De ce se înşeală Adrian Severin mizând pe victoria Rusiei

Sorin Rosca Stanescu
Politică / 24 iulie, 12:03

Sorin Rosca Stanescu

Zilele trecute, cel mai important analist de politică externă pe care îl avem, Adrian Severin, a publicat o amplă analiză pe care am preluat-o şi pe site-ul Corectnews. El susţine că Federaţia Rusă este practic învingătoare în războiul cu Ucraina şi că, în consecinţă, implicit, a învins şi „Occidentul colectiv”, cum se exprimă el. Am convingerea că se înşeală. Şi din acest motiv, voi utiliza câteva informaţii-cheie pe care domnia sa, dintr-un motiv pe care nu prea îl înţeleg, le-a omis.

Războaiele moderne, începând de la Napoleon Bonaparte şi până azi, au demonstrat că victoria nu le aparţine decât acelor state care dispun de o forţă economică superioară adversarilor, care le permite ca pe durata conflagraţiei să depăşească şi să copleşească, sub aspectul armamentului aruncat în luptă, cantitativ şi calitativ, forţele adversarului. Al doilea adevăr, şi el axiomatic, este că nu înving decât coaliţiile mai puternice atunci când se confruntă cu coaliţii mai slabe. Domnul Adrian Severin porneşte de la premisa că potenţialul militar al Federaţiei Ruse este net superior potenţialului militar al Ucrainei, cu toată susţinerea de care regimul Zelenskiy beneficiază din exterior şi, în al doilea rând, că alianţele internaţionale ale Federaţiei Ruse sunt mai puternice decât alianţele „Occidentului colectiv”, aşa cum este el denumit, în general, de propaganda de la Kremlin. Şi afirm că se înşeală. Să vedem de ce.

Produsul intern brut, în dolari, al Federaţiei Ruse se ridică la cifra de 2,41 trilioane. E adevărat, aproape dublu în raport cu produsul intern brut al Ucrainei. În schimb, atunci când domnul Severin face o comparaţie între puterea economică a Federaţiei Ruse şi puterea Ucrainei plus a aliaţilor acesteia, îi scapă din vedere faptul că Uniunea Europeană are un produs intern brut de 19,99 trilioane. Deci de vreo 16 ori mai mare decât cel al Rusiei. Ca să nu mai vorbim despre Statele Unite, al căror produs intern brut este de 24,49 trilioane de dolari, adică de peste 12 ori mai mare decât cel al Federaţiei Ruse. Atâta timp cât, chiar conform afirmaţiilor analistului de politică externă, Federaţia Rusă se confruntă cu „Occidentul colectiv”, pe care îl învinge, suntem obligaţi să luăm în calcul resursele pe care respectivul Occident colectiv le are şi pe care le poate utiliza pe parcursul acestei confruntări, care deja durează de peste 3 ani şi jumătate. Este adevărat, domnul Adrian Severin face referire şi la aliaţii Federaţiei Ruse. Fac pentru început precizarea că dintre aliaţii Federaţiei Ruse, singurii care intervin, furnizând armament Moscovei, sunt Coreea de Nord şi Iranul. În timp ce aliaţii Ucrainei, care sunt reprezentaţi de peste 40 de state, deci nu numai de Uniunea Europeană şi Statele Unite, sub o formă sau alta, furnizează toţi, în mod constant, ajutor financiar, militar şi diplomatic regimului Zelenskiy. Dacă ne uităm la principalii doi „parteneri” ai Federaţiei Ruse, vom observa că China, care acordă mai degrabă o susţinere diplomatică decât una militară, are un produs intern brut de 19,23 trilioane, adică sub nivelul Uniunii Europene. Iar Iranul are, în comparaţie cu Uniunea Europeană şi Statele Unite, un produs intern brut insignifiant, de doar 437 miliarde de dolari.

Napoleon Bonaparte a pierdut războiul în care s-a angajat împotriva Rusiei, a Marii Britanii şi altor state europene pentru că Franţa, indiferent de cuceririle pe care le-a făcut, nu a avut resursele necesare pentru a produce armament în ritmul în care au produs armament adversarii săi. Acelaşi tip de eşec a fost generat şi în ceea ce îl priveşte pe Hitler. În toate aceste situaţii - şi, desigur, mai sunt şi alte exemple - este de notat că au contat într-o mare măsură şi alianţele externe, alianţele împotriva Franţei lui Napoleon Bonaparte şi alianţele îndreptate împotriva regimului hitlerist. Alianţele au adus cu sine, într-un timp relativ scurt, de câţiva ani, de fiecare dată, resurse mult mai mari decât au fost capabile să mobilizeze statele agresoare.

Nu mai este un secret pentru nimeni că războiul modern se desfăşoară în mare măsură cu ajutorul dronelor, care au devenit armele cele mai frecvent utilizate. Rusia este capabilă, în acest moment, să producă, conform declaraţiilor lui Vladimir Putin, 1,5 milioane de drone pe an. Dar ce să vezi? Ucraina produce şi ea, în prezent, tot 1,5 milioane de drone pe an. Nu avem informaţii de la Kremlin, la acest capitol, privind potenţialul Federaţiei Ruse. Avem, în schimb, informaţii de la Kiev, conform cărora, în curând, Ucraina va produce 4-5 milioane de drone pe an, un număr suficient de mare pentru a aproviziona cu drone şi statele NATO.

În fine, în balanţă poate fi pus şi numărul de militari activi. Domnul Adrian Severin consideră că, sub acest aspect, Federaţia Rusă copleşeşte literalmente Ucraina, care nu mai dispune de suficiente resurse umane pe care să le utilizeze pe front. Nu este aşa. Federaţia Rusă raportează 1,32 milioane de militari activi, în timp ce Ucraina are pe fronturile de luptă 900 de mii de militari activi.

Dacă cercetăm cu atenţie datele statistice de mai sus, cărora le putem adăuga şi multe altele, furnizate în mod oficial, în primul şi-n primul rând de către cele două guverne, cel de la Moscova şi cel de la Kiev, dacă le confruntăm şi cu alte statistici internaţionale, care confirmă informaţiile pe care le-am prezentat mai sus, vom observa că nu există niciun mare motiv de îngrijorare pentru cei care susţin Ucraina, un stat supus în mod clar unei agresiuni, şi, în consecinţă, niciun motiv de optimism în ceea ce priveşte o prezumtivă victorie în acest război a Federaţiei Ruse şi, cu atât mai puţin, este posibil să ne imaginăm scenariul pe care ni l-a servit Adrian Severin privind înfrângerea „Occidentului colectiv”.

Opinia Cititorului ( 47 )

  1. ,,cel mai important analist de politică externă pe care îl avem" ? Nea roscutetz, vezi ca nu face bine la intelect vizionarea lui Tuca cg-show!

    1. Da, Severin e cel mai important analist care a facut puscarie pentru coruptie.

      100% spot on

    Oare si Dan Dungaciu se inseala la Tuca Show?

    Cele mai recente date ne arata ca nu.Dar ce mai conteaza o paine cinstita castigata in ziua de astazi, daca o poti obtine cu subventii UE strecurate in presa. 

    1. rusofilii tuca si dungaciu. cum s-ar putea insela, rublele-s bune

      . Cel de la postarea nr. 2 nici nu trebuie șuat in seama. El intra in categoria celor care mircea Dinescu, le-a dedicat o poiezie. Rsii nu se mai lupta demult cu ucraina,ei se lupta cu NATO. Cineva care mai are si putin creier, crede ca ucraina v-a mai recupera teritoriile ocupate de rusi vreodata. Nu ucraina a inventat dronele pe care le produce ci NATO.Pentru ajutorul dat ucrainei, tarile bogate din UE. sunt in recesiune, iar Romania, a intrat in colaps pusa de stapanii COLONIEI pe LIMBRICII care ne conduc,sa ajute ucraina iar pe romani sa ii jupoaie.Dragi romani. Luati exemplu de la ucrainieni care au protestat contra TRADATORULI ZELE, care a VNDUT si el UCRAINA STRAINILOR, care daduse o lege prin care la fel ca la noi,dorea sa desfiinteze DNAul ucrainian care ajunsese la CORUPTII di GUVERNUL UCRAINEI.Poporul ucrainian areactionat cu furie si PACALICIUL a revenit imediat ,de frica.PUTEREA, este la POPOR, iar TAGMA JEFUITORILOR nu stiu decat de FRICA.!

      SCUZE.de la POSTAREA 2.1.

      Sunt realisti, nu rusofili. Din fericire Hitler nu a fost realist, a fost ca voi.

      traiasca tovarasul putin! ura ura ura!

      Ce mai fac năpârcile comuniste, rusofile?!?

    Nu mai suntem in situatia lui Napoleon sau Hitler .Germania si-a facut temele de aceasta data .De unde pină mai ieri Europa era dezbinata acum ea este in integralitatea ei unita (exceptiile ce poarta alt simbure de adevar confirma regula )si nu numai ca este unita dar are si aliatii mai noi sau mai vechi reisind astfel sa contrapuna in fata Rusiei o forta militara comuna (chiar daca nu se vede totul ) inimaginabila .Daca SUA are problemele ei avind tot felul de provocari militare ce ii sparge in mici bucatele imensele sume de bani oferite Pentagonului Europa are un singur rival militar in lumea larga .Rusia este singura problema a Europei si daca Europa (cu Iranul a reusit ) convinge chiar in aceste zile China atunci Europa isi va atinge scopul cel atit de bine cunoscut noua numit refacerea Imperiului . Razboaiele au fost citigate cu bani sau cu tradatori sau cu avansul tehnologic militar .Arcul cu sageti a fost inlocuit cu arbaleta lui Tell si cam asa se va intimpla si acum .Germania si UE au si banii si forta tehnologica necesara si daca e nevoie si numarul de soldati necesari .Pentru aceasta etapa UE se va opri in momentul in care fortele franco germane (cel putin un milion de militari cu toata tehnologia necesara ) va fi fata in fata cu fortele sovietelor asta daca nu cumva cineva stie mai bine si pacea se va incheia la Moscova .In acest moment nu exista cistigatori .Oricare dintre parti va lovi nuclear sau va inscena un accident nuclear daca simte ca pierde partida .Tot ceea ce ambele parti pot a face este crearea unui imens spatiu de demarcatie lat de zeci de km si lung de mii de km nelocuit si posibil devenit nelocuibil aflat in permanenta in fata unui accident sau un fata unei lovituri nucleare tactice .Un pamint al nimanui .Germania deja muta decisiv catre est .Noile tehnologii abia de acum inainte apar .Cele vechi au fost aproape in intregime distruse in razboi si ele trebuie inlocuite cu , vorba lui Trump , ceva ce mai bine sa nu stiti .

    Nu cred că mai are rost să fie reîncălzită aceeași ciorbă, mâncare sleită.

    Ar trebui definită ce aia victorie în primul rând. 

    Rușii au câștigat deja cucerind deja 20 % din Ucraina și acum teritoriul ăsta face parte integrantă din Federație, apărat dacă e cazul chiar prin arme nucleare, potrivit Constituției rusești.  

    Sper ca SRS să nu fi preluat și el inepțiile larvei useriste Oana Toiu care pretinde să-i ajutăm pe zelenskisti nu numai să se apere ci să și câștige. 

    Să câștige ce? Mortul de la groapă nu se mai întoarce. Recesiunea economică e cât casa în Europa , iar vrăjeala asta cu Slava Ukr. continuă într-un delir. Chestia cu PIB-urile nu are nicio relevanță dacă ar izbucni un război pe față între Occident -Rusia. Sper ca nici măcar cele mai rătăcite minți să nu se gândească cu adevărat la așa ceva. De fapt, încep să cred că totul e o mare vrăjeală din partea ambelor părți pentru a trece la "economia de război" în lipsă de alternativă de dezvoltare. 

    1. putin putea sa ia dombasul prin mijloace diplomatice, erau separatisti, cu parlament separat prorus, facea un faceau un referendum a la rusia si ii anexa fara un foc de arma, ce a castigat mai exact?

      Păi tocmai că în 2014 în Donbas a avut loc un referendum similar cu cel din Crimeea. Normal că nu l-a recunoscut nimeni. Acolo e război de peste 10 ani. Culmea e că și Zelenski a fost votat în 2019 de rușii de acolo în speranța că va fi bine. Ucrainenii ultranationalisti au zis niet propunerilor rusești de acordare a unei autonomii lărgite zonei și au interzis drepturile elementare ale rușilor, la fel ca și celorlalte minorități din Ucraina. Vezi românii din Bucovina, Herta și Bugeac. Restul e neștiință sau propagandă pentru prostime.

      Da nu l-a recunoscut nimeni, adica nici putin. ok? de ce? pt ca nu asta l-a interesat, alipirea dombas prin mijloace diplomatice. a recunoscut republicile dpr si lpr abia dupa invazie,in 2022 abia dupa ce a fost alungata armata rusa de la kiev.

      Ucraina nu accepta mijloace diplomatice, ceea ce e dreptul lor, pana la urma. Si oricum, Crimeea a fost luata fara lupta, a recunoscut anexarea Ucraina sau cineva din UE si NATO? Nici macar cineva din CSI. Sunt niste salbatici si Rusia si Ucraina , iar vestul niste prosti, la fel ca Hitler si Napoleon. Nu te bagi in ciorba slavilor de est.

    Europa si SUA il preseaza pe Zelensy sa continue razboiul scotand un strada pe iubitorii de banane ukraineni tineri cu vrste cuprinse intre 18-25 ani cu mult timp liber prin ONG uri sorosiste care militeaza impotriva coruptiei,nu impotriva razboiului.cu Rusia.Ukraina e pe cale sa colapseze.

    Oare si astia se inseala? 

    Doomsday??Un foreseen Consequences????Russians Confidently Expand Foothold Near Pokrovsk?? MS 2025.07.23 You Tube  

     îi scapă din vedere faptul că Uniunea Europeană are un produs intern brut de 19,99 trilioane. Deci de vreo 16 ori mai mare decât cel al Rusiei.

    Care e de 2.41 trilioane. Vorbiti cu Bolojan, pana deseara rezolvati cu deficitu. 

    1. Cum adica? Tot PIB UE+NATO+ Toata lumea civilizata produce mai putine obuze si material de razboi decat Rusia + N Corea? China nu se pune ca vinde la toata lumea cu bani.Atunci la ce i bun PIB asta umflat daca nu produce efecte nici in razboi,nici in buzunarul cetateanului,Il fluturam sa ne dam rotunzi?

      In Coreea de nord 50% din case nu au legat curent electric.

      Iar cei ce au au doar 1-2 ore pe zi.

      Restul merge la productia de obuze. 

      Las-o baltă cu PIB-ul UE , s-a văzut clar de ce sunt în stare , una -două fuga la americani să se vaite.

      putin unde s-a dus sa se vaite la xi?

      corect,un pib umflat pe credit prin care umfli bugetarimea si te imprumuti in draci,dar tu nu mai faci o tabla de otel,un capat de fier,lucruri banale pt tari subdezvoltate,in caz de conflict,la tiparita ,atat SUA,UE si capusata Romanie poate face doar hartii si apoi muta tiparnita pe servetele si hartie cu miros de piersica!

      daca nu ai industrie si nu vrei sa industrializezi tara in loc sa cumperi tigai expirate la preturi actualizate de la partenerii care stiu doar sa te faca si mai si platesti pt asta,vei intelege ce inseamna pibulAmericii,al Ue ,adica tiparire de bani fara acoperire si bagatul pe gat al acestor hartii statelor ce au resurse,impunandu le si pretul !

      daca nu,nu esti democratie si incep cozile de topor diferite revolte si se instaureaza acel regim ce joaca sarga cum ii canta Occidentul,dar platesc pt entreteiment! 

    Asa este, Severin e cam dus cu capul la batranete. Iubitorii de rusi uita ca Rusia nu e URSS, ci doar o umbra a ei. Oricat de tari de gura sunt conservele ruse de la noi, economia are legile ei, iar conform acestora Rusia e falimentara. Rusia e o rusine de tara, avand cele mai mari rezerve de orice, dar intrucat nu promoveaza libertatea si initiativa individuala e mereu in urma si invidioasa pe cei care sunt mai destepti si mai boagati. Aceasta a trasatura poaparelor de tarani, invidia si atacarea celor care au.

    Daca cercetam realitatea de pe teren si situatia în care se afla occidentul în momentul de fata sînt mai multe sanse ca Severin sa aiba dreptate.

    1. Adită Severin e agent sovietic. Rusia e falită, carnea de tun, consumată.

    Kirillo Budanov directorul general al Serviciului de Contrainformatii

    al Ucrainei a declarat in parlament: 

    Ucraina ca tara va inceta sa mai existe, daca nu incepe 

    imediat tratativele de pace cu Rusia. 

    Ucraina risca sa piarda si Odessa cu regiunea Marii Negre, 

    daca nu accepta imediat tratatul de pace cu Rusia,declara 

    Jeffrey Sachs, Directorul Centrului pentru Dezvoltare Durabilă 

    de la Universitatea Columbia din New York . 

    1. jeffrey sachs e un platit de kgb si un tradator de tara, nu mai conteneste in a critica America.

      Si Kirillo Budanov directorul general al Serviciului de Contrainformatii al Ucrainei e tot tradator de tara,

      daca zice acelasi lucru ??!! 

    ... statisticile nu castiga razboaie ... va recomand scott ritter si douglas mcgregor ... apereciez ca baieti asita nu vorbesc sa se afle in treba ... precum alti 80-85% ...

    1. ..." filosofia" americii e simplista ... avem cea mai mare piata de desfacere ... pentru ca avem cea mai mare piata de "circulante" - si retineti acest termen ... pentru ca bancherii va mint ... eu cred ca bancherii au nevoie de brics sa-si parceze liabillyties ... piata pe care murica nu o mai ofera (saturatie si stupid policies) ... it doesn't meater!!!! ... new york isi schimba "chiloti"i intre ei ... ukr trebuia sa un debuseu de colateral!!! ... dupa 3 ani s-a pariat prea mult!!! ...

      ... is facinat de stupiditatea lumii!!! ... daca nu ma insel luca pacioli a "inventat" dubla repezentare!!! ... si voi inca masaurati lucrurile gdp(pib) si deficit ... si in" toata" media vorbeste de datorie!!! ... daatoraat cui??? ... srs! vezi ca dupa '71 si datoria e gdp!!! ... adica!!!! "inamicul" iti tine economia!!! ...

      ... trump vrea yeald la tresurie si ... dobanda redusa la depozite (fed) ... pe filosofia ca creaza lichiditate ... lichiditate care se duce in primul rand la ny ... si subsecvent pe inarmare si ai ... si aici pierde america!!!! ... pentru ca bani trec prin new york!!! ... they dont giva a fk about ukr ... zele desfinteaza anticoruptia sa dispara sursele care indica ca (intentionata) ... ca parte din bani se intorc in america ... maidan 2.0 - cica 5 mld$ a costat primul!!!! ...

    d-nul spionache Adrian Severin sa stie de la Marele Anonim Ban.Cher.Vali una buna: razboiul Rusia-Ucraina curand va fi impins si rostogolit pe teritoriul Rusiei. In mod neasteptat pentru multi.

    Ban.Cher.Vali 

    1. ... pe modelul kursk? ...

      ... vali! ... poti sa mobilizezi la granita fara obiectiv specific ... si sa ordonezi mergi pe coordonatele !!! ... nu va mai bateti joc de oameni!!! ...

    Zelea e pe copca. Ricanii si europenii vor sa inchida razboiul, dar nu stiau cum sa scape de Brad Pitt in ruina. Uite ca au gasit o vrajeala cu deneau' ucrainean si alte bullshituri de o sa il faca pe Volodîmîr sa isi dea dimisia. Deci da, Rusia a castigat inca din februarie 2022. Zelea e out.

    1. Hahaha, Putler e cu un picior în groapă. Trage tot sovietul după el. :

    este foarte simplu,

    realitatea si faptele ne arata ca Severin are dreptate

    1. este foarte simplu tovarasi, de 4 ani inaintam cate un metru pe zi. in ritmul asta , ajungem sa fim si faliti si oale si ulcele inainte de a ajunge la kiev

      ... ar trebui sa te intrebi? ... cinr vrea kievul ;) ...

      propaganda :-) mujica de orci :-) mutanti in nazisti :-) kievisti asasini :-) ...nu e in stare :-) sa se intrebe nimic :-), ci doar sa latre texte :-) trimise din beciurile :-) de la kiev pentru 4 grivne pe zi :-)

      ei s au specializat sa foloseasca minciuna ca arma, dar unde duce asta, uite cum ii fac rusii praf, vezi situatia de pe front, 

      elore 

      ho ho ho 

      mujici mutanți 

      orci de kiev

      slava 

    Adrian Severin are evident dreptate, analiza lui se bazeaza pe fapte si realități,

    in rest putem filozofa la infinit, este dreptul nostru 

    1. se bazeaza pe propaganda putlerista.

      Trump nu ar ajuta un pierzator fara nici o sansa, zelenski. chiar daca se vand armele nu cred ca la trump ii place sa piarda.

      dar aveti rabdare tovarasi si pretini, acusica se fac cele 50 de zile. 

      Le mai da 50 de zile, Trump nu e cretin sa se certe cu Putin. Ucraina nu e chiar atat de importanta.

      Bufonul ne-a demonstrat tuturor cä e cretin.

      Chiar și așa, Putler nu s-a ales cu nimic. : 

    Încotro ne îndreptăm? În Cartea lui Daniel citim: "Şi [regele nordului = Rusia începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea (Daniel 11:27)] se va întoarce în ţara lui cu multe bunuri [1945], iar inima lui va fi împotriva legământului sfânt [ostilitate față de creștini]. El va acţiona [mare activitate în arena internaţională] şi se va întoarce în ţara lui [dezintegrarea Pactului de la Varșovia și a Uniunii Sovietice. Un militar rus s-au întors în ţara lor]. La timpul fixat se va întoarce [Rusia își va recăpăta influența pe care a pierdut-o după prăbușirea URSS. UE și NATO se vor destrăma. Multe țări din fostul bloc estic se vor întoarce la o alianță militară cu Rusia]. Şi va intra la sud [acesta va fi începutul războiului nuclear. Detonatorul va fi conflictul etnic (Matei 24:7)], dar nu va mai fi ca înainte [al Doilea Război Mondial] și mai târziu [aceasta este un avertisment cu privire la un alt război major/global]" (Daniel 11:28,29).

    Atunci va avea loc o intervenție directă a SUA și război nuclear la nivel mondial (Daniel 11:30a).  

    Aceasta va fi un măcel reciproc. Va fi folosită "o sabie scurtă de mare putere" (Apocalipsa 6:4).  

    Acesta va fi și începutul zilei judecății (Apocalipsa 1:10).

    Încă mai este timp să te împaci cu Dumnezeu. Aceasta este cea mai bună protecție. 

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3213
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4251
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8168
Gram de aur (XAU)Gram de aur464.9428

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb