BURSA Online

25 iulie 2025

Iluzia normalităţii

Cornel CodiţăEditorial / 25 iulie 2025

Cornel Codiţă

În politică, oamenii vînd şi cumpără unii de la alţii. Ca la piaţă. Cei care vor să fie aleşi şi să se înţepenească în posturile puterii, sunt disperaţi să ”cumpere” de la cei ce le deţin legal, voturi.

Reuters: Rubla se întăreşte - de ce şi ce înseamnă asta?

Reuters: Rubla se întăreşte - de ce şi ce înseamnă asta?

A.I.Internaţional / 25 iulie 2025

Rubla rusească s-a apreciat cu 45% faţă de dolarul american de la începutul anului, devenind una dintre cele mai performante monede la nivel global - însă creşterea bruscă se dovedeşte a fi o armă cu două tăişuri pentru economia Rusiei, puternic afectată de sancţiuni, scrie Reuters.

Damen - sub investigaţie penală în Olanda, şantierul din Mangalia - blocat în incertitudine

Damen - sub investigaţie penală în Olanda, şantierul din Mangalia - blocat în incertitudine

George MarinescuCompanii / 25 iulie 2025

Problemele companiei Damen în România par a fi doar vârful icebergului, în contextul în care, în aprilie 2025, Parchetul din Olanda a anunţat oficial deschiderea unui dosar penal împotriva constructorului naval olandez, se arată într-o investigaţie publicată ieri pe site-ul Follow The Money, semnată de jurnaliştii Lukas Kotkamp şi Daniel van Kessel.

Motorul Europei, prins în capcana financiară a Bruxelles-ului

Motorul Europei, prins în capcana financiară a Bruxelles-ului

George MarinescuPolitică / 25 iulie 2025

Germania este pe cale să suporte o povară financiară imensă: o contribuţie de aproximativ 450 miliarde euro către următorul buget multianual al UE, care se întinde între 2028 şi 2034, arată economistul german Thomas Kolbe, într-o analiză care a fost publicată şi de site-ul Zerohedge.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
Banca Centrală a Rusiei a redus dobânda-cheie la 18%

Banca Centrală a Rusiei a redus dobânda-cheie la 18%

A.B.Internaţional / 25 iulie 2025

Banca Centrală a Rusiei a redus dobânda de politică monetară cu 200 de puncte de bază, până la 18%, în conformitate cu aşteptările analiştilor, într-un context de temperare a inflaţiei şi încetinire a cererii interne, transmite Reuters, care...

Nicuşor Dan: ”Pentru moment, această coaliţie ţine”

Nicuşor Dan: ”Pentru moment, această coaliţie ţine”

S.B.Politică / 25 iulie 2025

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, că pentru moment, această coaliţie ţine şi aceasta este evaluarea sa, el arătând că tot timpul e greu într-o coaliţie, mai ales când publicurile fiecăruia dintre partide au aşteptări diferite şi în...

ANOFM: Rata şomajului în luna iunie era de 3,16%

ANOFM: Rata şomajului în luna iunie era de 3,16%

T.B.Miscellanea / 25 iulie 2025

Rata şomajului înregistrat la nivel naţional, la sfârşitul lunii iunie, a fost de 3,16%, mai mică decât cea din luna anterioară cu 0,03 pp, iar numărul total de şomeri a fost de 252.146 de persoane, informează Agenţia Naţională pentru Ocuparea...

TradeVille: SAP ţinteşte accelerarea dezvoltării

TradeVille: SAP ţinteşte accelerarea dezvoltării

F.A.Companii / 25 iulie 2025

Compania germană SAP SE a raportat rezultate financiare solide pentru al doilea trimestru din 2025, evidenţiind o creştere consistentă a veniturilor din cloud şi o îmbunătăţire semnificativă a profitabilităţii.

SGS raportează rezultate solide în primul semestru din 2025

SGS raportează rezultate solide în primul semestru din 2025

A.B.Companii / 25 iulie 2025

Grupul elveţian SGS, lider global în servicii de testare, inspecţie şi certificare, a anunţat rezultate financiare şi operaţionale excelente pentru prima jumătate a anului 2025, conform unui comunicat emis redacţiei. Cifra de afaceri a ajuns la...

Alegeri Republica Moldova: 39 de partide pot participa

Alegeri Republica Moldova: 39 de partide pot participa

T.B.Internaţional / 25 iulie 2025

Doar 39 dintre cele 66 de partide înregistrate în Republica Moldova pot participa la alegerile parlamentare din această toamnă, a anunţat preşedinta Comisiei Electorale Centrale (CEC) de la Chişinău, Angelica Caraman, într-un interviu acordat în...

Preşedintele Nicuşor Dan, vizită oficială în Austria

Preşedintele Nicuşor Dan, vizită oficială în Austria

T.B.Politică / 25 iulie 2025

Preşedintele României, Nicuşor Dan, face, vineri şi sâmbătă, o vizită oficială în Austria, la Salzburg, la invitaţia Preşedintelui Federal Alexander Van der Bellen. Şeful statului se va întâlni şi cu Cancelarul federal Christian Stocker şi va...

Acţiunile Tesla au scăzut joi cu 9%

Acţiunile Tesla au scăzut joi cu 9%

T.B.Companii / 25 iulie 2025

Acţiunile Tesla au scăzut cu 8% joi, după ce compania a raportat o nouă scădere trimestrială a vânzărilor auto, marcând al doilea trimestru consecutiv de declin, transmite CNBC.

<< mai multe ştiri >>
Harta noii economii fragmentate
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Mar. 2026
Euro (EUR)Euro5.0947
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4429
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8949
Gram de aur (XAU)Gram de aur727.9905

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
greenppa.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
hipo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo