BURSA Online

14 noiembrie 2023
Grafică de MAKE

NATO şi Israel

Cătălin AvramescuEditorial / 14 noiembrie 2023

Cătălin Avramescu

Ceva se întâmplă pe scena internaţională. Încet-încet, dar la vedere, se anunţă o alianţă a dictaturilor. Scopul lor este clar. Pe termen scurt, aceste state - Federaţia Rusă, Republica Populară Chineză, Iran, Coreea de Nord şi altele asemenea - încearcă să îşi salveze blana. Pe termen lung însă, scopul lor este să distrugă lumea democratică.

Ilustraţie concepută de MAKE

Partidul lui Trump a pierdut alegerile: ce câştigă România?

Florian GoldsteinInternaţional / 4 noiembrie, 13:30

Victoria democraţilor îi aduce României mai puţin decât pare, pentru că deciziile despre trupele americane, Visa Waiver şi tarife rămân la Casa Albă şi la Pentagon. De la 3 ianuarie 2027, democraţii controlează ambele camere ale Congresului, dar nu au cele două treimi din voturi necesare ca să treacă peste vetoul lui Trump.americane din România aproape la jumătate.

Ilustraţie concepută de MAKE

Trump pierde Congresul, dar păstrează politica mondială

Florian GoldsteinInternaţional / 4 noiembrie, 13:44

După alegeri, încleştarea Statelor Unite cu Rusia, China şi Iranul rămâne condusă de Casa Albă. De la 3 ianuarie 2027, Congresul democrat poate refuza banii pentru războaie şi poate bloca vânzări de armament, dar nu are cele două treimi din voturi necesare ca să treacă peste vetoul lui Trump.

Ilustraţie concepută de MAKE

Ce se schimbă în SUA după victoria democraţilor?

Florian GoldsteinInternaţional / 4 noiembrie, 13:53

În Statele Unite, victoria democraţilor opreşte programul legislativ al lui Donald Trump. De la 3 ianuarie 2027, Trump nu mai poate trece prin Congres nici bugetul, nici numirile fără voturile democraţilor, dar îşi păstrează vetoul, iar democraţii nu au cele două treimi din voturi necesare ca să treacă peste el.

Alegerile din SUA: Cum reacţionează investitorii români

Alegerile din SUA: Cum reacţionează investitorii români

BOGDAN MAIOREANU, Analist eToroPiaţa de Capital / 4 noiembrie, 16:06

Victoria Partidului Democrat la alegerile intermediare din SUA de marţi, care îi conferă controlul ambelor camere ale Congresului, va complica guvernarea şi va obstrucţiona agenda economică a lui Donald Trump privind reducerile de taxe pentru companii şi dereglementarea.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a precizat: "Sunt români care încă se luptă cu sărăcia şi cu sărăcia energetică. De aceea, mă bucur foarte mult că astăzi (n.red.- ieri) pot să vă anunţ că, împreună cu domnul Dumitru Chisăliţă (n.red. - preşedintele AEI) şi Asociaţia Energia Inteligentă, Ministerul Energiei semnează un parteneriat pentru combaterea sărăciei energetice".

Sprijin pentru electrificarea gospodăriilor nevoiaşe

George MarinescuPolitică / 14 noiembrie 2023

Peste 1000 de gospodării nevoiaşe vor beneficia de sprijinul necesar pentru încălzire în cursul acestei ierni potrivit proiectului "Case cu căldură pentru familiile nevoiaşe" lansat ieri odată cu încheierea Parteneriatului pentru...

Sursa foto: Pixabay

CNBC: Pariul electoral al lui Elon Musk a eşuat

A.M.Internaţional / 4 noiembrie, 13:01

Victoria categorică a Partidului Democrat în alegerile parlamentare din Statele Unite ale Americii marchează un eşec major pentru Elon Musk şi pentru industria inteligenţei artificiale, în condiţiile în care reacţia alegătorilor faţă de Donald...

Târgul Indagra 2026 a atras 22.000 de vizitatori

Târgul Indagra 2026 a atras 22.000 de vizitatori

A.M.Miscellanea / 4 noiembrie, 13:24

Ediţia 2026 a târgurilor internaţionale INDAGRA şi INDAGRA FOOD a reunit 400 de companii expozante din 16 ţări pe o suprafaţă de 27.000 de metri pătraţi şi a înregistrat 22.282 de vizitatori la centrul expoziţional Romexpo.

Sursă foto: Facebook/Alexandru Nazare

AUR a depus moţiune simplă împotriva lui Alexandru Nazare

S.C.Politică / 4 noiembrie, 13:23

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a depus la Senat o moţiune simplă împotriva ministrului Finanţelor, Alexandru Nazare, intitulată „Bugetul statului la ora adevărului. Acelaşi ministru, două contabilităţi: una pentru români, alta...

HTD Shop: Capacitatea de depozitare creşte cu 80%

HTD Shop: Capacitatea de depozitare creşte cu 80%

A.M.Companii / 4 noiembrie, 13:18

Distribuitorul de consumabile Horeca Trading Distribution (HTD Shop) a raportat o cifră de afaceri de 3,46 milioane de lei şi îşi măreşte capacitatea logistică de depozitare cu 80%, la împlinirea a zece ani de activitate pe piaţa locală.

NPR: Hakeem Jeffries declară că America a revenit

NPR: Hakeem Jeffries declară că America a revenit

A.M.Internaţional / 4 noiembrie, 09:46

Liderul democraţilor din Camera Reprezentanţilor, Hakeem Jeffries, a declarat în faţa susţinătorilor că formaţiunea sa va asigura o „schimbare transformaţională” odată cu preluarea controlului asupra Congresului, după ce votul...

Primele secţii de votare s-au închis în SUA

Primele secţii de votare s-au închis în SUA

S.B.Internaţional / 4 noiembrie, 01:47

Primele secţii de votare din Statele Unite s-au închis marţi, marcând începutul numărării voturilor în cadrul alegerilor legislative de la jumătatea mandatului prezidenţial, un scrutin cu implicaţii majore pentru cea de-a doua administraţie a...

Sursa foto: Anil Menon | www.x.com

Astronauţii americani au votat în spaţiu

S.B.Internaţional / 4 noiembrie, 00:27

Cei trei astronauţi americani aflaţi la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) şi-au exercitat dreptul de vot în cadrul alegerilor legislative de la jumătatea mandatului prezidenţial din Statele Unite, participând la scrutin de la sute de...

Illustration designed by MAKE

What Changes in the US After the Democrats' Victory?

Florian GoldsteinInternaţional / 4 noiembrie, 15:51

In the United States, the Democrats' victory halts Donald Trump's legislative agenda. From January 3, 2027, Trump will no longer be able to pass either the budget or appointments through Congress without Democratic votes, but he retains...

MACRO NEWSLETTER 14 Noiembrie 2023

MACRO NEWSLETTER 14 Noiembrie 2023

Macroeconomie / 14 noiembrie 2023

Preţurile de consum din Ungaria şi-au temperat creşterea anuală şi în octombrie 2023, până la 9,9% de la 12,2% în luna precedentă, pe fondul unei scăderi lunare de 0,1%, după un avans de 0,4% în luna anterioară.

<< mai multe ştiri >>
Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3398
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7556
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8165
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4011
Gram de aur (XAU)Gram de aur631.0131

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo