Abonament gratuit

La Eminescu

Cornel Codiţă
Ziarul BURSA #Editorial /

Cornel Codiţă

Ca o procesiune în răspăr cu vremurile, la un loc de întemeiere în care nu îţi este îngăduit să revii decît după un calendar impus, abia păstrînd ici şi colo urmele unei sacralităţi de mult scorojită, întoarcerea la Eminescu este, în societatea Româ-niei de astăzi, un gest megieş cu ridicolul, necum o conexiune cu sublimul. Pentru unii inutil, fără miză sau consecinţă, pentru alţii chiar degradant, lipsit în orice caz de vreo noimă capabilă să treacă peste pragul obligaţiilor de "calendar cultural". Rezultatul acesta este opera a trei "generaţii". Prima, livrată pe tancuri de Moscova, odată cu regimul politic şi cu noile elite culturale, după război. A trimis în exil nu doar o parte însemnată din istoria României, ci şi cea mai mare parte a creaţiei emines-ciene, devenită brusc inaccesibilă, dacă nu cu totul interzisă. A doua generaţie de "mentori", profesori, manuale şi "didactici" a fost zămislită în abisurile totalitar-localiste ale unui comunism de cazarmă, ridicol decorat cu franjurile unui fals excepţionalism istoric care a "secretat" un pseudo-eminescianism rataşat fără fisură nucleului dur al idelogiei cultului ceauşist. În sfîrşit, a treia generaţie, cea a paznicilor "post-modernişti" ai culturii româneşti, îmbătaţi de auto-admiraţie şi hipersensibili la orice obstacol în calea confirmării unicităţii lor în deşertul de repere culturale numit România, pe care, mai întîi, l-au proclamat, iar mai apoi s-au apucat să-l amenajeze, cu trudă şi dedicaţie. Fructul? O altă generaţie de "mentori", profesori, manuale şi didactici, în care Eminscu este în sfîrşit pus la punct, adică la colţ, "acolo unde îi este locul". Un poetaş de secol XIX, cu o creaţie mai degrabă eterogenă, în bună măsură inconsistentă valoric, din care Maiorescu abia a putut pune cap la cap un "volumaş" de poezie, pe baza căruia l-a declarat, tot el, cu de la sine putere, "poet naţional". Cui îi mai trebuie, azi, aşa ceva? La ce să-şi mai piardă timpul bietul elev, student ori doctorand citindu-i ridicolele rime împerecheate din siropoase "poezele de iubire"? Ce să mai facă, astăzi, cineva cu paseismul "Scrisorilor", cu excesele pseudo-epopeice ale Luceafărului, ori cu filozofările cvasi-gratuite din Glossă? Pierdere de vreme! Cît despre manuscrise, în cel mai bun caz, doar o chestie de istoriografie, o voce dintr-o altă lume, cu care nu mai avem nici ce, nici de ce să comunicăm!!!

Ne dăm sau nu ne dăm seama, pentru societatea României de astăzi, Eminscu este un bun cultural înalt periclitat, a cărui "recuperare" şi repunere în valoare sunt mai dificile decît oricînd în scurta, dar atît de intensa noastră istorie, dominată mai degrabă de opera distrugerii şi auto-distrugerii valorilor întemeietor-identitare, decît de cea a zămislirii lor. Poate de aceea şi suntem mai familiari, mai în largul nostru în prezenţa distrugerii. Nu întîmplător, geniului, creator şi întemeietor al culturii româneşti şi universale, care este Blaga, i-au pus piedică în drumul spre recunoaşterea premiului Nobel, culturnicii autohtoni, paznicii "purităţii" noastre ideologic-culturale. Iar, dacă îşi închipuie cineva că Herta Muller ar fi primit vreodată Premiul Nobel pentru literatură, la recomandarea şi susţinerea noilor "patroni" ai reperelor şi busolelor culturii româneşti, din era "post-modernis-mului", atunci, nu doar că îşi face iluzii deşarte, se înşeală pur şi simplu... amarnic.

În afara unor excepţionale expediţii individuale, de azi, de mîine sau din oricare viitor, pe care unii le vor face, din motive strict personale, nu cred că vom mai găsi vreodată, la nivel de trăire colectivă, drumul către sufletul operei eminesciene. Către acea inimă care bate şi va bate veşnic, oricum şi oricînd ne-am mai strădui de acum înainte să o distrugem sau să o îngropăm sub molozul pe care suntem capabili să îl generăm. Dacă mai există, însă, o umbră de demnitate colectivă, de reper pentru o identitate culturală care ne aşează în familia cea mare a Europei, atunci ceva încă mai putem face pentru noi şi Eminescu. Nu un soclu mai înalt pe care să-i aşezăm statuile şi nici alte veşminte ideologice în care să i le drapăm, de circumstanţă. Să recunoaştem şi să scriem în cărţile de şcoală, de acum pînă în veacul vecilor, un adevăr din care ar trebui să ne tragem mereu seva întemeierii: dacă există un spaţiu de existenţă socială numit România modernităţii, atunci una dintre premisele sale constitutive, sine qua non, a fost creaţia şi expresia culturală numită Eminescu.

Opinia Cititorului ( 22 )

  1. merita o caricatură sau o dezvelire de statuie azi?

    Generația nouă de români din Spania, Italia,... habar nu au de el?

    " Guvernul e pe ducă" și noi să vorbim de Eminescu în zi de salar?  

    1. Vorbiti de clanul X-ulescu. Ridicati-i lui o statuie

      Este evident că marile concepte ale fizicii "noi" (Timp, Spaţiu, Univers) "pluteau în aer" încă înainte de Einstein, iar meritul lui Eminescu este acela că le-a intuit si asimilat aşa de repede şi aşa de profund încît le-a transformat, "în timp real", în poezie ( "citea cu o repeziciune uimitoare, nu vorbă cu vorbă, ci cuprinzînd cu

      privirea fraze întregi"). Aceasta este, în opinia noastră, o fereastră pe care Eminescu o deschide larg către Universalitate poeziei şi culturii româneşti. Prin ea respiră acelaşi aer cu Dante, Shakespeare, Goethe, dacă nu cumva un studiu aprofundat si argumentat îl poate face leaderul unui grup restrîns de mari poeţi şi gînditori vizionari, adevarate enciclopedii ale cunoaşterii timpului lor.  

    Eminescu şi concepte fundamentale ale fizicii moderne: Timp, Spaţiu, Univers.Revenirea aceasta la Eminescu nu este apologetică, nici elegiacă.

    Mircea Eliade  

    Referinţe bibiografice, apelînd la argumente ştiinţifice ale unor savanţi ca Einstein, Feynman, Bethe şi Hawking precum şi la cunoştinţe de astrofizică din zilele noastre. Este uimitor cât de mult pot fi aprofundate aceste concepte (atît de perene, dar , în aparenţă, atît de abstracte ) şi cât de inteligibile 

    apar ele în opera Poetului în urma acestui Studiu comparat. 

    - În timpul studiilor la Viena (1869 – 1872) Eminescu a audiat şi cursurile marelui fizician şi filosof austriac Ludwig Boltzmann, pe atunci tânăr doctor în fizică la Universitatea din (a introdus si interpretat conceptul fundamental al entropiei ca una dintre cele mai importante mărimi în descrierea proceselor 

    naturale, inclusiv a proceselor din organismul viu şi a celor ce guvernează Universul) , luînd astfel contact cu rezultatele uimitoare ale fizicii moderne cu spiritul său pătrunzător şi entuziast. Fire reflexivă şi înzestrat cu o intuiţie excepţională Poetul a meditat multă vreme, poate toată viaţa, la marile concepte ale cunoaşterii: Timp, Spaţiu, Univers, Materie, Galaxii, …în contrast cu efemeritatea si insignifianţa fiintei şi condiţiei umane.

    - În manuscrisele sale se află multe însemnări si raţionamente corecte de fizică şi ştiinţele naturii în general, transformate de Poet , printr-o alchimie genială, în metafore şi poezie.  

    1. Poetul a fost contemporan cu alţi mari fizicieni ai sec. XIX, care au dezvoltat electricitatea şi electrodinamica: Faraday, Maxwell si Hertz. Mihai Eminescu în timpul studiilor (complet liber şi lipsit de servituţile unui învăţămînt instituţionalizat) a luat contact cu aceste rezultate uimitoare ale fizicii cu spiritul său pătrunzător şi entuziast. Acest lucru s-a întîmplat nu numai prin lectura cărtilor de popularizare sau prin audierea unor cursuri de ştiinţele naturii, dar şi prin discuţii libere în cafenele unde putea găsi reviste ştiinţifice conţinînd ultimele noutăţi. Aşa se explică faptul că apar multe notiţe răspîndite în manuscrisele

      Poetului (îndeosebi în Ms. 2270) cu însemnări despre legea conservării energiei(este, credem, primul traducător în limba română al celebrei legi folosind originalul celui ce a descoperit-o, J.R.Mayer!), gravitaţie, magneţi, electricitate, mecanica newtoniană, calorimetrie, teoria mecanică a căldurii şi propagarea sa,

      legile gazelor(vom vedea chiar în acest studiu ce mult i-a folosit cunoaşterea acestor legi) , etc. Acestea sunt "cuvinte cheie", care atestă o preocupare serioasă şi aprofundată pentru înţelegerea unor concepte fundamentale nu doar teoretice, dar cît se poate de practice ale fizicii şi putem extrapola această afirmaţie, în general, la ştiinţele naturii.  

    Eminescu a putut el insusi sa transceanda de-a lungul timpului prin opera . In toate cele trei perioade amintite, de o structura sociala si politica diferite, cu accente care negau dreptul la viata in prima perioada, de un grotesc al cultului personalitatii si al lipsurilor in a doua, cu o eterna tranzitie intr-a treia, nu a incetat sa dea valoare de adevar afirmatiei lui Vianu "fara Eminescu am fi mai altfel, mai saraci"!

    1. O metaforă inspirată ajută imaginaţia şi chiar o provoacă. Ea reuşeşte acolo unde limbajul obişnuit , “corect” eşuează la Eminescu reprezintă decantarea supremă a cunoaşterii scurtcircuitînd demonstraţii laborioase, care apar însă în Manuscrise dovedind seriozitatea, rigoarea şi acurateţea Poetului. -Autorul nu-şi poate reprima întrebarea: cum a fost posibil? Si simplifică răspunsul: un Geniu este un Geniu mai ales cînd se întrupează din spirit latin în solul fertil al culturii germane. “E poate singurul om pentru care ştiinţa şi arta s-au contopit prin mijloacele lor de a exprima gândirea , aşa cum ele tind sa se contopească prin comuna lor nevoie de a stabili continuitatea legilor naturale în împărăţia spiritului” spune marele istoric al

      artei Elie Faure18 despre Leonardo da Vinci. În aceeaşi familie de gânditori universali se află şi Eminescu 

      Eminescu "integrează" concepte fundamentale ale stiinţelor naturii, filosofiei

      şi religiilor. Cine se încumetă să le desluşească? 

      "Asta-i o teorie care-i greu de înţeles" răspunde Eminescu lui Pogor la Junimea cînd a fost întrebat dacă Sărmanul Dionis visează sau e treaz. Foarte probabil ca această replică ne-ar adresa-o si nouă, peste timp, punîndu-ne în faţă o mare şi continuă provocare. Altminteri, 

      Nu e păcat 

      Ca să se lepede 

      Clipa cea repede

      Ce ni s-a dat?  

    Să recunoaştem şi să scriem în cărţile de şcoală, de acum pînă în veacul vecilor, un adevăr din care ar trebui să ne tragem mereu seva întemeierii: dacă există un spaţiu de existenţă socială numit România modernităţii, atunci una dintre premisele sale constitutive, sine qua non, a fost creaţia şi expresia culturală numită Eminescu.

    1. A te imbarca pentru o calatorie impreuna cu un grup de oameni inseamna sa pornesti spre o descoperire emotionala. Prin cooperare, poti avea mult succes. Poti gasi ca e si un moment cind aspectele disparate ale persoanei tale se reunesc pentru a explora o situatie emotionala.

    Din sînul vecinicului ieri

    Trăieşte azi ce moare, 

    Un soare de s-ar stinge-n ceri 

    S-aprinde iarăşi soare 

    [Luceafărul - 1883] 

    La steaua care-a răsărit 

    E-o cale-atît de lungă, 

    Că mii de ani i-au trebuit 

    Luminii să ne-ajungă. 

    Poate de mult s-a stins în drum  

    14 

    În depărtări albastre, 

    Iar raza ei abia acum 

    Luci vederii noastre. 

    Icoana stelei ce-a murit 

    Încet pe cer se suie: 

    Era pe cînd nu s-a zărit, 

    Azi o vedem si nu e. 

    [LA STEAUA… 1883]

    Magistrală demonstraţie făcută de Eminescu!! De această dată Poetul renunţă şi la metafore pentru a-şi expune direct si definitiv ideile 

    1. Observăm cum "cuvîntul- cheie" acum este folosit de Eminescu exact cu acelaşi înţeles ca şi contemporanul nostru R. Feynman, care ne învaţă să desluşim nesimultaneitatea

      evenimentel or în noua geometrie spaţiu - timp. 

      Da, aşa este - doar "ieri" este "vecinic" pentru că "lumina vine din trecutul nostru". 

      Aceste trei strofe ale poemului sunt prin ele însele o capodoperă, dar Eminescu 

      foloseşte aceste mari concepte ale astrofizicii "doar" pentru a iradia o imensă forţă şi 

      energie asupra condiţiei umane, în ultima strofă, ca-n celebra formulă a lui Einstein. 

      Tot astfel cînd al nostru dor 

      Pieri în noapte-adîncă, 

      Lumina stinsului amor 

      Ne urmăreşte încă.

      [LA STEAUA… 1883] 

    Mihai Eminescu e pionier al electro-dinamicii cuantice şi nu numai pentru că:

    – Face legătura cu Zaraostru-Zaratustra din religia iraniană, zeităi ce-şi au originea la Dunărea Mijlocie, promovată de Magii Khotani – preoţi Zamolsieni. 

    – A folosit primul cuvântul Quantă - particulă de lumină, aspaţială şi atemporală. 

    – Demonstrează prin studiu că întregul Univers e o vastă expansiune energetică. 

    – A introdus evaluarea luminii în Ani lumină. 

    – Demonstrează lumii că Mitologia geto-dacă e tezaur de înţelepciune primordială. 

    – Fecioara e din forma cea dintâi/ E veşnică minune/. 

    – Exprimă influenţa gândirii subconştiente asupra cunoaşterii. 

    – Foloseşte denumirea de Hiper Yon pentru Luceafăr că e Quantă specială ce răsare din genuni cu o întreagă lume, cunoscut în fizica cuantică cu numele de Boson, particulă divină cu numele savantului indian Satyendranath Bose. 

    – Luceafărul e Magul călător printre stele ce face Totul în Universul necreat de el. 

    – Eminescu deschide drumul Teoriei relativităţii şi trecerea în infinitate pe Căi de mii de ani ce treceau/ În tot atâtea clipe. 

    – Observă cum crearea şi anihilarea de particule este esenţa cuantică a câmpurilor, aşa cum afirmă şi fizica cuantică. 

    – Aduce în atenţie Energia Neagră nedectabilă încă în Univers (96% din acesta), prezentând cum lumea evoluează înapoi, spre prima cauză... că prin transformare, substanţa se întoarce ca Cercul în sine. 

    – Omul e fiinţă spirituală infinită în Universul multidimensional. 

    – Omenirea îşi are izvorul în lumina primei cauze, componentă sacră prin Fecioară sacră. 

    – Omul, o undă e, având a undei fire spune Eminescu în basmul Fata în grădina de aur. 

    – Substratul con vertirii este masă şi reprezintă o constantă. 

    – Toate prefacerile sunt accidentii scrie tot geniul nostru naţional. 

    – Sarmis întors din infern blesteamă divulgând lumii secretele Creaţiei, izvorul omenirii şi mântuirii că Zamolse este moartea morţii şi învierea vieţii. Îşi asumă blestemul rugăciune deoarece a îndrăznit să se creadă Demiurg, refuzând darul divin al vieţii-ucigând, cum s-ar fi întâmplat şi cu Luceafărul Cătălinei eminesciene, dacă Demiurgul, prin vocea sa, Orândă divină, nu l-ar fi convins de rolul său ştiut în Cer. 

    – Creatorul nu poate fi ucigaş ori dătător de vieţi după rătăcirile unei Clipe. 

    – În mijlocul creaţiunii întregi e un Atom, un punct matematic în care se lovesc şi se concentrează toate puterile lumii care constituie Sistema cosmică (manuscris nr. 2257 din 1868). 

    – La Eminescu apare Limita singularităţii numită de ştiinţă Zidul lui Plank - cu care era contemporan. 

    – Călăuzeşte singurătăţi de mişcătoare valuri că fiecare cuantă e unică şi specifică. 

    – Singularitatea din mecanica cuantică este specifică unei anumite cuante ce nu poate ocupa aceeaşi stare cuantică cu nicio alta. 

    – Nimicul ce ascunde Totul; e prima secundă după Big-Bang. 

    – Universul era un ocean de lumină un câmp Higg, calculat de ştiinţa fizico-matematică. 

    – Din acest câmp se desprinde prima şi singura particulă. 

    – Luceafărul e un tip special de particulă, în tangenţă cu energiile iubirii, specific umane. 

    – Totul poate fi matematizat în Teoria ecuaţiunii universale – scrie Mihai Eminescu cu mult înainte de Einstein şi consemnează că limba universală e o limbă de formule. 

    – A exprimat primul ideea că Luceafărul este o Nuieluşă fermecată – Bagheta lui Brahma – ce semnifică răsărirea unei întregi lumi, dovedind că numai creaţia poetică de geniu e o supremă aproximare cuantică a lumii... O lume, ca nelumea... cum spune tot Eminescu. 

    – Existenţa e formată din gheme de lumină – intuind teoria cuantică a superstringurilor fondată de savantul Jakyro Nambu, ce recunoaşte rolul metaforelor poetice, ce n-au graniţe spaiale ori temporale. 

    – Orice accelerare de mişcare sau timp sporeşte spaţiul în cosmogonie. 

    – Face cunoscut lumii Temeiul Relativităţii cuantice şi scrie o formulă aproape de Einstein. 

    – Când unul dintre termeni scade, altul creşte proporţional E=mc2 deoarece mintea descoperă probabilităţi ce devin realitate când sunt studiate şi apoi redevin probabilitate. 

    – Progresul e zvârcolirea tangentei în spirală scrie Eminescu. 

    – Religia este raportul omului spre infinit ca o tangentă a Luminii din Lumină. 

    – Particula desprinsă, prima şi singura ce crează, are un tip de masă apropiat de om – iată Steaua Luceafărului, o particulă divină ce exprimă tangenţialitatea dintre elementele Universale şi Pământene. 

    – Energiile iubirii sunt speciale întrucât pot păstra legătura vibraţională cu Luceafărul şi acesta e special făcând trimitere la vibraţiile iubirii specific umane. 

    – În creaţia sa se recunosc elemente cheie ale fizicii cuantice precum Teoria cuantică a Superstringurilor, Universul Oglindă – Universuri Paralele – Energia Neagră etc. 

    – Luceafărul trece din Universul Material în cel Antimaterial spune Mihai Eminescu în 1880. Trece printr-un câmp de văpăi de energie - particulele ce confirmă masa (vezi Scrisoarea I).  

    Această particulă e prima şi singura că nu poate fi dezintegrată fiindcă ar pieri întreg Universul: A lui suflet e-o scântee /Din luciri de curcubee spune Eminescu în Muşatin şi Codrul unde Adevărul vrăjitor e Un fulger fără ţintă/ Un cap fără zenit, e Magul fără stea creatoare. 

    Motivaţia supremă a dorinţei de a accesa energiile iubirii era să fie creator fierbinte. 

    Moartea e de talia Fetei de împărat, din forma cosmogonică anterioară, din Sistema cosmogonică unde Zamolse e intangibil că se sfarmă blestemele de tronul său în Sarmis. 

    Zestrea Fecioarei sunt vibraţiile sacre ale iubirii creatoare, statut invidiat şi de Luceferi. 

    – Particula numită de Eminescu Luceafăr s-a dovedit a fi atât de specială în călătoria sa deoarece dezvăluie în avans descoperiri ale fizicii cuantice: Zidul lui Plank, Podul Rozen – Einstein, Găurile negre, Ghemele de lumină – superstringurile, Singurătatea cuantică etc. Găseşte Luceafărul drumul pe scurtătură, dar şi calea de întoarcere, din adânc necunoscut. Această particulă specială învinge forţele ce-l sorb adânc cu fiorii cruzi/ Ai golurilor crude. Demiurgul îl trimite la locul său ştiut din cer, că ordinea Universală nu poate fi corectată. Se întoarce cu greu pe Scurtătură, azi Podul Rozen – Einstein în timpul cuantic. 

    1. Mihai Eminescu scrie că fenomenele lumii pot fi cuprinse într-o ecuaţiune pe care a consemnat-o în opera sa:

      • Orice moment din viaţa Universului e ecuaţiunea momentului următor. 

      • Orice moment prezent e ecuaţiunea momentului trecut (Manuscris 2267). 

      • Sfinxul e o întrebare, iar piramida un răspuns. Piramida e un pătrat care se repetă în infinit. 

      • Amândouă sunt o ecuaţiune la care n-a gândit nimenea. (Rugăciunea unui dac) 

      • Cele 4 puncte converg într-unul şi formează o piramidă. E un finit în raport cu infinitul. 

      • Un cerc ce se repetă în infinit culminează într-un vârf. 

      • Dumnezeu e un Atom, un punct matematic comun unde se lovesc toate puterile pământului spre a constitui organismul de legi adică Sistema Cosmică. 

      • Tot ce există în Univers e alcătuit din cuante de energie – vibraţie. 

      • Orice element al universului are viaţă în infinite energii inteligente. 

      • Quantele-s aspaţiale, atemporale şi există pretutindeni şi simultan... 

      Eminescu a săpat în trecut şi-a ajuns în viitor, precum particula sa divină, Luceafărul. 

    ?Ştiaţi că, în poeziile lui Eminescu, se găsesc indicii ale teoriei relativităţii ? Că sunt sugestii ale unor concepte din mecanica cuantică? Că manuscrisele lui Eminescu conţin celebra formulă a lui Einstein E=mc2, cu zeci de ani înainte ca ea să fie descoperită ? Să fi descoperit Eminescu relativităţii, înaintea lui Einstein? 

    1. Mulţi cred că teoria lui Einstein se regăseşte în poezia eminesciană ‘La Steaua’.

      La steaua care-a răsărit 

      E-o cale-atât de lungă, 

      Că mii de ani i-au trebuit 

      Luminii să ne-ajungă. 

      Frumos, adevărat şi simplu. Totuşi, îmi pare rău să vă dezamăgesc, dar versurile de mai sus nu au legătură cu relativitatea lui Einstein, ci doar cu viteza finită a luminii. Aceasta, însă, era cunoscută şi măsurată cu 150 de ani înaintea lui Eminescu, de fizicianul danez Ole Romer”. 

    Intuiţia lui Eminescu, care merge până la concepte moderne de mecanică cuantică, se recunoaşte şi în poezia “O, stingă-se a vieții…” Iată câteva versuri:

    De mult a lumii vorbe eu nu le mai ascult, 

    Nimic e pentru mine ce pentru ea e mult. 

    Viitorul un trecut e, pe care-l văd întors… 

    Același șir de patimi s-a tors și s-a retors 

    Mesajul este cel de regret: de mii de ani oamenii nu se schimbă în bine. Totuşi, să recitim versul: Viitorul un trecut e, pe care-l văd întors… Cum adică să vezi viitorul întors, ca pe un trecut? Oare se poate asta? Răspunsul este că da! 

    Astfel, fizicienii au remarcat un lucru ciudat: pozitronii, antiparticulele electronului, pot fi interpretaţi ca electroni care circulă înapoi în timp! Să zicem că noi ne uităm la un pozitron care stă pe loc. Îl privim acum, peste un minut, peste o oră… Pozitronul ăsta este, de fapt, un electron care vine din viitor. De aceea, pe măsură ce timpul creşte, noi vedem de fapt trecutul electronului. “Viitorul un trecut e, pe care-l văd întors…”. Teribilă intuiţie. Simplu spus, dacă ne uităm numai la antimaterie, vedem un viitor întors, adică un trecut al ei. 

    Ce ziceţi însă de un alt concept modern, ca cel al multiversurilor? Iată-l ascuns în poezia Venera şi Madona:

    Ideal pierdut în noaptea unei lumi ce nu mai este, 

    Lume ce gândea în basme şi vorbea în poezii, 

    O! te văd, te-aud, te cuget, tânără şi dulce veste 

    Dintr-un cer cu alte stele, cu-alte raiuri, cu alţi zei. 

    Cum adică « Dintr-un cer cu alte stele, cu-alte raiuri, cu alţi zei »? Ce pot fi “Cerurile cu alte stele” dacă nu alte universuri într-un MULTIVERS?

    Dacă fizica explică doar ceea ce a fost DUPĂ Big Bang, Eminescu căuta să îşi imagineze şi ce a fost înainte. Lucrul acesta este însă de neînchipuit pentru mintea umană, iar asta se vede din formele « apofatice » pe care le construieşte Eminescu. Apofatismul este o modalitate de abordare a transcendenței divine constând în a spune ceea ce nu este Dumnezeu și nu ceea ce este el. Formele « apofatice » sunt folosite des în mitologie, teologie și poezie, pentru a sugera ceea ce este inefabil şi nu se poate defini. Iată forma construită de Eminescu:

    La-nceput, pe când ființă nu era, nici neființă, 

    Pe când totul era lipsă de viață și voință,

    Când nu s-ascundea nimica, deși tot era ascuns... / 

    Din chaos, Doamne,-am apărut

    Şi m-aş întoarce-n chaos… 

    Pentru că aveau sarcini electrice şi erau accelerate în mişcare, particulele emiteau multă radiaţie electromagnetică, adică lumină, exact aşa cum zice Eminescu. Această lumină a fost emisă şi absorbită încontinuu de particule, până în anul 300.000, atunci când s-au format atomii. Aceştia, fiind neutri electric, nu au mai emis radiaţii electromagnetice iar lumina existentă deja a început să circule liber prin Univers. 

    Datorită expansiunii spaţiului, lungimea de undă a luminii a crescut, iar lumina aceasta ancestrală a ajuns în domeniul microundelor. Astăzi, o parte din ea o “vedem” în "puricii" televizoarelor cu tuburi catodice. O numim « radiaţie de fond ». 

    De aceea, de câte ori citim Luceafărul, să ne aducem aminte că el ascunde intuiţia poetului despre prima radiaţie luminoasă a Cosmosului : radiaţia de fond. 

    Cei mai buni poeti romani contemporani l-au omagiat pe Eminescu la Formenerg, la fel teatrul Nottara , printr-un recital de poezie, de la Ovidius la Eminescu.M-am simtit minunant aceste doua zile in compania spiritelor cu vibratii foarte inalte! Ca in paradis! Sunt sigura ca si spiritul lui Eminescu ne-a ajutata sa ne armonizam!

    1. Ce norocoasa esti Salomeea!.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.roConference on E-learning - Tips&Tricks
Cabinet de avocatservicii curatenie