Indicii BVB îşi temperează creşterea în iunie, pe fondul incertitudinii privind măsurile de corecţie fiscală
Andrei IacomiZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 15 iulie
A.V.Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 11 iulie
Bursele europene au urmat un curs ascendent ieri, investitorii având speranţe că SUA şi UE vor ajunge la un acord comercial.
A.V.Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 9 iulie
Bursele europene au urmat un curs mixt ieri, pe fondul incertitudinilor legate de tarifele pe care urmează să le aplice SUA partenerilor săi comerciali.
A.V.Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 8 iulie
Bursele europene au urmat un curs mixt ieri, investitorii urmărind evoluţiile comerciale globale, respectiv tarifele pe care urmează să le aplice SUA partenerilor săi.
A.V.Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 4 iulie
Bursele europene au urmat un curs ascendent ieri, investitorii având speranţe legate de rezultatele negocierilor comerciale globale.
A.V.Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 2 iulie
Bursele europene au urmat un curs mixt ieri, investitorii fiind atenţi în continuare la evoluţiile legate de negocierile comerciale globale.
A.V.Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 1 iulie
Bursele europene au fluctuat ieri, investitorii fiind atenţi la evoluţiile legate de negocierile comerciale globale.
Andrei IacomiZiarul BURSA #Piaţa de Capital / 26 iunie
A.V.Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 26 iunie
Bursele europene au scăzut ieri, investitorii evaluând dacă armistiţiul dintre Israel şi Iran va funcţiona, chiar dacă îngrijorările imediate privind un şoc pe piaţa energiei s-au diminuat.
Andrei IacomiEnglish Section / 26 iunie
A.V.Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 25 iunie
Bursele europene au crescut ieri, după ce preşedintele american Donald Trump a anunţat că a fost convenită o încetare a focului între Israel şi Iran.
A.V.Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 24 iunie
Bursele europene au scăzut ieri, investitorii urmărind evoluţiile legate de conflictul din Orientul Mijlociu.
T.B.Internaţional / 19 iunie, 07:32
Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut miercuri, fără surprize, nivelul dobânzii neschimbat pentru a patra oară consecutiv, un statu-quo prelungit care creşte frustrarea preşedintelui Donald Trump faţă de aceasta, notează AFP.
A.V.Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 19 iunie
Bursele europene au urmat un curs mixt ieri, investitorii fiind atenţi la cifrele privind inflaţia din regiune, la deciziile băncilor centrale, printre care şi cea americană, dar şi la tensiunile din Orientul Mijlociu.
A.V.Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 18 iunie
Bursele europene au scăzut ieri, în condiţiile în care Israelul a lansat un avertisment de evacuare a populaţiei din capitala Iranului.
A.V.Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 17 iunie
Bursele europene au crescut ieri, în pofida escaladării conflictului dintre Israel şi Iran.
A.V.Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 13 iunie
Bursele europene au scăzut ieri, în majoritate, investitorii monitorizând în continuare evoluţiile legate de negocierile comerciale dintre SUA şi China.
A.V.Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 11 iunie
Bursele europene au fluctuat ieri, investitorii fiind ”în alertă” pe fondul negocierilor comerciale dintre SUA şi China.
A.V.Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 6 iunie
Bursele europene au fluctuat ieri, după ce Banca Centrală Europeană (BCE) a decis să taie dobânda de referinţă cu 25 de puncte de bază, la 2%.
A.B.Internaţional / 5 iunie, 21:35
Indicii bursieri americani au deschis în scădere, în contextul discuţiei telefonice purtate între preşedintele SUA, Donald Trump, şi omologul său chinez, Xi Jinping, informează Financial Express, care afirmă cele ce urmează.
A.V.Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 5 iunie
Bursele europene au crescut ieri, după ce comisarul UE pentru comerţ, Maros Sefcovic, a declarat că discuţiile cu SUA ”avansează în direcţia corectă”.
A.B.Internaţional / 4 iunie, 14:18
Avuţia mondială a explodat în 2024, iar numărul milionarilor din întreaga lume a atins un nou maxim istoric, în top fiind SUA, Japonia, Germania şi China, transmite Bloomberg, care afirmă cele ce urmează.
A.V.Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 4 iunie
Bursele europene au fluctuat ieri, după publicarea datelor care arată declinul inflaţiei în zona euro.
A.V.Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 3 iunie
Bursele europene au scăzut ieri, după ce, la finele săptămânii trecute, preşedintele SUA a anunţat în mod neaşteptat o creştere majoră a tarifelor pentru importurile de oţel.
A.V.Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 30 mai
Bursele europene au crescut ieri, în majoritate, după ce, miercuri, un tribunal federal din SUA a blocat intrarea în vigoare a taxelor vamale impuse de administraţia Trump.
A.V.Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 29 mai
Bursele europene au fluctuat ieri, investitorii analizând datele economice regionale în aşteptarea veştilor despre negocierile comerciale dintre SUA şi UE.
A.V.Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 28 mai
Bursele europene au crescut ieri, în baza evoluţiilor din sectorul apărării, după ce preşedintele american Donald Trump a ameninţat cu sancţiuni suplimentare împotriva Rusiei.
A.V.Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 23 mai
Bursele europene au scăzut ieri, investitorii având temeri legate de creşterea deficitului bugetar al SUA.
A.V.Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 22 mai
Bursele europene au scăzut ieri, investitorii fiind atenţi la evoluţiie comerciale din SUA.
George Marinescu
Andrei Iacomi
A.V.
Cristian Pîrvulescu
Cătălin Avramescu
Marius Mataragis
![]() | 5.0795 |
![]() | 4.3468 |
![]() | 5.4530 |
![]() | 5.8584 |
![]() | 470.5238 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.I. - 15 iulie
Piaţa de Capital /A.V. - 15 iulie
Piaţa de Capital /A.I. - 14 iulie
Piaţa de Capital /A.I. - 11 iulie
Piaţa de Capital /A.V. - 11 iulie
George Marinescu
A.V.
George Marinescu