Philips a lansat sistemul de imagistică Rembra CT, disponibil în România din 2027

A.G.
Companii / 2 aprilie, 14:39

Philips a lansat sistemul de imagistică Rembra CT, disponibil în România din 2027

Royal Philips a anunţat lansarea Rembra CT, un nou sistem de tomografie computerizată (CT), prezentat în cadrul Congresului European de Radiologie (ECR) 2026 de la Viena şi care urmează să fie disponibil la nivel global, inclusiv în România, începând cu anul 2027, potrivit unui comunicat al companiei remis redacţiei.

Potrivit Philips, noul sistem este conceput pentru a susţine activitatea clinică şi pentru a contribui la reducerea timpilor de diagnostic, într-un context în care sistemele de sănătate se confruntă cu presiuni tot mai mari generate de creşterea numărului de pacienţi, complexitatea cazurilor şi deficitul de personal.

Compania arată că sistemul integrează funcţii bazate pe inteligenţă artificială pe întreg fluxul imagistic, de la achiziţia imaginilor până la reconstrucţie şi optimizarea fluxului de lucru. Conform datelor prezentate de Philips, Rembra CT poate ajunge la viteze de reconstrucţie de până la 106 imagini pe secundă, ceea ce ar putea susţine decizii clinice mai rapide în cazuri precum accidente vasculare cerebrale sau traumatisme.

Philips mai susţine că sistemul poate susţine până la 270 de examinări pe zi, ceea ce ar putea contribui la creşterea capacităţii de investigaţie în spitale şi la reducerea blocajelor din fluxurile de diagnostic.

Printre specificaţiile tehnice evidenţiate de companie se numără şi diametrul gantry-ului de 85 cm, pe care Philips îl descrie drept cel mai mare din clasa sa. Potrivit companiei, această configuraţie poate facilita examinarea unor categorii de pacienţi şi utilizarea în anumite tipuri de proceduri, inclusiv în cazuri de traumă sau intervenţii ghidate imagistic.

De asemenea, compania arată că sistemul este proiectat pentru a capta o zonă anatomică extinsă într-o singură scanare, ceea ce poate reduce necesitatea repetării investigaţiei şi poate îmbunătăţi eficienţa utilizării aparatului.

Philips susţine şi că Rembra CT este conceput pentru a simplifica fluxurile de lucru în unităţile medicale, prin automatizarea unor etape de rutină, într-un context în care sistemele sanitare încearcă să îmbunătăţească eficienţa operaţională şi să reducă presiunea asupra personalului medical.

„ECR a fost întotdeauna un moment de inspiraţie pentru mine, un loc unde clinicienii, inovatorii şi partenerii se reunesc cu un scop comun: îmbunătăţirea îngrijirii pacienţilor. Faptul că sunt înconjurat de atât de mulţi profesionişti dedicaţi îmi reaminteşte de ce munca noastră la Philips contează cu adevărat. Anul acesta, lansarea Rembra CT are o semnificaţie aparte. Reflectă angajamentul nostru de a sprijini medicii în provocările reale cu care se confruntă în fiecare zi. Combinarea tehnologiei avansate de detecţie cu fluxurile de lucru bazate pe AI nu este doar un pas tehnologic înainte, ci o oportunitate de a-i susţine pe cei aflaţi în prima linie a îngrijirii. Sunt mândru că Philips poate contribui la aceste discuţii şi continuă să modeleze viitorul imagisticii alături de oamenii care fac diferenţa, concentrându-ne pe misiunea noastră de «Îngrijire mai bună pentru mai mulţi oameni»”, a declarat Jens-Jakob Gustmann, Zone & Health Systems Sales Leader CEE, Philips, potrivit aceleiaşi surse.

Compania precizează că sistemul este susţinut de software actualizabil şi de programe de service dedicate, în contextul în care Philips poziţionează noul echipament drept o soluţie cu utilizare pe termen lung în infrastructura de imagistică medicală.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

“REIT-urile – cheia finanţării inteligente a României”
Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei”
rominsolv.ro
eset.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Apr. 2026
Euro (EUR)Euro5.0986
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4232
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5314
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8400
Gram de aur (XAU)Gram de aur657.7614

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
antreprenorinvremuritulburi.ro
*reclama uniprest_2026.jpg*}
uniprest.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb