TASS: Rusia cere reluarea negocierilor 5+2 privind Transnistria

P.C.
Internaţional / 16 aprilie, 09:07

TASS: Rusia cere reluarea negocierilor 5+2 privind Transnistria

Rusia cere reluarea cât mai rapidă a negocierilor în formatul 5+2 privind Transnistria, a declarat adjunctul ministrului rus de Externe, Mihail Galuzin, relatează TASS.

Potrivit TASS, Galuzin a susţinut că formatul 5+2 este „singurul mecanism recunoscut şi eficient” pentru soluţionarea conflictului transnistrean şi a acuzat Chişinăul şi, ulterior, Kievul, că au contribuit la blocarea acestui cadru de negocieri din 2019.

„Rusia a pledat în mod constant pentru reluarea cât mai rapidă şi necondiţionată a formatului 5+2, singurul mecanism recunoscut şi eficient pentru soluţionarea conflictului. Totuşi, din cauza poziţiilor Chişinăului şi ulterior ale Kievului, formatul este inactiv din 2019. Întâlnirile dintre reprezentanţii politici ai Chişinăului şi Tiraspolului în aşa-numitul format 1+1 s-au dovedit insuficiente pentru a ajunge la o soluţie”, a declarat Mihail Galuzin într-un interviu pentru Izvestia, citat de TASS.

Formatul 5+2 are toate atribuţiile necesare şi se bucură de recunoaştere internaţională, a mai afirmat oficialul rus, potrivit TASS. El a susţinut totodată că "Tiraspolul nu a refuzat niciodată dialogul cu Chişinăul pe teme practice de interes pentru ambele părţi”.

Ministerul rus de Externe speră că viitoarea întâlnire dintre reprezentanţii politici ai Republicii Moldova şi ai Transnistriei, programată pentru 16 aprilie, va da un nou impuls dialogului, mai arată TASS.

Formatul 5+2 reuneşte Republica Moldova, Transnistria, OSCE, Rusia şi Ucraina, alături de observatori din partea Statelor Unite şi a Uniunii Europene, notează TASS.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Teoria dobâzii
rominsolv.ro
eximbank.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Apr. 2026
Euro (EUR)Euro5.0988
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3365
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5603
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8563
Gram de aur (XAU)Gram de aur667.3968

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
boromir.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
antreprenorinvremuritulburi.ro
targulnationalimobiliar.ro
carieraenergetica.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb