, în 1997, a preţului minim de vânzare a societăţilor comerciale, s a obţinut o valoare medie pe unitate privatizată de numai 0,32 mil. euro, faţă de 0,26 mil. euro, un nivel cu doar 0,06 mil. euro mai ridicat comparativ cu perioada 1993-1996, deşi între anii 1997 şi 2000 s-au privatizat cu mult mai multe societăţi mari şi mijlocii, aşa cum s-a menţionat mai sus.

Astfel, în intervalul 1997-2000 au fost vândute 58% dintre societăţile privatizate, obţinându se numai 21% (1,52 mld. euro) din totalul încasărilor obţinute în procesul de privatizare, în timp ce în perioada 1993-1996 s-au valorificat 33% din numărul total de societăţi vândute obţinându-se 10% (0,72 mld. euro) din suma totală încasată.

Pe baza datelor pentru perioada cuprinsă între 1993 şi 2016, rezultă că, pentru 8.200 de societăţi privatizate în cei 24 de ani, România a încasat 7,1 mld. euro. Preţul mediu pe societate comercială cu capital de stat vândută către investitorii particulari a fost de numai 866 mii euro. Prin deducerea din suma totală a veniturilor generate de privatizarea BCR (2,25 mld. euro), rezultă un preţ mediu pe societate privatizată şi mai redus, respectiv de doar 592 mii euro.

Din aceste date rezultă sumele medii modice la care s-a efectuat privatizarea societăţilor comerciale de stat, noii proprietari obţinând, îndeosebi începând cu anul 1997, când s-a eliminat limita de preţ, prin închiderea companiilor respective şi valorificarea activelor mobiliare şi imobiliare ale acestora, sume de zeci şi sute de ori mai mari comparativ cu preţurile achitate la achiziţionarea întreprinderilor respective.

Se constată că deşi într-adevăr este regretabil că reprezentanţii statului român nu i-au apărat mai bine interesele acestuia, aşa cum în mod corect argumentează profesorul Severin, evoluţiile economice şi sociale nefavorabile marii majorităţi a cetăţenilor au putut avea loc în contextului unor legi şi instituţii slabe, acestea fiind, în realitate, fundamentul precar care a dat naştere formării capitalismului de redistribuire.

Pe lângă ineficienţa economică regăsită în cazul privatizării unui număr ridicat de societăţi comerciale, din controalele efectuate de Curtea de Conturi, au rezultat numeroase abateri de la lege, care au diminuat, uneori substanţial, sumele cuvenite statului (Rapoartele anuale ale Curţii de Conturi 2010-2015).

Acestea, în condiţiile în care cadrul juridic al privatizării a evoluat după cum urmează:

oAşa cum s-a arătat anterior, prin OUG nr. 88 din 1997, a fost eliminat preţul minim de vânzare a societăţilor comerciale ale statului, stabilindu-se că valorificarea se face la preţul de piaţă, cu obligaţia, formulată însă lax, a noilor proprietari de a-şi asuma anumite angajamente de investiţii. Totodată, prin acest act normativ, s-au introdus facilităţi la plata unor obligaţii bugetare pentru cumpărătorii care se angajau să relanseze activitatea companiilor.

oUlterior, prin Legea nr. 137 din 2002, în scopul accelerării vânzării societăţilor comerciale mari şi foarte mari, care înregistrau datorii semnificative, s-a stabilit acordarea şi a altor facilităţi cu prilejul privatizării, privind plata obligaţiilor acestora şi către furnizorii de utilităţi - întreprinderi de stat. Aşadar, statul român şi, implicit, contribuabilii au pierdut în cadrul privatizării, începând cu anul 1997, importante sume băneşti, pe mai multe canale, astfel: i) prin scăderea masivă a preţului de vânzare de la valoarea activului net, aşa cum s-a stabilit prin legea iniţială, la preţul determinat pe o piaţă incipientă, în formare; ii) ca efect al renunţării de către stat la încasarea de la marea majoritate a întreprinderilor vândute a impozitelor şi taxelor datorate bugetului; iii) din cauza anulării obligaţiilor băneşti ale noilor proprietari către furnizorii, aparţinând tot statului, de energie electrică, gaze naturale, energie termică, precum şi de servicii privind alimentarea cu apă, canalizarea etc.

În timp ce categorii restrânse de persoane privilegiate profitau de acumularea socialistă realizată în deceniile anterioare (evitând astfel circuitul normal al formării, cu eforturi individuale substanţiale şi în timp îndelungat, a capitalului, aşa cum s-a întâmplat în ţările dezvoltate occidentale, cu parcurgerea succesivă a etapelor de muncă, economisire şi acumulare prin reinvestirea profiturilor realizate), marea majoritate a populaţiei din România nu a "beneficiat" decât de costul social dramatic al reformelor adoptate în cursul tranziţiei, care au fost orientate în permanenţă în direcţia apărării intereselor avantajaţilor şi protejaţilor acestei perioade, caracterizate, în numeroase cazuri, prin metode de îmbogăţire individuală specifice "acumulării primitive a capitalului".

Pe baza informaţiilor prezentate anterior, nu împărtăşim afirmaţia profesorului Severin, apreciativă la adresa celor "câţiva români care au avut încredere în acest sistem (al voucherelor, n.n.), au acumulat respectivele titluri şi apoi au devenit importanţi acţionari la societăţi rentabile sau rentabilizabile", pe antreprenori neputându-i considera capitalişti veritabili deoarece şi-au dezvoltat afaceri profitabile prin specularea pe piaţa neagră a certificatelor nenominative de proprietate în loc să recurgă la principiile fundamentale privind formarea capitalului, respectiv munca, economisirea şi acumularea prin reinvestirea profitului obţinut.

Utilizarea cu frecvenţă ridicată a instrumentului pierderilor a permis antreprenorilor să transfere din firme în proprietatea personală importante sume de bani, reducând implicit capitalul societăţilor comerciale, iar la nivel macroeconomic, diminuând valoarea adăugată brută creată în economie, inclusiv PIB efectiv şi potenţial, ceea ce a provocat un volum ridicat de arierate, distorsiuni în alocarea resurselor, presiuni inflaţioniste şi privind deprecierea cursului de schimb. La înregistrarea pierderilor societăţilor comerciale a contribuit subevaluarea veniturilor realizate, concomitent cu supradimensionarea costurilor, în cadrul cărora a fost frecvent inclusă, în mod subiectiv, o gamă largă de cheltuieli personale ale acţionarilor şi administratorilor. La aceste practici imorale s a adăugat şi mecanismul preţurilor de transfer, la care societăţile comerciale au recurs deseori, în mod preponderent firmele cu capital străin.

Prin măsurile economice de tip şoc aplicate, aşa cum am argumentat deja, în perioada 1997-2000 (şi nu 1990-1992, cum susţine profesorul Severin, când a avut loc o terapie de tip şoc în domeniul legislativ şi instituţional), dezechilibrele economice nu au fost rezolvate, ci au fost transferate, în condiţiile declinului economico-social, pe un palier inferior de dezvoltare a ţării, după cum rezultă din următoarele cifre (Georgescu, 2002):

oÎn timp ce, în perioada 1997-2000, produsul intern brut a fost tot mai redus (-11,3% în anul 2000 faţă de 1996), distribuţia acestuia a fost tot mai inechitabilă între grupurile sociale. Această evoluţie nefavorabilă pentru marea majoritate a populaţiei a fost cauzată de aplicarea unor măsuri cu efecte sociale negative, specifică doctrinei şi practicii forţelor politice de dreapta.

oS-a înregistrat o evoluţie cu mult peste indicele general al preţurilor şi nivelul deprecierii cursului de schimb (de circa 7-8 ori în 2000 faţă de 1996) a indicilor preţurilor şi tarifelor la o serie de bunuri şi servicii cu mare pondere in consumul populaţiei (afectând profund nivelul de trai al cetăţenilor), respectiv creşteri cuprinse între 8,2 ori la carnea de porc şi 54,7 ori la tariful convorbirilor telefonice, cu majorări importante la: energie electrică de circa 16 ori, energie termică de 15,3 ori, gaze naturale de 23,8 ori, benzină de 13,5 ori, motorină de 17,6 ori, lapte de 12,8 ori, pâine de 8,8 ori, apă potabilă de 13,2 ori, chirie 12 ori, transport feroviar de 11,1 ori, transport în comun de 12,3 ori, transport cu metroul de 13,3 ori etc.

oDe subliniat că rata şomajului s-a majorat de la 6,6% în luna decembrie 1996 la 10,5% în decembrie 2000. În condiţiile creşterii accentuate a ratei şomajului s-a diminuat în mod substanţial numărul mediu al salariaţilor respectiv cu 27,1% (de la 5939 mii persoane în 1996 la 4329 mii persoane în anul 2000, respectiv o scădere de 1610 mii persoane).

