Creşterea burselor europene îi surprinde pe investitori; care sunt motoarele?
Andrei Iacomi
A consemnat Emilia Olescu
Laurenţiu Căpcănaru, broker Goldring

George MarinescuBănci-Asigurări / 21 aprilie
Sistemul bancar românesc este stabil şi bine capitalizat, însă intermedierea financiară redusă are impact asupra dezvoltării economice, pe fondul unei culturi limitate a creditării şi al accesului dificil la finanţare pentru companii, au spus participanţii la cea de-a cincea ediţie a Conferinţei Piaţa Financiar-Bancară, organizată de Grupul de presă BURSA.
Călin RecheaMacroeconomie / 21 aprilie
Cristian PîrvulescuEditorial / 21 aprilie
Cătălin AvramescuEditorial / 21 aprilie
Emilia OlescuBănci-Asigurări / 21 aprilie
Emilia OlescuBănci-Asigurări / 21 aprilie
Comunitatea bancară a solicitat eliminarea taxei pe cifra de afaceri aplicabilă instituţiilor de credit şi cere în continuare ca această taxă să nu se mai aplice, a subliniat Gabriela Folcuţ, directorul executiv al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), menţionând: "România se află într-o etapă în care are nevoie de un surplus de finanţare alocat economiei reale pentru a înregistra creştere economică sustenabilă
I.O.Internaţional / 21 aprilie, 20:58
A.G.Internaţional / 21 aprilie, 20:28
I.O.Internaţional / 21 aprilie, 20:17
A.G.Politică / 21 aprilie, 19:27
A.G.Internaţional / 21 aprilie, 18:01
P.C.Internaţional / 21 aprilie, 15:40
Cel puţin 25 de persoane au fost rănite în cursul nopţii de luni spre marţi în atacuri ruseşti cu drone asupra Ucrainei, dintre care 15 în oraşul Sumî, situat în apropiere de frontiera cu Rusia, relatează AFP.
P.C.Internaţional / 21 aprilie, 15:29
A.G.Politică / 21 aprilie, 14:20
P.C.Internaţional / 21 aprilie, 14:10
Preţurile combustibililor şi lubrifianţilor pentru transportul personal în Uniunea Europeană au crescut cu 12,9% în martie 2026 faţă de martie 2025, după o perioadă de scădere până în februarie, arată Eurostat.
A.G.Politică / 21 aprilie, 13:56
P.C.Internaţional / 21 aprilie, 13:40
Cuba confirmă că a purtat recent negocieri cu oficiali americani, la Havana, pe fondul tensiunilor puternice dintre insula comunistă şi Statele Unite, relatează AFP.
A.G.Politică / 21 aprilie, 13:37
A.G.Politică / 21 aprilie, 13:24
P.C.Internaţional / 21 aprilie, 13:17
Franţa susţine înfiinţarea unui Tribunal Special care să judece invazia Ucrainei de către Rusia, în completarea Curţii Penale Internaţionale, a anunţat luni la Strasbourg ministrul francez de Externe, Jean-Noël Barrot, relatează AFP.
A.I.Bănci-Asigurări / 21 aprilie
• Doar 1,7% din fondul imobiliar îşi schimbă proprietarul într-un an; este nimic!
A.I.Bănci-Asigurări / 21 aprilie
• Capitalismul în lumea întreagă s-a bazat pe capital, nu pe împrumuturi
A.I.Strategia dezvoltarii României / 21 aprilie
• Investitorii străini şi locali nu cer decât linişte şi predictibilitate
A.G.Anticorupţie / 21 aprilie, 21:36
A.G.Companii / 21 aprilie, 16:17
S.B.Companii / 21 aprilie, 15:19
S.B.Companii / 21 aprilie, 15:13
S.B.Bănci-Asigurări / 21 aprilie, 15:11
A.G.Piaţa de Capital / 21 aprilie, 14:34
P.C.Companii / 21 aprilie, 10:55
P.C.Companii / 21 aprilie, 10:48
Samsung SDI semnează un acord multianual cu Mercedes-Benz pentru furnizarea de baterii destinate vehiculelor electrice, acesta fiind primul contract de acest tip dintre cele două companii, transmite Reuters.
P.C.Internaţional / 21 aprilie, 10:15
Statele Unite au restrâns parţial partajarea datelor satelitare despre Coreea de Nord cu autorităţile sud-coreene, după declaraţiile unui ministru de la Seul despre un sit nuclear gestionat de Phenian, relatează AFP.
P.C.Internaţional / 21 aprilie, 10:02
Lori Chavez-DeRemer, secretarul american al Muncii, părăseşte guvernul lui Donald Trump, după 13 luni de mandat marcate de scandaluri, a anunţat luni Casa Albă, relatează AFP.
T.B.Internaţional / 21 aprilie, 09:43
T.B.Internaţional / 21 aprilie, 09:05
T.B.Internaţional / 21 aprilie, 09:01
P.C.Internaţional / 21 aprilie, 08:37
Uniunea Europeană ar putea asigura combustibil pentru avioane pentru aproximativ cinci luni, folosind producţia internă şi rezervele strategice existente, a estimat luni guvernul olandez, relatează Reuters.
P.C.Internaţional / 21 aprilie, 08:30
Statele Unite organizează noi discuţii între Israel şi Liban, pentru a încerca să încurajeze ajungerea la un acord după intrarea în vigoare a armistiţiului fragil negociat de Washington, relatează France24.
P.C.Internaţional / 21 aprilie, 08:25
Guvernul britanic va prezenta un plan de accelerare a eforturilor în domeniul energiei curate, pe fondul scumpirii puternice a petrolului şi gazelor după conflictul dintre SUA şi Iran, relatează France24.
P.C.Internaţional / 21 aprilie, 08:19
T.B.Internaţional / 21 aprilie, 07:39
T.B.Internaţional / 21 aprilie, 07:36
T.B.Internaţional / 21 aprilie, 07:22
T.B.Internaţional / 21 aprilie, 06:53
T.B.Internaţional / 21 aprilie, 06:51
O.D.Sport / 21 aprilie, 06:37
O.D.Sport / 21 aprilie, 06:34
S.B.Companii / 21 aprilie, 15:26
S.B.Companii / 21 aprilie, 15:24
Comunicate de presă / 21 aprilie, 15:14
O.D.Sport / 21 aprilie, 09:31
Echipa Wolverhampton, care a ocupat ultimul loc în Premier League pe tot parcursul sezonului, a retrogradat oficial în liga a doua luni, după ultimul meci al etapei a 33-a.
A.I.Piaţa de Capital / 21 aprilie, 10:51
Actualizare : Toţi indicii BVB au încheiat sesiunea de tranzacţionare în scădere
A.I.Piaţa de Capital / 21 aprilie
Andreea-Ştefania GhimpăuBănci-Asigurări / 21 aprilie
Andreea-Ştefania GhimpăuBănci-Asigurări / 21 aprilie
Macroeconomie / 21 aprilie
S.B.Sport / 21 aprilie, 09:52
S.B.Companii / 21 aprilie, 09:51
S.B.Politică / 21 aprilie, 09:50
S.B.Sport / 21 aprilie, 09:50
S.B.Companii / 21 aprilie, 09:48
S.B.Sport / 21 aprilie, 09:47
O.D.English Section / 21 aprilie
| 5.2489 | |
| 4.5480 | |
| 5.6210 | |
| 6.1244 | |
| 607.9521 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /Andrei Iacomi - 7 august
Piaţa de Capital /Andrei Iacomi - 6 august
Piaţa de Capital /Andrei Iacomi - 5 august
Octavian Dan
Gheorghe Iorgoveanu