
Ce a învăţat România din vortexul valutar din 5 mai 2025?
Theodor StolojanBănci-Asigurări / 22 iulie 2025

Theodor StolojanBănci-Asigurări / 22 iulie 2025
L.B.Politică / 3 septembrie, 12:50
Preşedintele Nicuşor Dan a participat joi la prima şedinţă a Consiliului Superior al Magistraturii din mandatul său şi a declarat că imensa majoritate a magistraţilor din România sunt oameni corecţi şi cu răspundere faţă de ceea ce trebuie să facă, iar activitatea de cercetare a persoanelor din mediul judiciar care comit infracţiuni este importantă pentru consolidarea imaginii justiţiei şi a încrederii românilor în statul român
L.B.Politică / 3 septembrie, 12:47
Ministrul interimar al Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a informat omologii săi din UE, în cadrul reuniunii informale de la Wicklow, Irlanda, cu privire la incursiunile ilegale repetate ale dronelor ruseşti în spaţiul aerian naţional şi în zona economică exclusivă a României, accentuând necesitatea unor măsuri sporite de protejare a Flancului Estic, cu luarea în considerare a complementarităţii instrumentelor UE-NATO
S.C.Politică / 3 septembrie, 12:39
Preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, a spus că recentele încălcări ale spaţiului aerian român, precum şi incidentele în care au fost implicate drone marine, sunt profund îngrijorătoare, declaraţia a fost făcută joi, la Palatul Cotroceni, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu preşedintele Nicuşor Dan, în contextul discuţiilor referitoare la securitatea României.
L.B.Politică / 3 septembrie, 12:31
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a declarat joi, într-o conferinţă de presă comună cu preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, că România îşi doreşte un buget viitor al Uniunii Europene ambiţios, cu sume consistente pentru politicile de coeziune şi agricultură, iar principalul subiect al dialogului a fost negocierea viitorului buget al UE
S.C.Internaţional / 3 septembrie, 12:29
T.B.Internaţional / 3 septembrie, 11:31
L.B.Politică / 3 septembrie, 11:24
L.B.Politică / 3 septembrie, 11:09
L.B.Politică / 3 septembrie, 11:07
L.B.Piaţa de Capital / 3 septembrie, 11:02
L.B.Politică / 3 septembrie, 11:00
T.B.Internaţional / 3 septembrie, 11:00
L.B.Companii / 3 septembrie, 12:29
Diana Răducanu, Senior Manager, Forensics, EY RomâniaCompanii / 3 septembrie, 12:27
L.B.Companii / 3 septembrie, 12:21
• Prima aeronavă Boeing 737 MAX din noua generaţie de aeronave TAROM este preluată astăzi de echipajele companiei de la sediul Boeing din Seattle
L.B.Bănci-Asigurări / 3 septembrie, 12:18
L.B.Miscellanea / 3 septembrie, 12:12
L.B.Bănci-Asigurări / 3 septembrie, 11:26
• Pentru prima dată în cadrul Grupului UniCredit, tranzacţia a implicat un portofoliu de expuneri ale întreprinderilor mici şi mijlocii, denominate într-o monedă locală, alta decât euro.
L.B.Miscellanea / 3 septembrie, 11:15
L.B.Piaţa de Capital / 3 septembrie, 11:10
T.B.Internaţional / 3 septembrie, 10:44
T.B.Internaţional / 3 septembrie, 10:34
S.B.Politică / 3 septembrie, 10:09
S.B.Miscellanea / 3 septembrie, 10:08
S.B.Miscellanea / 3 septembrie, 10:06
S.C.Internaţional / 3 septembrie, 10:04
T.B.Internaţional / 3 septembrie, 10:02
T.B.Internaţional / 3 septembrie, 10:00
S.C.Internaţional / 3 septembrie, 09:54
S.B.Companii / 3 septembrie, 09:44
S.C.Internaţional / 3 septembrie, 09:25
L.B.Internaţional / 3 septembrie, 09:06
L.B.Politică / 3 septembrie, 09:03
L.B.Politică / 3 septembrie, 08:59
T.B.Internaţional / 3 septembrie, 08:37
T.B.Companii / 3 septembrie, 08:36
T.B.Internaţional / 3 septembrie, 08:01
S.C.Internaţional / 3 septembrie, 07:40