oÎn aceste condiţii, luând ca bază de raportare luna octombrie 1990 (considerată ca un punct de referinţă rezonabil, după ce, în perioada ianuarie-octombrie 1990, s-au aplicat o serie de măsuri sociale reparatorii faţă de sacrificiile suportate de populaţie anterior Revoluţiei, îndeosebi între 1982 şi 1989), se constată ca puterea de cumpărare a salariului (raportul dintre indicele de creştere a salariului mediu net şi a preţurilor de consum) a scăzut de la 72,3% în noiembrie 1996 la numai 58,6% în noiembrie 2000, respectiv cu circa 13,7 p.p. Totodată a avut loc scăderea puterii de cumpărarea a pensiilor de la 59,2% în luna decembrie 1996 la 47,2% în decembrie 2000.

oRezultă că, în perioada analizată, rata sărăciei (definită ca pondere a persoanelor care trăiesc sub pragul de 60% din cheltuielile medii de consum pe adult echivalent) s-a înrăutăţit de 2,2 ori, crescând de la 19,9% în 1996 la 44% în anul 2000.

oUn aspect important care se impune subliniat este faptul că guvernul gradualist Văcăroiu a reuşit prima ieşire pe pieţele internaţionale de capital în anul 1996 (după expirarea celor 15 ani de carantină impuşi de marea finanţă internaţională) pe baza performanţelor

economico-financiare bune şi foarte bune obţinute în perioada

1993-1996, când România avea un rating de ţară situat la nivelul celui al Cehei, Poloniei şi Ungariei. În cadrul acestei operaţiuni complexe ţara noastră a obţinut un împrumut total de 0,75 miliarde dolari echivalent de pe piaţa japoneză, în scopul consolidării rezervei valutare a statului administrate de BNR. Deşi această sumă împrumutată era foarte redusă în raport cu cele 60 miliarde de dolari promise de regimul CDR ca intrări de fonduri externe, România s-a aflat în situaţia foarte dificilă de a fi în pragul intrării în incapacitate de plată în anul 1999 ca urmare a contra-performanţelor economice din perioada guvernării de dreapta, ratingul ţării deteriorându-se până la nivelul ţărilor slab dezvoltate din Africa şi America Latină. Lipsa credibilităţii externe a guvernării CDR, inclusiv ca efect al nerealizării programelor asumate faţă de FMI şi BIRD, a provocat ca pe o perioadă record de 21 de luni (ianuarie 1998 - septembrie 1999) ţara să nu beneficieze de niciun cent împrumut extern pentru balanţa de plăţi a statului, ceea ce a cauzat mari dificultăţi în administrarea serviciului datoriei externe (Georgescu, 2018b). Evitarea falimentului financiar al ţării s-a realizat ca efect al eforturilor susţinute şi a credibilităţii ridicate de care dispunea Banca Naţională a României, care a reuşit să procure valuta necesară achitării ratelor scadente în anul 1999 ale datoriei externe.

oAdevărata "curbă de sacrificiu" la care a fost supusă populaţia în intervalul 1997-2000 a fost respinsă de aceasta, cetăţenii sancţionând partidele care au condus ţara, fapt confirmat de rezultatele foarte slabe ale guvernanţilor la alegerile din toamna anului 2000, după cum urmează:

a dispărut de pe scena politică PNŢ-CD care nu a întrunit pragul minim electoral de 5%;

PNL 9,0%;

PD 9,1%;

În schimb partidele din opoziţie au obţinut scoruri electorale remarcabile, astfel:

PDSR 45,7%;

PRM 25,4%.

oCaracterul foarte costisitor pentru populaţie al terapiei de şoc, care nu agreează acest tip de politici, a fost confirmat şi de mandatul relativ scurt al lui L. Balcerowicz ca viceprim-ministru şi ministru al finanţelor în Polonia (când a liberalizat rapid preţurile şi a efectuat privatizări accelerate, multe din ele ineficiente prin prisma interesului naţional etc.), cetăţenii acestei ţări respingând acest tip de reforme şi votând pentru un guvern social-democrat care a aplicat măsuri economice graduale. Decizia polonezilor a fost adoptată în condiţiile în care acest stat beneficia, anterior aplicării terapiei de şoc, de premise economice externe şi interne favorabile, astfel: (i) anularea a jumătate din datoria externă însumând aproape 50 mld. dolari în decembrie 1989 şi rescadenţarea în termeni convenabili a restului de plată; (ii) intrarea unui volum ridicat de investiţii străine directe;

(iii) ţara beneficia, încă de la începutul anilor 1980, de un sector privat consolidat în ramuri cum ar fi: comerţul, serviciile şi agricultura.

Urmare în Răspunsul prof. dr. Florin Georgescu pentru prof. dr. Adrian Severin (V)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
BTPay
Electromagnetica
infinitumcosmetics.ro
fabricadeceai.ro

Curs valutar BNR

26 Mai. 2022
Euro (EUR)Euro4.9423
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6194
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.8107
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8196
Gram de aur (XAU)Gram de aur274.1764

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro