Guvernul României anunţă trimiterea de ajutoare umanitare în Liban
A.G.Comunicate de presă / 15 aprilie, 09:56
A.G.Comunicate de presă / 15 aprilie, 09:56
Comunicate de presă / 14 aprilie, 12:43
Banca Naţională a României se alătură, pentru prima dată, băncilor centrale naţionale din statele membre ale Uniunii Europene şi realizează în acest an o cercetare statistică în rândul gospodăriilor populaţiei în colaborare cu Institutul Naţional de Statistică. Cercetarea se derulează începând din anul 2010, o dată la trei ani, sub coordonarea Băncii Centrale Europene. Scopul acestui demers este de a obţine date referitoare la situaţia financiară, veniturile şi consumul gospodăriilor.
A.G.Comunicate de presă / 14 aprilie, 11:00
Companiile de asigurări au plătit în 2025 despăgubiri de 209 milioane lei pentru refacerea locuinţelor asigurate, în creştere cu 14% faţă de anul precedent. Cea mai mare parte a sumelor, peste 94%, a fost achitată în baza poliţelor facultative, pe fondul creşterii interesului românilor pentru protecţia locuinţelor şi al frecvenţei tot mai ridicate a riscurilor, de la fenomene meteo extreme la incendii.
A.G.Comunicate de presă / 14 aprilie, 10:48
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, conduce în perioada 14-20 aprilie 2026 o delegaţie oficială a României în Washington, D.C., cu obiectivul de a consolida parteneriatul strategic cu Statele Unite şi de a întări poziţia macroeconomică a României pe pieţele internaţionale. Vizita include participarea la reuniunile de primăvară ale Fondul Monetar Internaţional şi Grupul Băncii Mondiale, precum şi întâlniri cu oficiali americani, instituţii financiare internaţionale, investitori şi agenţii de rating.
Comunicate de presă / 14 aprilie, 08:24
T.B.Comunicate de presă / 3 aprilie, 11:13
Comunicate de presă / 2 aprilie, 17:14
A.G.Comunicate de presă / 2 aprilie, 14:49
A.G.Comunicate de presă / 1 aprilie, 14:49
T.B.Comunicate de presă / 27 martie, 10:24
Comunicate de presă / 27 martie, 09:42
A.G.Comunicate de presă / 25 martie, 12:51
A.G.Comunicate de presă / 25 martie, 11:28
A.G.Comunicate de presă / 23 martie, 18:16
T.B.Comunicate de presă / 23 martie, 11:19
T.B.Comunicate de presă / 23 martie, 08:21

George Marinescu
M.S.
Gheorghe Iorgoveanu
A consemnat George Marinescu
Andrei Iacomi
Cornel Codiţă
| 5.2488 | |
| 4.5102 | |
| 5.7242 | |
| 6.0718 | |
| 647.4767 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.V. - 4 iunie
Piaţa de Capital /A.I. - 4 iunie
Piaţa de Capital /A.I. - 1 iunie