T.B.Internaţional / 3 septembrie, 07:35
L.B.Companii / 3 septembrie, 07:29
L.B.Internaţional / 3 septembrie, 07:16
S.C.Internaţional / 3 septembrie, 07:11
L.B.Politică / 3 septembrie, 07:07
T.B.Internaţional / 3 septembrie, 07:00
T.B.Internaţional / 3 septembrie, 06:51
T.B.Internaţional / 3 septembrie, 06:47
T.B.Companii / 3 septembrie, 06:45
O.D.Sport / 3 septembrie, 06:35
O.D.Sport / 3 septembrie, 11:36
O.D.Sport / 3 septembrie, 11:35
Dan Pîrşan Preşedinte Asociaţia Prosumatorilor şi a Comunităţilor de Energie din România - APCEMiscellanea / 3 septembrie, 10:53
Călin RecheaEditorial / 22 iulie 2025
Cristian PîrvulescuPolitică / 22 iulie 2025
Companii / 22 iulie 2025
• (Interviu cu George Bădescu, directorul executiv al Asociaţiei Marilor Reţele de Magazine din România - AMRCR)
George MarinescuPolitică / 22 iulie 2025
Cătălin AvramescuEditorial / 22 iulie 2025
Companii / 22 iulie 2025
• (Interviu cu Cristian Pelivan, directorul executiv al ARMO)
F.A.Companii / 22 iulie 2025
A consemnat Emilia OlescuCompanii / 22 iulie 2025
• (Interviu cu Diana David, Managing Director SAP România)
A.I.Piaţa de Capital / 22 iulie 2025
V.R.Internaţional / 22 iulie 2025
Companii / 22 iulie 2025
• (Interviu cu Sorin Preda, Director Comercial BAT România)
Companii / 22 iulie 2025
• (Interviu cu Liviu Vornicu, Director Commercial Operations, Philip Morris România)
Companii / 22 iulie 2025
• (Interviu cu Irina Pencea, General Manager eMAG România, Bulgaria şi Ungaria)
Companii / 22 iulie 2025
• (Interviu cu Cătălin Vlădescu, Vicepreşedinte VTEX pe zona de Dezvoltare, în CEE şi Germania)
Companii / 22 iulie 2025
• (Interviu cu Laura Sardescu, co-founder Neakaisa.ro)
Companii / 22 iulie 2025
• (Interviu cu Andrei Goarnă, directorul general al Nord Brand Masters)
Companii / 22 iulie 2025
• (Interviu cu Karan Khurana, CEO METRO Romania)
Companii / 22 iulie 2025
• (Interviu cu Marek Nowakowski, Directorul General al Exorigo-Upos România)
Companii / 22 iulie 2025
• (Interviu cu Adriana Manu, director de marketing şi comunicare FAN Courier)
Macroeconomie / 22 iulie 2025
Belei AlexandraBănci-Asigurări / 22 iulie 2025
Belei AlexandraBănci-Asigurări / 22 iulie 2025
A.I. Piaţa de Capital / 22 iulie 2025
S.B.Sport / 3 septembrie, 10:13
S.B.Internaţional / 3 septembrie, 09:40
S.B.Sport / 3 septembrie, 09:39
S.B.Internaţional / 3 septembrie, 09:38
S.B.Sport / 3 septembrie, 09:35
S.B.Politică / 3 septembrie, 09:35
S.B.Sport / 3 septembrie, 09:34
S.B.Sport / 3 septembrie, 09:33
S.B.Sport / 3 septembrie, 09:23
S.B.Companii / 3 septembrie, 09:22
S.B.Politică / 3 septembrie, 09:21
S.B.Internaţional / 3 septembrie, 09:20
S.B.Miscellanea / 3 septembrie, 09:18
S.B.Sport / 3 septembrie, 09:17
S.B.Sport / 3 septembrie, 09:16
S.B.Internaţional / 3 septembrie, 09:15
S.B.Sport / 3 septembrie, 09:14
S.B.Internaţional / 3 septembrie, 09:13
S.B.Sport / 3 septembrie, 09:12
O.D.English Section / 3 septembrie
George MarinescuEnglish Section / 3 septembrie
A.V.English Section / 3 septembrie
• China ranks first in terms of production by volume, with 4.4 billion tonnes of coal • The US ranks second overall, but is the world's largest producer of oil and natural gas, respectively
George MarinescuEnglish Section / 3 septembrie

A.I.
Călin Rechea
George Marinescu
A.V.
Mihaela Popa
George Marinescu
| 5.2536 | |
| 4.5266 | |
| 5.5922 | |
| 6.1095 | |
| 644.6814 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.I. - 3 septembrie
Piaţa de Capital /A.I. - 2 septembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 2 septembrie
Piaţa de Capital /A. I. - 1 septembrie
Piaţa de Capital /A.V. - 1 septembrie
